Poezia anatomiei în cinci desene
La Galeria 26 (sau Ota) s-a deschis o expoziţie despre femei care se simt bine în pielea lor. Nu este vorba de vreun manifest adresat celor care s-au conformat vreunui slogan publicitar, şi nici de vreun discurs à la Baudrillard despre construirea identităţii prin cultul corpului care este cel mai de preţ bun de consum, ci despre o folosire cît se poate de literală a acestei sintagme: "Anestezia" se desfăşoară pe cinci pînze mari, prin care privitorul intră direct, fără menajamente, în intimitatea mai multor personaje feminine.
Femeile de pe pînzele lui Claudiu Cândea îşi consumă ritualurile zilnice: se privesc complice în oglindă, se spală pe dinţi, apăsînd cu cealaltă mînă pe telecomandă, îşi ridică în joacă fusta, dorm sau sînt surprinse în timp ce nasc. Dacă în nici una dintre aceste scene nu intervine nimic spectaculos, efectul cade în seama detaliului hiperealist folosit în inserturile de anatomie interioară, zoom-urile pe care artistul le-a făcut, în pastel uleios şi acril, în ţesutul muscular al spatelui, construind cu precizie de manual structura unei tibii, reconstruind straturile în care copilul nenăscut stă învelit în pîntec sau integrînd în compoziţie viscerele sub forma imprimeului de rochie. Exersat în arta gravurii şi desenator al cărui stil place invariabil, artistul clujean "anesteziază" prin tehnică orice reacţie extremă. Artistul îşi construieşte în aşa fel subiectul, încît plonjarea bruscă în anatomia celuilalt nu are nici o urmă de exhibiţionism şi nici vreo teorie de demonstrat. Mai mult, nimic din expresia protagonistelor sale nu trimite într-o zonă a durerii: ele îşi savurează momentele ca şi cînd nervii, fibrele musculare şi organele interne ar fi o intervenţie a artistului.
Claudiu Cândea spune că şi-a ales "tandemul artă-anatomie" tocmai pentru implicaţiile sale culturale: "El nu a fost niciodată un domeniu exclusiv sau predominant medical. Este mai degrabă un cumul de instrumente şi surse disponibile pentru diverse demersuri - erotic, estetic, emoţional etc. Ne putem bucura de imaginea anatomică concepută pentru plăcere vizuală, digerînd-o ca artă. Avem posibilitatea de a o folosi în aprofundarea înţelegerii contemporane a unui aspect al trecutului. O putem percepe ca furnizor de elemente indispensabile creării de poeme ale corpului, oferind rezonanţe, rime şi fragmente generatoare de modele inedite. Toate acestea sînt verosimile pentru că trupul este nucleu al imaginarului uman".
În cele cinci lucrări ale lui Claudiu Cândea - aflat la prima sa expoziţie în Bucureşti, curatoriată de Adrian Bojenoiu - exotic este tocmai clasicismul lor. Folosind formule din cultura vizuală media, de la elemente din benzile desenate pînă la imaginarul publicităţii sau al fotografiei, Claudiu Cândea livrează publicului un conţinut care, în mod normal, este mai greu de digerat.
8 art+ minus unu
Expoziţia "8 art+", deschisă la Sala Dalles, aduce în sălile generoase, dar puţin folosite ca spaţiu artistic, lucrări ale cîtorva artişti români importanţi din anii '60-'70. Deşi numele grupului se referă la numărul artiştilor, iar în catalogul de prezentare apar prezentărilor tuturor, lipsesc lucrările lui Napoleon Tiron. Cel puţin săptămîna trecută, se puteau vedea doar lucrările celorlalţi artişti: Marcel Bunea, Gheorghe Anghel, Florin Ciubotariu, Vladimir Şetran, Petru Lucaci, Vasile Tolan şi Darie Dup.
Pentru publicul larg toate aceste nume sînt prea puţin cunoscute, ultima lor expoziţie colectivă de la Bucureşti vernisîndu-se cu trei ani în urmă, la Muzeul Literaturii Române. Deşi cei opt artişti nu au un proiect comun, se simte aerul unei şcoli sau, mai bine spus, al unor generaţii apropiate. Chiar dacă fiecare artist focalizează un imaginar diferit, mergînd de la aluzia sexuală la mesajul politic, cu toţii vorbesc limba abstractă din care îşi creează propriile "argouri". Oarecum străine unui ochi bombardat în fiecare zi cu intervenţiile şi instalaţiile artiştilor contemporani, în care fie recunoşti elemente pop sau media, fie întîlneşti noi scheme conceptuale, lucrările celor opt (respectiv şapte) au fost realizate în ultimii doi, trei ani fără prea multe "contaminări". Lucrările descoperă, mai degrabă, straturi din istoria unei arte româneşti rămase pentru o destul de lungă vreme "la sertar".
Dacă Marcel Bunea vede "Le ciel de Bucharest" ca pe o desfăşurare de fotografii prin care decupează tradiţionalii stîlpi îndoiţi sub greutatea cablurilor, parcă descinşi dintr-un science fiction de şcoală foarte veche, Darie Dup face un comentariu despre Big Brother-ul autohton - Securitatea: urechi sculptate în diferite materiale, de la lemn la gips, stau ciulite în faţa unei declaraţii din arhivele CNSAS în care un "cetăţean de bine" din Olteniţa se angaja "în faţa organelor de stat să nu divulge nimănui problemele cu persoana mea". Tablourile lui Vladimir Şetran accentuează culoarea intensă, dragă artiştilor pop, folosită însă în jocuri geometrice simple, esenţializate, în timp ce lucrările lui Florin Ciubotariu folosesc masiv pastelul şi relieful liniei, abstracţionismul abătîndu-se uşor de la rigoarea ermetismului. Gheorghe Anghel expune cîteva picturi ce trimit la descoperirile arheologice: culorile, inserturile de colaj, tehnica desenului şi literele greceşti din fundal reconstruiesc o istorie imaginată. Seria de compoziţii "Clarobscur" a lui Petru Lucaci foloseşte linia desenului şi mostre de fotografie, toate în binom alb-negru, dincolo de care se citesc flash-uri erotice, iar pînzele lui Vasile Tolan sînt experimente mai degrabă de textură, spuma poliuretanică dovedindu-se un material la fel de spectaculos ca orice alt rest al vieţii cotidiene, devenind ingrediente de ready made.