Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  boala familiei m

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Astmul existenţial - Boala familiei M la Timişoara


noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De ceva vreme, Radu Afrim se mută regulat la graniţa cu metafizica de unde revine să ne ia peste picior cu kinky-urile lui. Printre spectacolele regizorului îşi fac loc nişte poeme angoasante despre trăiri în vecinătatea morţii, zona vag cunoscută a melancoliei cronice.

În Inimi cicatrizate, boala expulza iubirea la marginea morţii pe malul mării. În Vis. Toamna viaţa se consuma exact în punctul final în care ar fi trebuit să ajungă, într-un cimitir ireal, împânzit cu iederă îmbrăţişată de o stranie lumină albastră. În E doar sfârşitul lumii, amintirile postmortem ale lui Louis sunt susţinute de proiecţia unei păduri de un verde tare, decupată parcă dintr-un videoclip.

Pe măsură ce boala existenţială se amplifică, vegetaţia devine luxuriantă. În Boala familiei M, spectacol montat la Naţionalul timişorean şi prezentat în Festivalul Naţional de Teatru, toate sentimentele incandescente ale membrilor unei familii explodează într-o pădure / parc care creşte în mijlocul casei. Un univers patologic stricat, o ţesătură de relaţii familiale bolnave, o însingurare aproape palpabilă bântuie printre copaci desfrunziţi, pe un covor de frunze roşiatice, o toamnă bogat colorată în tonuri arămii, în rubiniu, în (iarăşi!) nuanţe de albastru de Voroneţ radiind din lumină. Relaţii familiale degradate determină convulsii interioare vulcanice pe care Afrim le materializează în vegetal. Aparent, nimic nu exultă în piesa lui Fausto Paravidino, în fapt, în spectacolul timişorean viaţa se scurge în pădurea sângerie. Dacă s-a trăit ceva acum zace mort în zmeuriul frunzelor căzute. La Afrim, moartea, fie ea şi doar a sentimentelor, este intens colorată, doar că nuanţele au tonurile şterse stil vintage ale picturilor bisericeşti.


Bizarul normal

O fi familia nucleul de bază al societăţii, dar este cu siguranţă şi fieful nebuniei, mediul ideal pentru depresii, generatoarea ratărilor, catalizatoarea eşecurilor, o celulă-temniţă din care nu poţi evada. Familia e boală, iar maladia absolută a lui Afrim este lipsa iubirii. Afecţiunea ca forţă vitală este ratată cu regularitate de personajele din Boala familiei M.

O fiică ce se declară "campioana avorturilor" distruge vieţi ca să o trăiască pe a ei ca şi cum şi-ar trage vitalitatea din fetusuri, o altă fiică, deja uscată, rigidă şi frigidă savurează în intimitate vise sexuale inspirate de viaţa intimă (prea) bogată a surorii sale, un fiu pasionat de fotografie pentru că reprezintă prezentul, singurul lucru care nu se degradează, nu devine cadavru, un tată pe graniţa extrem de fină între nebunie şi jucarea nebuniei, târând după el un urs împăiat, deşeu al dezastrului familial. La Afrim nu există un rău de lume, ci o incapacitate de a trăi, o eşuare în bizar ca faţetă a normalităţii. Afrim îşi creează propriul normal în spectacolele sale, rupe cu realismul, aduce siluete fantomatice pe scenă, felliniene în diforma lor frumuseţe. O frumuseţe a eşecului, a tristeţii, a melancoliei, a morţii. Întotdeauna în acest tip de spectacol, ţesut din aer, din culori şi din stări letargice, cataleptice, cineva moare sau se pregăteşte să moară, iar sfârşitul se simte sumbru, straniu şi indescifrabil din prima clipă, fără să-l poţi numi. Am senzaţia că Afrim construieşte cu meticulozitate silueta decrepită a morţii ca revers al grotescului, al nebuniei. Cum îi mai place regizorului să ne servească pe tavă demenţa de acasă! Şlagărul cântat de tatăl cu o coadă de păun pe cap, dansul, nebunia din cadă, mersul pe bicicletă printre copacii - sentimente, masa în familia cu doi logodnici pentru aceeaşi femeie, uriaşul trandafir - pălărie şi rozele din rochiile fetelor, plimbatul ursului şi imaginara vânătoare, toate par fragmente de dagherotip care învârtite fără oprire devin viaţă. O viaţă care se scurge lent, dar ireversibil către moarte. Este un ultim moment al normalităţii bizare înainte ca bizarul să devină normal. Maladivul afrimian la superlativ.

Boala familiei M este un text italian prin excelenţă care jonglează cu probleme sociale sub masca unui grotesc neorealist. Afrim dă la o parte socialul şi scormoneşte în suava catastrofă de familie, caută moartea erotismului cu plus şi minus (în exces sau deloc), zgârie coaja automatismelor casnice care se lipeşte epidermic de noi, luxează trăirile pubere degenerate. Nu e spleen căci ar trebui ca răul să apară fără cauză, e melancolie generată de frustrări, de neputinţe, de ratări, de dorinţe neîmplinite, de nevoia nefericită de cineva care n-o să vină niciodată, ca să-l parafrazez pe Jon Fosse, un dramaturg preferat de-al regizorului.

Boala familiei M este un spectacol despre sufocare, o criză de astm existenţial.

Teatrul Naţional Timişoara
boala familiei m de Fausto Paravidino,
traducerea Alice Georgescu,
regia Radu Afrim,
scenografia Velica Panduru,
cu Ionuţ Rizea, Claudia Ieremia, Mălina Manovici, Eugen Jebeleanu, Colin Buzoianu, Victor Manovici.




 Toate articolele despre boala familiei m


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Radu Afrim triumfă la Odeonul din Paris - boala familiei m, Comunicat de presă
 Maladia de a trăi - boala familiei m, Doru Mareş
 Ai văzut ultimul Afrim? - boala familiei m, Oltiţa Cîntec
 Carapace sparte - boala familiei m, Daniela Boboiciov Magiaru
 Ceci n'est pas un paon - boala familiei m, Alina Mazilu
 Toate articolele despre boala familiei m


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer