It's Only Rock'n'Roll (II)

Anul acesta, Clujul a fost într-o efervescentă dispoziţie rock'n'roll. La Drive In, ca într-o scenă bonus din American Grafitti, oamenii şi-au scos boxele în afara maşinilor şi au dansat pe capote. Se întîmpla la proiecţia cu Shine a Light, rockumentarul lui Scorsese despre dinozaurii de la Rollling Stones. Ambiţia lui Chirilov (al cărui fanatism popcult a impregnat şi singura revista de acest tip din România - Republik) de a dedica o secţiune fuziunii dintre rock şi film a reuşit să dinamiteze, în sfîrşit, spiritele. Mă aştept la extazuri, de data asta ceva mai interiorizate, şi la Heima, cronica unui turneu al islandezilor de la Sigur Rós, trupă despre care un critic de la britanicul NME, a spus, într-o formulare antologică, de o obscenitate transcendentală: "a-i asculta, e ca şi cum i-ai suge... divinităţii".

Coming down-ul se va face tot la Enigma, cu o supradoză din rockul cel mai pur injectată de documentarul despre reuniunea celor de la Pixies. E drept că ei n-au mai scos demult ceva nou, dar sună oricum mai bine decît mai toate trupele actuale strînse laolaltă. Şi apoi, cînd atîţia imitatori fac ban gros copiindu-le sound-ul, sînt ei de condamnat că încearcă să profite, după decenii de "subsol", de faptul că, mai nou, au fost instituiţi oficial ca legende? Sînt curioasă dacă voi vedea şi secvenţe de la Benicassim, concert la care am avut şansa să ajung şi unde peste 30000 de fani au început să se împingă cu violenţă spre scenă, pulverizînd bara de protecţie. Trupa s-a retras cam 30 de minute, iar organizatorii au folosit furci gigantice pentru împrăştierea mulţimii înnebunite. Cît de bizar a fost să văd, atunci, adulaţia unor adolescenţi pentru Frank Black, eroul meu optzecist, acest semi-zeu rock cu moacă de contabil.

Cobain spunea, în momentele sale cele mai umile, că Nirvana nu s-a vrut decît o tribute band pentru Pixies. În About a Son - uluitoarea peliculă de montaj care îi este dedicată, figura lui Kurt nu ne este arătată decît în final. Pînă atunci, avem un şir de imagini evocatoare înfăţişînd locurile în care rockerul a trăit, a mers la şcoală, a muncit şi a cîntat. Pentru că n-a putut folosi piesele Nirvana, regizorul AJ Schnack a trebuit să găsească soluţii ingenioase, de aceea About a Son e un documentar puternic neconvenţional, fără imagini de arhivă sau interviuri cu apropiaţi. E altceva, ceva ce combină biografia impresionistă, eseul poetic, confesiunile şi şedinţele psihiatrice. Kurt se revelează, de cele mai multe ori, şocant de inteligent şi autocritic, dar şi furios şi defensiv pînă la paranoia. Vedem (auzim, de fapt) un tînăr teribil de înzestrat, cu o capacitate miraculoasă de a se reinventa. Dar şi unul permanent rănit, muribund de vulnerabil, propulsat de un nucleu nefericit de durere şi dorinţă.

Cu siguranţă, Austria nu are parte de o reputaţie recentă prea bună - veştile care ne vin de acolo par sequel-uri ceva mai creepy la filmele lui Ulrich Seidl. Dincolo de aparenţa burgheză, înalt culturală, se ascunde multă perversiune şi alienare. Adică exact ce au încercat să ironizeze, în concerte demente, anarhiştii de la Drahdiwaberl (din care, ulterior, s-a desprins singurul superstar pop austriac, miticul Falco). Weltrevolution-ul este şocant, ultragiant, adică 200% rock'n'roll.