Filmele au fost excesul

Încep să cred că nu degeaba cuvîntul "tiffar", pe care l-am inventat ca să-i descriem pe adictaţii festivalului, aduce mult cu "tifos" (cum li se spune atît fanaticilor fotbalului, cît şi celor contagiaţi de teribila epidemie). E molimă grea, e fanatism.

Atunci cînd ne-am brainstormat ca să găsim noi subiecte pentru acest ziar, am ajuns la concluzia că avem de făcut o muncă aproape etnografică: va trebui să surprindem acel animal bizar pe care TIFFul l-a creat, nu în şapte zile, ci în şapte ediţii. N-a fost uşor: fiecare dintre noi venea cu propria versiune de tiffar. Cu imagini mentale diferite, ne-am certat de la primele linii ale portretului robot, începînd cu vîrsta şi profilul sexual (Laura susţinea că e hetero, Carmen că e bisexual în intenţie: adică, cu atîtea perversiuni consumate la No Limit, e sigur predispus la toate experienţele limită posibile). Eu îl vedeam ca un şablon de film freak: slăbănog (între două proiecţii, nu are timp decît de o şaormă), discutînd cu o voce importantă, gravă, despre cinema, de parcă ar fi o chestiune de viaţă şi de moarte -precipitat ca Mărculescu, gesticulînd pasional ca Mezincescu. Evident, erau o sumă a ticurilor noastre. Cînd ne-am dat seama că nu sîntem în stare să-i comandăm lui Matei Branea o schiţă, pentru că ne ieşea o struţo-cămilă, nu ne-a rămas decît să ne mişcăm fundurile din faţa computerelor şi să facem niţică muncă de teren. Ne-am umplut de surpriză, ca la descoperirea unui sit arheologic cu primele vestigii ale lui homo tiffaris.

În primul rînd, nu ne-am fi imaginat în veci la ce grad de intoxicare s-a ajuns. Anticipam un entuziast ardent, uşor snob şi sociopat, care pronunţă curat fonetic numele tuturor regizorilor asiatici importanţi, dar am dat de indivizi cu vîrste cuprinse între 19 şi 50 care voiau să demisioneze pentru că slujba îi împiedica să vadă ce şi-au propus. Fiinţe puriste, care nu concep să vadă aceste pelicule "arty" decît în cadrul festivalului, pentru că altfel îşi pierd valoarea. Pentru ei, "atmosfera" e totul. Pentru asta îşi anihilează chiar şi libidoul - şi-au lăsat cu ochii în soare interesul romantic de moment, doar ca să se ducă la un anume film. Sînt "interesaţi de realism şi existenţialism" şi nu dorm, de frică să nu piardă ceva esenţial (se laudă că au rezistat de la 8 dimineaţa, pînă a doua zi la 10, văzînd între 8 şi 10 bucăţi şi făcîndu-se praf la petreceri). Ne aşteptam să chiulească de la ore, dar am aflat că-şi neglijează familiile, preferînd să intre în cinema în loc să-şi "termine treburile legate de menaj". E deja o pasiune nesănătoasă care se transmite ca un virus, din generaţie în generaţie: "am aflat de festivalul ăsta de la tata". Te recunoşti cumva în toate acestea?
Iată cîteva întrebări care să-ţi vină în ajutor:

Ţi-ai luat abonament chiar din momentul în care s-au pus în vînzare?
Nu te mai şochează nimic din No Limit?
Preferi să nu mănînci ca să te duci la filme?
Surfezi netul cu şase luni înainte ca să găseşti interviuri cu directorul artistic, pentru că vrei cu tot dinadinsul să-ţi faci o idee timpurie despre selecţie?
Te uiţi la ce dau marile festivaluri şi te rogi noaptea, înainte de culcare, ca un film sau altul să fie luat la TIFF?
Dacă îţi place un film, îl vezi la fiecare proiecţie?
Ideea ta de date e sa-ţi iei iubita la un film asiatic de la TIFF?
Dream job-ul tău e film critic, citeşti AperiTIFF-ul şi te enervezi că tu ai fi scris mai bine?
Intri în sală, chiar dacă nimeni nu te acompaniază - la urma urmei, filmul e cel care contează?
Fugi ca dracu' de peliculele de public şi preferi Arta în detrimentul Republicii?
Ai văzut mai bine de 40 de filme la TIFF?
Intri în competiţie cu alţii? Ai început să vezi filme, nu pentru simpla plăcere, ci pentru orgoliul de a fi mai cu moţ decît ceilalţi?

Dacă aţi răspuns cu "da" la cel puţin 4 dintre întrebări, sînteţi deja în pericol de-a deveni tiffanatic (vestea bună e că nu sînteţi siguri, vestea proastă e că nu se tratează).