TIFF 7.007 - TIFF 2008

1. Conceptul ediţiei cu nr. 7 - poate cel mai reuşit (c/o Chirilov & Co.), deşi pe mine tot ăla cu ţărăncuţa-Marilyn mă tuşează cel mai tare... Care va să zică "007", adică Bond. James Bond. Spotul cel mai popular: al lui Nae Caranfil (cu replica memorabilă: "They go to festival. Film festival!"). Care mi-a plăcut mie cel mai mult: al lui Corneliu Porumboiu (daţi click pe www.tiff.ro să le vedeţi). Care Porumboiu (membru al juriului; cavaler al ordinului "des Arts et des Lettres"; soţ & tată; cetăţean de onoare al Vasluiului...? asta trebuie să verific) arăta supercool pe scenă & după, la petrecere, cu decoraţia în piept şi tenişii în picioare, încropind un discurs. Mic discurs.

2. Selecţie-mamut, cu 200 de filme, imposibil de cuprins de o fiinţă omenească în 10 zile (cu tot cu suplimentarea locaţiilor, drive-in etc.). Festivalul pare să fi dorit să se extindă pe orizontală, cu un plus economic-cantitativ (la TIFF se bat toate recordurile de încasări, de nu-ţi vine să crezi că eşti în România!). Şi totuşi, pentru că este vorba despre TIFF, lumea a fost mulţumită, filme bune şi foarte bune au fost şi în competiţie, şi în toate celelalte secţiuni - iar asta, în condiţiile unui an secetos, după cum s-a văzut încă de la Berlinală...

3. Pe lîngă cele trei filme premiate cu cele mai importante premii (Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo, Ma salama Jamil, Lake Tahoe), care au fost şi cele mai bune din competiţie, nu trebuiau ratate: Problema cu ţînţarii şi alte poveşti, documentar bulgăresc despre locuitorii din Belene, lîngă Dunăre - de un umor sec dărîmător, inteligent şi stilizat; Joe Strummer: The Future is Unwritten, doc'n'roll marca Julien Temple, singurul din această secţiune pe care am apucat să-l văd, de altfel - viu, puternic şi emoţionant; Tejut (Calea lactee), lungmetraj experimental unguresc în cadre fixe şi lungi, ca o combinaţie de Tati în ralanti cu Roy Andersson fără "mesaj", făcut de un pictor, Benedek Fliegauf - reţineţi acest nume; şi, bineînţeles, secţiunea de "3X3": Alexandru Tatos, Victor Erice şi Pen-ek Ratanaruang.

4. Juriul, din păcate, a lăsat nepremiat un film care merita cel puţin un premiu (eventual de imagine) - lentul, hipnoticul Cerul, pămîntul şi ploaia; am înţeles că producătorul american (foarte american) din juriu nici n-ar fi vrut să audă de acest titlu, aşa că nu s-a putut ajunge la niciun compromis... Păcat; respins de public, filmul chilian era una din cele mai radicale propuneri din competiţie. (Ce-i drept, însă, dacă ar fi premiat şi acest titlu, eventual şi foarte-bine-situatul - în preferinţele publicului - La zona (mexican), ar fi fost un palmares 100% american... Latino-american!)

5. Părerile publicului au fost cel puţin uimitoare. Au votat, de exemplu, drept cel mai bun film din competiţie J'ai toujours rêve d'être un gangster - simpatic, haios, dar mai mult o succesiune de scheciuri alb-negru à la Jarmusch/Kaurismaki/Kervern/Délépine, făcut cu ambii ochi la galerie şi cu cel puţin două episoade în plus; iar în topul general, cel mai iubit titlu nu a fost Om Shanti Om (extravaganţa bollywoodiană de 3 ore, cu numere cîntate/dansate şi tot tacîmul), ci autohtonul de acum 22 de ani Cuib de viespi, făcut de un om de teatru după o piesă de teatru şi cu interpretări ca la teatru... Am crezut că TIFF-ul a crescut, în aceşti 7 ani, şi un public mai educat decît în restul ţării, că nu degeaba se face festivalul ăsta la Cluj, şi nu la Bucureşti; se pare că m-am înşelat - sau poate că dorinţa populară de comedie românească satisfăcător făcută, cu actori cunoscuţi, este atît de mare încît îneacă orice alt considerent.

6. Ceremonia de închidere: (relativ) scurtă şi (rezonabil de) sobră. Nu s-a întins inutil (cum se întîmplă, în general, la Uniter), nu s-a bătut apa-n piuă şi nu s-a vorbit aiurea sau în plus (Tudor Giurgiu, în calitate de comper, a fost de o eficacitate lăudabilă), nu s-au tras "cortine muzicale" etc. Momentul Radu Beligan (care a ţinut un discurs de o exemplară eleganţă şi discretă înţelepciune) a fost cel mai emoţionant, reuşind să eclipseze prezenţa pe scenă a lui Traian Băsescu. Maria Dinulescu, într-o rochie de un verde aerian (semnată Dorin Negrău), a fost "the belle of the ball", fiind complimentată de toată lumea (inclusiv de ambasadorul Franţei). Iar Porumboiu, cum spuneam, a fost el însuşi. Deşi Corneluş a devenit cavaler.

7. Deneuve. Catherine Deneuve - a venit, a vorbit (puţin), a fumat (mult) şi-a plecat. Oricum, bine c-a venit...