Subiectul piesei boala familiei m de Fausto Paravidino e liniar şi înfăţişează viaţa monotonă a familiei M - tatăl Luigi (Ion Rizea), fiicele Maria (Mălina Manovici) şi Marta (Claudia Ieremia) şi fiul Giani (Eugen Jebeleanu) - şi a celor doi logodnici ai Mariei, Fulvio (Victor Manovici) şi Fabrizio (Colin Buzoianu).
Spectacolul creat de Radu Afrim beneficiază de un spaţiu nou, extrem de generos ca expresivitate - Sala 2. Te întâmpină un decor aproape ireal cu nuanţe de stacojiu (scenografia distinsă a Velicăi Panduru) - o pădure statică, încremenită ce impune nemişcarea personajelor care o locuiesc. Acestea sunt parte a peisajului (peisaj uman, peisaj terestru), uneori la propriu: de exemplu, în câteva scene costumele personajelor feminine păcălesc ochiul şi se contopesc în culorile pădurii.
Lipsa culiselor lasă totul la vedere, dar impune ascunderi şi relevări succesive. De altfel, acestea constituie osatura spectacolului. Ascunderile sunt multiple: personajele şi obiectele sunt camuflate. Oglinda plasată în stânga scenei redă o imagine, întotdeauna mai sinceră, a celor care se privesc în ea. Fotografiile făcute de Giani exprimă cadre mult mai vii decât personajele. Alte retrageri sunt cele în limbaj. Fiecare dintre personaje are ticuri în care este ţintuit. Tata Luigi repetă continuu avertizarea "Atenţie la cocoloaşe!" (care, până la un punct, este fără sens) sau îndemnul: "Fetelor, aveţi-vă ca fraţii!". Fabrizio, unul dintre logodnicii Mariei spune: "Mie îmi curge sânge din ureche", de fiecare dată când se prezintă, la fel şi Marta: "Eu sunt Marta şi sunt gata... să încep o nouă zi". Giani are mereu aceeaşi temă: discuţiile despre discuţii. Personajele funcţionează asemeni unor plăci de magnetofon stricate.
fugi paralele
O suită de fugi completează vieţile paralele ale personajelor; fuga în boală a lui Luigi, evadarea în experienţe nocturne a lui Giani, în aventuri fizice a Mariei, în muncă a Martei. Toate acţiunile personajelor par trase la indigo: ritualul măcinării cafelei şi iritarea lui Giani în fiecare dimineaţă (scenă ce aminteşte de filmul lui Harold Ramis, Groundhog Day), băutul cafelei, discuţiile stânjenitoare despre nimicuri, ieşirile repetate - acţiuni rutinante, care grevează vieţile.
Două roluri sunt foarte bine realizate: Luigi, cu stereotipurile lui şi vorbirea îngălată, e un personaj ambiguu (într-o interpretare extraordinară a lui Ion Rizea) care îşi desfăşoară existenţa între o boală mintală şi o nebunie disimulată. Apariţiile sale stârnesc râsul, dar provoacă şi tristeţe. Fabrizio, unul dintre logodnicii Mariei, este un alt personaj bine conturat. Pare de cele mai multe ori o apariţie de desene animate. Intrările sale provoacă inevitabil râsul, fie prin situaţiile stânjenitoare pe care le creează, fie prin ceea ce spune. Scena venirii prin ploaie, într-o seară, cu un trandafir imens în casa logodnicei prietenului său cel mai bun este relevantă în acest sens. Mai multe situaţii par decupate şi asamblate aici: clişee cinematografice - de pildă Fabrizio, udat de ploaie - se comportă ca la ieşirea dintr-un bazin, îşi înfăşoară prosopul în jurul taliei, îşi scoate slipul, îl stoarce, îl trânteşte de masă; însă acţiunile sale sunt deplasate, căci se întâmplă pe fundalul unei declaraţii de dragoste.
Nimeni nu vorbeşte în mod real cu nimeni, tot ceea ce se spune face parte dintr-un discurs prefabricat cu iz de déjà vu. Ceea ce gândesc personajele este trecut sub tăcere. Un singur moment, nejustificat pragmatic (căci reprezintă introspecţii explicative ce presuspun şi ieşiri din rol, dar justificat ca adâncime a textului) e seria de monoloage din finalul piesei care culminează cu monologul lui Giani, singurul care enunţă funest adevăruri postmortem. Monoloagele sparg carapacea personajelor şi dezvăluie fragilitatea, nepăsarea, singurătatea, laşitatea, ridicolul, amărăciunea şi duioşia pseudo-existenţelor lor.
acoperiri vs. dezvăluiri
În ceea ce priveşte elementele de construcţie a scenelor, piesa presupune o relaţie specială între ceea ce e nedezvăluit şi ceea ce ţine de evidenţe.
Multe fapte sunt ţinute sub tăcere: motivele morţii mamei, avorturile repetate ale Mariei, relaţia Martei cu doctorul care o trata pe mama ei, ieşirile lui Giani, relaţia Mariei cu Fabrizio. Tot de acoperiri ţin şi hiperprotectoratul Martei sau protecţia pe care Giani i-o oferă Mariei.
La acestea se adaugă învăluirile scenice: trupuri acoperite / descoperite, lumina (un personaj în sine) care înfăşoară contururile sau le maschează. Spaţiul mare al sălii şi deschiderea pădurii contrastează puternic cu claustrarea sufletească. Distanţele dintre personaje sunt micşorate de apropierile violente: bătaia celor doi prieteni pentru aceeaşi fată, strângerile reprobabile în braţe ale Mariei şi Martei de către Giani, baia comună (ce afişează încă o descoperire trupească) care îi adună pe toţi în aceeaşi cadă (de o eleganţă ce se opune în mod izbitor decrepitudinii personajelor).
O acoperire ilar-ridicolă este momentul spectaculos al songului: împăunarea (la propriu a lui Luigi) care vrea să îşi întreţină oaspeţii (cei doi logodnici ai Mariei) şi care cântă Una lacrima sul viso cu patetism şi gesturi de Festival San Remo. Momentul descătuşează energie şi comic, dar scena este tragică.
Nemişcarea tronează peste întregul tablou. În mod ironic, ceea ce se mişcă este lumina, mai vie decât personajele şi roţile bicicletei care parcurg spaţiul. Nimeni nu îşi trăieşte viaţa - amintind astfel de personajele cehoviene. Toţi simulează obişnuinţa, neputând să iasă din ea decât în momentul şocului. Moartea lui Giani este un prilej de analiză şi de înaintare. Abia acum personajele se regăsesc: Marta şi Maria pleacă din casa - cuşcă, Luigi este internat într-un azil, Fulvio (după ce este părăsit de Maria) se căsătoreşte cu prima fată întâlnită în cale. Boala familiei M - lipsa de puls autentic - este depăşită, cinic, printr-o moarte. Abia acum boabele de cafea - ce apar ritmic, îşi fac efectul de ieşire din amorţeală şi de vitalizare.
Perechile antagonice se succed în construcţia personajelor şi scenelor. Marta este seducătoare, dar roboteşte întreaga zi şi nu este interesată de o relaţie, Fulvio este plicitist de relaţia cu Maria, dar atunci când simte că o pierde devine agresiv.
Radu Afrim creează un spectacol tulburător cu zoom pe detalii: privirea fixă şi zâmbetul tâmp al lui Luigi; încrâncenarea lui Fulvio; scena seducătoare a dansului, sabotată de bătaia lui Fulvio cu prietenul său, discuţia lui Fabrizio la telefon, parodiată de un fals dialog cu ursul împăiat (care răspunde cu bule scrise pe hârtie), boabele de cafea, omniprezente. boala familiei m este un spectacol frumos ce predispune la trăiri autentice.
Teatrul Naţional Timişoara
boala familiei m de Fausto Paravidino,
traducerea Alice Georgescu,
regia Radu Afrim,
scenografia Velica Panduru,
cu Ionuţ Rizea, Claudia Ieremia, Mălina Manovici, Eugen Jebeleanu, Colin Buzoianu, Victor Manovici.