Miruna Vasilescu: Cum a început toată povestea cu Kenedi? Aveaţi subiectul în minte şi aţi dat peste Kenedi întîmplător? Sau de la Kenedi a pornit totul?
Zelimir Zilnik: Ştiam povestea despre familiile din Balcani care sînt trimise înapoi în Serbia. Primele lucruri pe care le-am filmat sînt nişte interviuri cu tineri. Singura realitate pe care o cunosc este ţara în care s-au născut şi crescut şi unde şi-au făcut prieteni. Faptul că acum sînt daţi afară din casele lor şi trimişi în Serbia îi dă foarte tare peste cap. Am aflat în 15 zile foarte multe lucruri şi mi-am dat seama că aş putea face un film ceva mai lung, care să urmărească povestea lor reală. Aşa că m-am dus în comunitatea rromă din Novi Sad şi am început să caut printre ei pe cineva care să poată petrece 2/3 săptămîni cu mine şi echipa. Am făcut chiar un casting filmat, ca să îmi dau seama care e cel mai cinegenic şi expresiv dintre ei. Aşa am dat peste Kenedi. A fost cu atît mai bine cu cît aveam nevoie de cineva care să vorbească şi sîrba şi germana şi romales şi Kenedi le ştia pe toate astea şi alte cîteva. Apoi i-am ascultat povestea.
M.V.: Cît din Kenedi se zeni / Kenedi se însoară e pură ficţiune şi cît din el se bazează pe fapte reale?
Z.Z.: Cu doi ani în urmă, Kenedi mi-a spus că are nevoie de o sumă mare de bani. Mi-a povestit că, pentru bani, a făcut sex cu bărbaţi. Am vorbit chiar cu un tip, care m-a asigurat că nu minte, dar care nu ar fi fost dispus să apară în film. Cînd i-am spus că în Austria şi în alte ţări ale UE, căsătoria între membri de acelaşi sex este legală, s-a entuziasmat brusc şi m-a întrebat dacă nu cumva am nişte prieteni care ar fi dispuşi să se-nsoare cu el. Aşa mi-a venit ideea pentru povestea din filmul de ficţiune...
M.V.: Kenedi e un actor atît de bun încît, pînă la un anumit punct, am crezut că şi cel de-al treilea film e tot documentar.
Z.Z.: E pur şi simplu vorba de talent. Max şi toţi ceilalţi sînt actori din Germania. Cînd au venit în Serbia mi-au cerut textele. Le-am explicat că nu vor juca după text - în principiu pentru că Kenedi nu ştie să citeasă. Erau un pic sceptici la început, dar a fost şocant pentru toţi să vedem cît de bine înţelegea Kenedi fiecare sugestie pe care i-o dădeam, exact ca un actor profesionist. Kenedi a obţinut premiul pentru cel mai bun actor la premiile industriei de film din Serbia din 2007. Actorul şi regizorul Fridrik Thor Fridriksson, care a lucrat inclusiv cu Lars von Trier (n.r. la Direktøren for det hele / The Boss of It All) i-a dat acest premiu, constînd în suma de 5000 de euro, pe care Kenedi a primit-o extrem de entuziasmat. Omul a fost atît de impresionat de el încît l-a invitat să joace în următorul său film, în Islanda. Kenedi a replicat însă că în Islanda e prea frig şi că poate dacă ar filma într-o ţară mai caldă, cum e Italia, ar veni şi el să joace.
M.V.: Ce s-a mai întîmplat cu Kenedi de-atunci?
Z.Z.: Acum cîteva luni, fratele lui a fost trimis acasă, din Germania, unde fusese logodit. Statul german i-a dat doi copii în grijă. Aşadar, cînd a fost trimis înapoi în Serbia, a trebuit să ia şi cei doi copii cu el. Aşa că ne-am hotărît să mai facem un film. Tatăl lor mi-a mărturisit că Kenedi şi fraţii lui au fost născuţi în Italia, unde au stat pînă la vîrsta de 10 ani. Numele adevărat al lui Kenedi este Giuseppe Chiaro. Aşa mi-a venit ideea pentru următorul film: Kenedi ajunge în Italia, unde încearcă să descopere istoria familiei sale. Între timp, însă, băieţii au trecut ilegal în Ungaria şi au cerut azil politic în UE. Momentan sînt într-o tabără de refugiaţi şi aşteaptă ca autorităţile să investigheze situaţia lor. Dacă totul e în regulă, vor fi trimişi într-o ţară din UE. Dacă nu, vor fi trimişi înapoi în Belgrad şi accesul în UE le va fi restricţionat pentru 5 ani. Aşa că aşteptăm 2-3 luni să vedem ce se va întîmpla cu ei...