De la TIFF 2008 adunate (V)

Fantomele lui Goya
Nu este chiar biopicul care să ajute elevii să treacă cu brio examene la istoria artei. Este mai mult un fim despre un ev tulbure: Spania dintre secolele XVIII şi XIX, torturată şi violată de toţi, de la Inchiziţia Catolică la armata napoleoniană şi de la curtea regală pierdută în alte sfere la armata britanică. Şi, deloc surprinzător din partea unui individ care i-a filmat biografia scandalos-lubrică a lui Larry Flint ca pe un manifest al libertăţii de exprimare, este un film despre America de două secole mai tîrziu. Povestea fetei de familie bună aruncată în temniţe şi torturată de Inchiziţie pentru că a refuzat să pape friptură de porc se întinde pe 21 de ani. Cu elipse temporale neanunţate, discuţii despre relaţia dintre adevăr şi tortură, violuri şi degradare umană. Natalie Portman se descurcă onorabil în rol dublu (victimă şi rezultat al violurilor inchiziţiei), Javier Bardem este bun (cum altfel) în rol de torturator şi inchizitor şi prefect revenit, după ani, cu idealurile Revoluţiei Franceze în braţe. Ipocrizia să trăiască, nu? Stellan Skarsgaard este periferic (deşi este Goya) şi nici nu încearcă să "fure" un film, care de fapt şi de drept nici nu-i al lui. Costume, fast şi parfum de epocă există, pe alocuri absurdul şi umorul negru sclipesc şi este una dintre melodramele care chiar merită o vizionare. (Cristi Mărculescu)

Mýrin / Jar City
Filmul începe cu o secvenţă izbitoare ce te derutează oarecum. Doi morţi, o fetiţă răpusă de o boală cu transmisie genetică, neurofibroză, şi un bătrîn asasinat în propria casă. Două destine ce nu au nici un punct tangenţial pînă cînd ancheta pornită, aparent fără rezolvare, va reuşi să aducă la lumină păcatele trecutului ce s-au crezut de mult îngropate. Drama acestor oameni ale cărei seve se trag din trecut se împleteşte cu cea a comisarului neputincios în faţa prăbuşirii morale şi sociale a propriei fiice. Cu 30 de ani în urmă, bătrînul asasinat a comis o serie de nelegiuri alături de doi prieteni, unul actualmente puşcăriaş periculos. În peisaj apar alte două femei care joacă un rol fundamental în povestea noastră, una fiind bunica fetiţei moarte şi care a avut legături dubioase cu cei amintiţi anterior. Secvenţa comico-tragică, cînd unul dintre comisari este pus să întrebe toate femeile care aveau în jur de 60 de ani dacă au fost violate cu 30 de ani urmă, e deliciul acestui thriller genetic. Mýrin / Jar City este un film poliţist imprevizibil motiv pentru care merită să-l încerci. (Andreia Liutec)

Kærlighed på film / Just Another Love Story
Jonas e un adult frustrat, prins într-o viaţă care nu-i mai oferă nicio satisfacţie - se numeşte criza vîrstei de mijloc. Are doi copii frumoşi, o nevastă cu care încă mai face sex, dar mai ales cumpărături, şi o slujbă ciudată care l-a transformat într-un individ cam greu de impresionat: fotografiază cadavrele pentru poliţie. Însă e imposibil să nu rămîi şocat cînd, din cauza rablei tale de maşină blocate pe şosea, se petrece un accident tragic, în urma căruia o femeie frumoasă ajunge la spital în comă. Aşa că Jonas face greşeala de a se interesa de starea femeii (Julia) şi sfîrşeşte prin a se îndrăgosti de ea şi a-şi părăsi familia. Acţiunile lui pot fi efectele unui lanţ cauzal inexplicabil (soarta), sau ale şarmului şi misterului pe care, spre deosebire de placida lui soţie, Julia îl respiră prin toţi porii. Pot fi însă şi primii paşi spre nebunie ai unui om care se agaţă cu disperare de singurul lucru nou şi palpitant din viaţa lui: o altă viaţă. La polul opus, un film danez care arată şi se "mişcă" foarte bine, care beneficiază de un regizor care ştie cum să facă o femeie sexi chiar dacă e imobilizată la pat şi faţa ei e brăzdată de cicatrici. O definiţie corectă şi concretă a crizei vîrstei de mijloc şi a alienării ca unică urmare. Şi dovada clară că obiceiurile societăţii consumeriste [v. supermarketul] sînt unul din motivele declanşării unei crize. Planul vizual este separat de cel auditiv: auzim ce se întîmplă în capul lui Jonas, vedem ce i se întîmplă în realitate lui Jonas. Rezultatul: o viziune brută asupra lipsei de comunicare dintre oameni. (Miruna Vasilescu)

Karoy
Nu ştiu dacă este o veste bună sau proastă. Cert este că tărîmul Kazahstanului este cam aşa cum l-a descris Borat. Eminamente rural, cu mijloace de transport patrupede, peisaj semi-deşertic punctat de cîteva cocioabe şi sărăcie lucie. Scenă perfectă pentru maşinaţiunile, fie ele machiavelice, fie venite pe filiera Nastratin Hogea, ale protagonistului, escroc pauper de mîna a doua, lipsit de scrupule şi extrem de descurcăreţ. Fie că e vorba de pierdut la cărţi economiile unei rude sărace şi miloase, fie de o mică minciună care va rezulta în destrămarea unei căsnicii, fiecare dintre acţiunile eroului se soldează cu victime. Zhanna Issabayeva insistă pe estetica plată şi stagnantă a unor cadre seci şi prelungi. Rezultatul este un film cu certe valenţe de documentar etnografico-antropologic despre o ţară de dincolo de capătul lumii moderne. Din care puteţi afla cîteva insulte cu parfum local, cum arată kazahii şi care este vîrsta medie de însurătoare la anumite popoare. (Cristi Mărculescu)

La Zona
Pentru fiecare utopie există cîteva distopii. La Zona este una dintre distopiile generate de mult iubitul (şi după părerea unora, unicul) nostru capitalism. Pe creasta unui deal, un cartier rezidenţial luxos iese, ca o pustulă înconjurată de sîrmă ghimpată şi garduri electrificate, din epiderma de cocioabe şi blocuri mizere. La Zona are un statut aparte, dincolo şi peste legile făcute pentru plebea muritoare. Dacă şi cum se vor aplica atunci cînd în zonă intră trei spărgători, cum escaladează paranoia şi alunecarea dincolo de limitele umanului a unor personaje, rămîne de văzut. Rodrigo Plá manevrează impecabil un thriller politic nihilist şi crîncen, punere în context a unor cuvinte scrise cu ceva scole în urmă de un anume Dante Aligheri - Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate... (Cristi Mărculescu)