De la TIFF 2008 adunate (VIII)

Black White + Gray: A Portrait of Sam Wagstaff and Robert Mapplethorpe
Glorioşii ani '70 în New York: artiştii erau peste tot şi inventivitatea lor era încă mare. Pe-atunci exploda fascinaţia pentru arta minimalistă şi monocromă şi posibilităţile de exprimare artistică deveneau nesfîrşite. Totul era artă, Andy Warhol revoluţiona lumea şi SIDA era considerată "cancerul gay-ilor". În acest context, Sam Wagstaff renunţă la statutul lui de pretty boy aristocrat care-şi face veacul pe la baluri pline de ifose şi se avîntă în artă înţelegînd că doar acolo va găsi libertatea pe care o căuta. E trend-hunter, organizează expoziţii, face cunoscuţi lumii zeci de artişti şi tot ce descoperă el devine icon al cool-ului. Colecţionează fotografii cu o foame intensă şi de neînţeles pentru mulţi. Sam Wagstaff a fost iubitul faimosului fotograf Robert Mapplethorpe şi bun prieten al lui Patti Smith. Filmul sondează lumea în care acest trio artistic îşi desfăşura creativitatea - o lume dezlănţuită, deloc minimalistă şi nici monocromă. (Miruna Vasilescu)

Delta
Vă mai amintiţi de magnificul Pleasant Days din competiţia celei de-a doua ediţii TIFF? Vă mai amintiţi de blonda filiformă şi de neuitat Orsolya Tóth în Johanna? Orsolya şi regizorul Kornél Mundruczó se întorc la Cluj, direct de la Cannes, cu o nouă poveste: Delta. Prezent anul acesta în competiţia de la Cannes, filmul lui Mundruczó a primit premiului FIPRESCI. A fost un proiect întins pe mai mulţi ani, stopat de moartea protagonistului principal şi de pierderea temporară a finanţării. Mundruczó nu s-a lăsat şi a terminat pînă la urmă acest film temporizat şi nesfîrşit de atmosferic, turnat în Delta Dunării. Un anonim călător se întoarce în satul natal, glisează pe lîngă familia regăsită, rutinată şi se izolează în coliba de pe mal a tatălui mort. I se alătură sora sa, iar reconstrucţia casei lăsate de izbelişte de restul familionului, o (auto-)osîndă mută şi intensă, va duce la o relaţie incestuoasă şi toridă între cei doi. Mundruczó recuperează narativitatea locomoţiei tărăgănate a camerei peste "fauna&flora" Deltei, ascunzîndu-şi astfel personajele mute, rezolute, în spatele unor filtre violent-naturaliste. (Mark Racz)

Fateless / Fără destin
Despre acest film e necesar să spunem foarte puţin pentru a vă convinge să-l urmăriţi. Deşi subiectul este unul tratat în nenumărate rînduri, Holocaustul şi modul în care acesta a schimbat pentru totdeauna viaţa oamenilor şi percepţia lor despre lume, povestea băiatului de 14 ani, György Köves, şi a experienţelor lui în lagărele de la Auschwitz, Buchenwald şi Zeitz reuşeşte să se desprindă de acest gen, să se ataşeze de spectator prin neobişnuita căldură şi sensibilitate. Bazat pe romanul cu acelaşi nume (Sorstalanság) al laureatului premiului Nobel pentru literatură, Imre Kertész, realizat de Lajos Koltai pe un scenariu scris chiar de celebrul autor, Fateless lasă să transpară în peliculă acel stil cald, fascinant al bestseller-ului prin alternanţe de culoare, alb-negru şi tonuri sepia. Încă două motive pentru a viziona acest film ar fi coloana sonoră semnată Ennio Morricone ce punctează sensibilitatea peliculei (cu participarea Lisei Gerrard din Dead Can Dance) şi faptul că, realizat cu un buget de 12 milioane de dolari, Fateless este una dintre cele mai scumpe, dar şi una dintre cele mai de succes producţii maghiare. (Radu Meza)

Fyra fruar och en man / 4 Wives - One Man
Heda are 4 soţii. Nici una nu este vreo frumuseţe. Trăiesc cu toţii, plus vreo 20 de copii şi mama-soacră, la ferma lui Heda din Iran. Certurile sînt inevitabile, soţul este impermeabil la sugestiile diferitelor soţii. Femeile sînt ca oile: o oaie, altă oaie, încă o oaie, că doar toate sînt la fel. O soţie poate executa, în lipsa soţului, sacrificarea unei oi. Doar dacă ţine un băţ între picioare. Soacra cu patru nurori nu vede nimic în neregulă cu puzderia de soţii şi tsunami-ul de copii. A patra soţie, trufandaua micro-haremului, este stearpă şi întristată/ frustrată de idee. A treia soţie este rea de gură şi regretă mariajul multiplu în care a intrat de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Pe primele două soţii le-a bătut şi ele nu îl mai iubesc. Documentar onest şi obiectiv despre o lume desprinsă parcă dintr-o realitate paralelă. (Cristi Mărculescu)

Iska's Journey
În unele familii sărace, părinţii beau şi-şi bat copiii. Micile bucurii ale copiilor se consumă în afara casei, prin nămoluri şi fiare ruginite. Iska, personajul principal, împrumută şi ea din duritatea spaţiului: aspectul fizic şi privirea cumva aspră confirmă că într-un context cum este cel dat nu e loc pentru gingăşie şi sensibilitate. E o fată care arată, se mişcă şi vorbeşte ca un băiat (fără ca acest lucru să fie intenţionat). Iska fuge de-acasă şi se întoarce, apoi fuge din nou pentru că nu-şi găseşte nicăieri locul: nici lîngă brutele alcoolice pe care le numeşte părinţi, nici în orfelinat, unde se simte ca o bucată de carne care îşi aşteaptă rîndul să fie cumpărată. E o poveste în care copiii de 10 ani se iubesc aşa cum se iubesc copiii în realitate: timid, subtil, fără pupături şi îmbrăţişări siropoase, dar filmice. Post-film, ceea ce rămîne cu adevărat e senzaţia de plutire generată de o minunată secvenţă, aproape onirică, în care Marius Bodochi învaţă copiii orfani să înoate pe uscat, suspendaţi pe nişte bănci de lemn. (Miruna Vasilescu)