Expoziţia 8 Art+, găzduită de sala Dalles, reuneşte un grup alcătuit din profesori ai Universităţii de Arte din Bucureşti: Gheorghe Anghel, Marcel Bunea, Florin Ciubotaru, Darie Dup, Petru Lucaci, Napoleon Tiron, Vasile Tolan, Vladimir Şetran. Nu este prima manifestare a celor opt, ei expun împreună din anul 2005, au realizat pînă în acest moment un album şi au obţinut pentru activitatea lor două premii.
În cazul grupului 8 Art+, nu vorbim despre o ideologie comună, ci despre o afinitate, motivată de prietenie, menită să sporească potenţialul creativ. Hotărîrea de a alcătui un grup, de a expune din cînd în cînd împreună ceea ce fiecare lucrează în propriile ateliere, a apărut în condiţiile deloc prielnice ale momentului, caracterizat de dezinteresul general faţă de artele plastice, faţă de actele culturale de calitate, venit mai ales din partea celor care ar trebui să le susţină. Iar imaginea de pe invitaţie este sugestivă: ei, artiştii, vin spre noi în "zgomotul" instrumentelor muzicii de fanfară, trag un semnal, doresc să fie auziţi, să fie văzuţi, să fim conştienţi de existenţa lor.
Evenimentul este un lucru esenţial în viaţa artistului plastic. Expoziţiile, întîlnirile cu publicul, cunoaşterea, stimularea reciprocă, toate acestea fac parte din laboratorul menit să impună opera în conştiinţa publicului şi să dea legitimitate acestei profesii. De multă vreme nu mai putem vorbi la noi despre o politică coerentă în acest sens, susţinută în primul rînd de instituţiile responsabile în acest domeniu. Toţi membrii grupului sînt artişti remarcabili, a căror creaţie s-a impus de-a lungul anilor în competiţii importante. Într-un cuvînt, nu de consacrare au nevoie aceşti artişti, ci de vizibilitate, prezenţa lor contribuind la crearea evenimentului.
Despre un eveniment cultural vorbim şi în cazul expoziţiei recent deschise de grupul Art 8+, din păcate insuficient semnalată, mai ales că, în momentul de faţă, spaţiul sălii Dalles este un loc aproape "clandestin", unde ajung doar cei care au fost direct invitaţi. Am avut surpriza, după ce am înfruntat canicula de afară, să descopăr o expoziţie cum nu am mai văzut de mult, ce m-a surprins prin amploarea şi calitatea ei, prin accentele de noutate aduse de fiecare artist. Soluţia găsită de cei opt (din motive pe care nu le cunoaştem, în expoziţia de faţă sunt prezenţi doar şapte) de a expune periodic împreună reprezintă un exerciţiu remarcabil, ce demonstrează seriozitatea cu care zi de zi, în propriul atelier, condiţia creatorului nu ţine cont de experienţă, succese sau vîrstă, ci în primul rînd de rigorile unei profesii în exercitarea căreia nu există pauze. Am intitulat acest articol "Forza Academia", un exemplu demn de urmat, o strategie de care toţi cei care pornesc pe acest drum ar trebui să ţină cont. În final, şi "meseria de artist", ca orice profesie liberă trebuie să-şi asume riscul de a înfrunta incapacitatea de moment a societăţii de a-şi asuma un nivel cultural existent. Autopromovarea pe care cei opt artişti o fac de cîţiva ani înseamnă deschidere, înţelegere a condiţiilor momentului.
Cei opt artişti, deşi aparţin unor generaţii şi orientări diferite, au cîteva elemente comune. În afara faptului că sînt profesori ai Universităţii de Arte din Bucureşti şi au responsabilitatea formării noilor generaţii de artişti, cercetările lor nu se opresc în zona statutului ce i-a consacrat, ci continuă să surprindă, să se "reinventeze" în faţa noastră, să se manifeste cu o acută conştiinţă a prezentului, cu o "tinereţe" a înţelegerii pentru tehnicile unui limbaj ale cărui graniţe rămîn deschise. Aceşti artişti identifică punctele nevralgice ale momentului, fiind conştienţi de faptul că succesul unei asemenea manifestări se bazează pe provocarea privitorului. Iar expoziţia de la sala Dalles satisface ochiul publicului exigent. Spaţiul în sine subliniază amploarea evenimentului, avem în faţă adevărate "mini-personale", o regie bine studiată ce pune în valoare fiecare artist.
Cei familiarizaţi cu plastica noastră contemporană vor recunoaşte cu uşurinţă în expoziţie personalitatea fiecărui artist, dar în acelaşi timp, vor descoperi "ecourile" venite din lumea de afară, exerciţiul constant în înţelegerea unui prezent controversat. Concluziile au întotdeauna gravitatea lor şi determină gesturi autoritare. Cum altfel să descifrăm instalaţia lui Darie Dup, cîmpul de urechi ascultătoare prin care securitatea ne-a terorizat jumătate de secol, implicaţia şi suspiciunea indusă, ce domină încă viaţa noastră? Sau compoziţiile intitulate Clarobscurul pe care Petru Lucaci le expune, un univers realizat în alb-negru, folosind tehnici mixte, cu elemente dintr-o lume recognoscibilă? Fotografiile lui Marcel Bunea sunt mai directe, au agresivitatea realităţii imediate, ochiul limpede al artistului decupează urîtul în care trăim, colacii de sîrmă profilaţi pe "cerul bleu al Bucureştiului", sunt semne ce identifică prezentul în toată profunzimea lui.
O schimbarea autoritară constatăm la Vladimir Şetran. Gestualismul cu care ne-a obişnuit în picturile sale este abandonat în favoarea unei expresivităţi tranşante, un spectacol tulburător, al unei materii ce "conţine" drama existenţialului. Un artist a cărui forţă surprinde în continuare. Pictura lui Gheorghe Anghel poartă semnele unui tip cultural construit în jurul lumii greco-romane. Discursul său se bazează pe memoria afectivă, acolo unde noul şi vechiul se amestecă. "Plonjarea" în arheologia devenirii noastre aduce tensiunea înfruntării, tălmăceşte adîncurile pasionale ale sufletului cu inventivitate, gestul liber sau controlat oferă de fiecare dată surpriza unor soluţii remarcabile.
Discursul preferat de Vasile Tolan este bine pus în valoare de spaţiul de expunere. Pictorul foloseşte un întreg arsenal de materiale neconvenţionale, ce pun în relaţie directă semnul plastic cu concretul cotidian, gesturi ce concentrează emoţional un tip de comunicare propriu contemporaneităţii.
Pentru Florin Ciubotaru picturalitatea înseamnă o provocare a regulilor pe care se construieşte orice limbaj în raport cu libertatea ce devine incitantă doar atunci cînd ea se manifestă în spiritul unei discipline. În contextul picturalităţii sale acest lucru pare a fi "regula de aur", iar accentul pus pe materialitatea cromatică deschide un potenţial nou al creativităţii sale.
Un îndreptar succint, într-o expoziţie ce nu trebuie pierdută şi a cărei importanţă este garantată mai ales de atitudinea acestor artişti, într-o perioadă puţin interesată de profesionalism în domeniul cultural.