De la TIFF 2008 adunate (VII)

Suddenly, Last Winter
Documentarul, regizat şi filmat chiar de subiecţii săi - Gustav Hofer (realizator TV) şi Luca Ragazzi (jurnalist-critic de film), doi urban smarties care formează un cuplu de 8 ani de zile -, descrie traseul anevoios al legalizării căsătoriei între homosexuali. Suddenly, Last Winter / Improvvisamente l'inverno scorso redă prejudecăţile tuturor categoriilor de oameni cărora această idee le repugnă: călugăriţe, miniştri, secte religioase, bătrîni ultra-familişti, tineri îndîrjiţi; şi pune o întrebare: dragostea este sau nu mai presus de funcţia ei fizică/ socială/ biblică(?) - reproducerea? Credincioşii şi familiştii convinşi ar spune că nu. Dar, ei bine, pe lume mai există şi gayii. Şi sînt destui încît să îşi merite statutul de normali. Pentru că acest adjectiv se referă, într-un final, la cantitate şi nu la calitate. Pentru că nu există vreo entitate superioară care să hotărască ce e normalitatea. Există doar reguli, cărţi (Biblia!), prelegeri şi prejudecăţi care reglementează într-un sens sau altul lucrurile. Lupta e absurdă - se dă între oameni ca fiinţe individuale şi miza e fiinţa umană ca specie. (Miruna Vasilescu)

Testimonial
Documentarul lui Răzvan Georgescu este, fără îndoială, unul dintre cele mai penetrante filme ale acestei ediţii. Moartea e una dintre cele mai cinematografice chestii de pe lume, cu cît mai terifiantă, cu atît mai incitantă şi cu cît mai gore, cu atît mai delicioasă. Nu şi cînd afli că mai ai de trăit 3 ani. Atunci cu siguranţă dispare tot fun-ul. Filmul regizorului român de origine germană spune, deci, o cu totul altă poveste, tocmai aia de care nu vrea să audă nimeni şi care ne-aşteaptă pe toţi. Şi e una dintre acele rarisime pelicule create cu o integritate totală, nedorind să cîştige şi să subjuge, ci menită să asigure continuitatea între aflarea diagnosticului cumplit şi ultima bucată de viaţă estimată implacabil de medici. Ce poate face un regizor cînd află că e pe moarte? Cel mult un film. Ce poate face un artist care află că mai are puţin de trăit? Cel mult să continue să creeze. Se schimbă fără îndoială temele şi artiştilor în cauză le devine imposibil să creeze artă pentru artă. Veţi vedea, deci, opera angajată de la finalul vieţii cîtorva mari artişti şi lupta lor devastatoare de a-şi păstra identitatea. Şi calmul în clipe în care principiile seducătoare tind să se fărîmiţeze. Şi nu veţi vedea nicio secundă de patetism pînă la final, oricare ar fi el. (Laura Popescu)

The Mosquito Problem
Cetăţenii orăşelului bulgăresc de pe malul Dunării se confruntă cu o problemă majoră: ţînţarii. Însă în spatele ei se ascunde de fapt drama unei comunităţi, victimă a fostului regim comunist. Balene, cenuşiul oraş-sat, e locul unde ai impresia că timpul a încremenit. Fiecare îşi trăieşte povestea prin prisma amintirilor şi cu speranţa unui viitor opulent. Sărăcia lor o recunoaştem în jurul nostru, motiv pentru care zîmbim pentru a putea suporta realitatea lor, nu departe de a noastră. Dincolo de aceste aspecte, filmul (The Mosquito Problem/ Problemat s komarite i drugi istorii) te amuză reuşind să surprindă capacitatea locuitorilor de a face haz de necaz în cele mai originale moduri posibile. Ignoranţa e salvarea unora şi păcatul altora care s-au trezit într-o comunitate şi zonă lipsită de perspective, însă speranţa naivă e arma cea mai de preţ a tuturor. Suvenirul e asigurat fie că ai intenţia sau nu, iar pişcătura de ţînţar nu iartă pe nimeni, lăsînd fără speranţă umilii locuitori ai orăşelului bulgăresc. (Andreia Liutec)

Tropa de elite
Dincolo de baricadele din Cidade de Deus, se află trupele de elită ale poliţiei braziliene. Un fel de puşcaşi marini duri, nemiloşi şi de grabă vărsători de sînge prin ghetto-urile controlate de traficanţii de droguri. Aproximativ invulnerabili, aparent incoruptibili. Spusă de un tînăr comandant, povestea (reală) din film nu este lipsită de parti-pris-uri, dar are marele merit (de a fi luat un Urs de Aur la Berlinala din acest an şi) de a pune în scenă, fără false pudori, agresiunile comise şi adversităţile generate de brigada din titlu. Impactul rezultă din aproximarea cinema-verité-ului minimalistico-realist. Ca singur minus discutabil ar fi o uşoară supradoză de testosteron şi nobile idealuri. Şi nu uitaţi că vieţile cîtorva săraci-drogaţi chiar nu contează atunci cînd vine vorba de securitatea preasfîntului posterior al defunctului Papă. (Cristi Mărculescu)