La drum cu bunică mea

Într-o zi, parcă alaltăieri, am dat o fuga la Arkaden, sper că aşa se scrie, o galerie comercială unde la demisol au cele mai bune sandvişuri - cu carne de porc zemoasă şi crustă - o minunăţie. Cum mergeam eu după, sătulă şi un pic ostenită, îl văd pe actorul din filmul argentinian El abrazzo partido, film pe care eu şi Leo l-am plăcut mult. Mă duc la el, îi spun că să stea liniştit că tabăra română e de partea lor, şi îmi spune, zice, ştii, bunica mea era din România. Uite ce chestie, spunem, cam ca în film, pentru că regizorul Daniel Burman a vrut să fie vorba de un tânăr evreu care îşi caută rădăcinile prin Polonia şi care sfîrşeşte prin a cere cetăţenie poloneză. Ştii, îi spun lui Daniel, chiar ai putea cere şi tu cetăţenie română. Da, zice, mă gîndeam şi eu, cînd văd grănicerii că sunt uruguayan, mereu se uită strîmb la mine. Dar ce crezi că dacă eşti roman se uită mai frumos? - îl avertizez eu.

Am mai cunoscut la coadă la calculatoare un italian pe nume Mario Amura, care ne-a spus mie şi lui Leo, că e italian din Italia şi că la anul, în ianuarie, vrea să vina în România să regizeze un scurt-metraj despre Milou, francezul care de cîţiva ani lucrează cu copiii străzii, învăţându-i să facă scamatorii în loc de prostii.

Tot legat de români, am auzit că hotelul la care stau, Aldea, este ţinut de Dan Andrei Aldea, liderul Sfincşilor. Şi că el ar fi însurat cu Marina Scupra. Trebuie să verific această informaţie.

Legat de filme. The Weeping Meadow, prima parte a noii trilogii a lui Theo Angelopoulos, te face să plîngi. E o frescă de 3 ore lungime, cu acelaşi secvenţe interminabile şi travlinguri de zeci de metri la care începi să te gîndeşti la altceva. Jurnaliştii străini, la creme de la creme, care dau stele în ediţia zilnică, de festival, a lui Screen International, au fost însă foarte generoşi.

De fapt, faţă de anul trecut cînd eu am venit prima oară aici la Berlin, mi se pare că recolta competiţiei oficiale este în acest an modestă. Nu îţi ia nimic ochii. Sunt, cel mult, opere bine făcute, poate chiar ireproşabile, dar nici una care să te zdruncine şi să fie ceva nou. Cred că secţiunea Panorama e din cauza asta mult mai interesanta şi, dacă mai vin la anul, numai filme din Panorama aş vedea.


(Deplasare sponsorizată de Coca-Cola România)