Încercarea de a schiţa mental o hartă provizorie a prezenţei artiştilor români în lume va conduce pe oricine către următoarea constatare: după nu multe clipe de gândire, vei realiza că harta ta este harta întregului glob pământesc. Artişti români expun deja în cele mai aşteptate şi neaşteptate locuri, în galerii şi muzee celebre sau în cadrul diferitelor bienale de artă contemporană de pe planetă.
Să ne îndreptăm însă atenţia asupra Europei, de fapt asupra unei mici zone geografice din Europa: îmi doresc să vă fac părtaşii experienţei mele (experienţa mea nu a reuşit, din păcate, să fie totală, de aceea ultimele două expoziţii prezentate vor fi doar semnalări), arătându-vă o stare concretă de lucruri, o stare actuală, printr-un mic raport asupra prezenţei artiştilor români în lume chiar acum, în vara şi toamna aceasta. Constituindu-se perfect într-un traseu, mi s-ar părea minunat dacă el ar reuşi să se transforme pentru măcar câţiva cititori într-un itinerar european de vacanţă, deopotrivă turistic, cât şi cultural românesc. Un itinerar nu neapărat întins pe un teritoriu vast, dar care cu atât mai mult poate da o privire de ansamblu asupra lumii artistice româneşti.
Italia-Austria-Germania sau, mai bine, zis: Rovereto (Trentino, nordul Italiei)-Innsbruck-München. Traseul poate începe ori de jos în sus, şi anume din Italia către Germania, cât şi invers. Trenul merge direct şi distanţa din cel mai sudic punct, Rovereto, şi cel mai nordic este de patru ore şi 46 de minute. Peisajele se schimbă total, atmosfera artistică este, în fiecare loc, alta.
Daniel Knorr şi locul postanarhist al artei
Odată poposit în gara din Rovereto, un orăşel de doar 30.000 de locuitori, dai peste bannerele uriaşe Manifesta 7: bienala de artă contemporană nomadă, aflată la a şaptea ediţie, are loc chiar acum în regiunea italiană de nord Trentino-Alto Adige, între 19 iulie şi 2 noiembrie. E pentru prima oară când o bienală se întinde într-o întreagă regiune şi se desfăşoară simultan în patru oraşe: Rovereto, Trento, Bolzano şi Fortezza. La Rovereto, chiar şi gara devine spaţiu de expunere pentru câţiva artişti. La cinci minute de gară, pe Via Savioli, fosta hală industrială Ex-Peterlini s-a transformat în spaţiu de expoziţie pentru artiştii Manifesta 7. Fabrici-hale devenite locuri de display al artei contemporane nu sunt deloc un lucru nou. Dar hale ale căror porţi sunt eliminate, tocmai pentru a fi lăsate deschise non stop, spaţii al căror statut este, astfel, transformat din unul privat în unul public, un asemenea proiect este inedit. Ex-Privato - adică Ex- Ex-Peterlini şi spaţiu public - se numeşte lucrarea artistului român Daniel Knorr. Intervenţia sa a reuşit să deschidă către locuitori şi către orice trecător un loc bine cunoscut în Rovereto drept spaţiu "squattat" de-a lungul anilor de către anarhişti. Înăuntru, spaţiul a fost ocupat de lucrările altor artişti - proiect curatoriat de către Adam Budak -, ale căror idei iniţiale s-au remodelat în jurul ideii şi al conceptului propuse de către Daniel Knorr.
Ex-Privato a avut deja, la doar două săptămâni de la deschiderea bienalei, reacţii foarte diferite: pe de-o parte, sunt locuitorii care vor să-şi petreacă pur şi simplu timpul în spaţiul public, pentru că le place ideea coabitării cu un spaţiu-galerie de artă contemporană deschisă. Pe de altă parte, aceia care percep spaţiul drept unul deschis şi deci periculos, de neaccesat, anarhist, de ocolit în totalitate. Apoi, sunt cei obişnuiţi să ocupe abuziv acest spaţiu, cei care ar fi vrut să şi-l ia cu forţa, tocmai pentru a nega autoritatea statului, şi care acum se simt neutralizaţi prin transformarea lor în posibili locuitori legali ai spaţiului şi ştiu că trebuie să reacţioneze cumva.
Proiectul artistului român, de deschidere a unui spaţiu şi de încredinţare a acestuia tuturor, prin anularea statutului de privat, este lucrarea invizibilă a cărei materializare continuă este oferită de dinamica spaţiului Ex-Peterlini, de mişcările ce vor avea loc înăuntrul lui de-a lungul Manifestei 7 şi ulterior. Daniel Knorr va publica, pe parcurs, 4 ziare Ex-Privato, care vor documenta lucrarea şi, în final, o carte. Lucrarea se constituie drept una dintre cele mai puternice din cadrul bienalei, artistul se separă de restul artiştilor, aşezaţi în spaţiul de expoziţie. Knorr propune un proiect incomod, problematic, politic, declanşează discuţii şi, aşa cum au spus oficialităţile locale, activează şi redă comunităţii un spaţiu dificil şi imposibil de negociat până acum. Prin Ex-Privato, Ex-Peterlini ar putea deveni, în viitor, un spaţiu de expunere a artei contemporane.
Dan Perjovschi şi amprentarea spaţiilor
La nici zece minute de mers pe jos, ajungi la Mart, Muzeul de artă modernă şi contemporană din Rovereto, unul dintre cele mai importante din întreaga Italie (ţară, aşa cum se ştie, preponderent a artei clasice, antice şi, mai cu seamă, renascentiste). Între 8 iunie şi 16 noiembrie 2008, o importantă expoziţie de artă contemporană are loc aici: Eurasia. Dizolvările geografice ale artei. Curatoriată de către Achille Bonito Oliva, expoziţia trimite la lucrarea lui Joseph Beuys, Eurasia Siberian Symphony 1963 (1966), care un an mai târziu crea statul fictiv Eurasia, acel spaţiu deschis, "reprezentare geografică a utopicei fuziuni dintre realismul occidental şi misticismul oriental". La Eurasia, prezenţi în expoziţie alături de artişti din Europa şi din Asia sunt Mircea Cantor şi Dan Perjovschi.
Dan Perjovschi îşi alege, din nou, un loc imposibil: un coridor circular, care urcă de la etajul doi la al treilea al muzeului, pe ale cărui ferestre înguste şi înalte - fâşii de sticlă - artistul desenează. Este interesant modul în care Perjovschi comunică cu arhitectura Mart-ului (Mart-ul este opera faimosului arhitect elveţian Mario Botta). Coridorul pe care artistul desenează este un spaţiu sobru, rece, are un aspect metalic şi în afara timpului. Intervenţia lui Perjovschi îl marchează, îi dă discret viaţă, îi oferă o anumită dezordine, prin desene apăsate sau care abia îl ating. Podeaua lucioasă, impecabilă, care nu lasă urme în timp, capătă şi ea viaţă: lumina care intră pe ferestre este filtrată de desenele artistului (efect de vitraliu alb-negru), iar pe jos acestea se reflectă oferind alte desene, şi ele temporare, condiţionate de momentul zilei. Perjovschi îşi dublează lucrarea şi îi augmentează puternic starea de tranzitoriu şi de inserţie temporară.
Sunt desene-inserţii într-un spaţiu monumental (paradoxul enormului muzeu de artă aflat într-o localitate de doar 30 de mii de locuitori este şi el desenat de artist), desene pe care le poţi rata, aşa cum şi lucrarea lui Knorr o poţi rata, fără să ştii că de fapt o creezi, o materializezi şi o umpli prin simpla ta prezenţă acolo. Perjovschi ocupă coridorul, un spaţiu tranzitoriu, aşa cum şi Eurasia (prin chiar modul în care îi este compus numele) este un spaţiu tranzitoriu. De asemenea, desenele artistului se infiltrează (temporar!) în instalaţia cunoscutului Douglas Gordon - citate, cuvinte-cheie din opera lui Dante -, plasată de partea cealaltă a coridorului.
Dan Perjovschi îşi lasă amprenta temporară în locul de trecere, Daniel Knorr creează condiţiile creării ei. Lucrările celor doi artişti prezenţi simultan la Rovereto sunt materializările unei stări actuale; amprentele lor artistice sunt lăsate, de data aceasta, în Italia, tocmai pentru a-şi face vizibilă individualitatea, într-un moment politic în care amprenta nu mai este expresie a unicităţii, ci devine denunţarea individualităţii şi a singularităţii umane.
Eveniment Geta Brătescu şi mai departe...
Odată părăsit Rovereto, trenul se opreşte la Innsbruck. Acolo unde, la Galeria in Taxispalais, are loc, între 28 iunie şi 24 august 2008, expoziţia de mare amploare, curatoriată de către Alina Şerban şi Silvia Eiblmayr, a artistelor Geta Brătescu şi Ana Lupaş. Expoziţia este copleşitoare, colecţia de performance-uri, filme, desene şi obiecte create de către Geta Brătescu, în anii '70 bucureşteni, e impresionantă. O expoziţie-eveniment despre care deja se vorbeşte foarte mult în Occident.
Apoi, trenul va trebui să se oprească în München. Chiar în centrul oraşului, în Marienplatz, în Rathausgalerie, s-a deschis, pe 25 iulie 2008(şi va fi deschisă până pe 20 septembrie), o expoziţie organizată de către artişti români tineri - Transreport. Este vorba deopotrivă de artişti care activează în România, cât şi de cei care trăiesc acum în München: Florin Bobu, Eduard Constantin, Cristina David, Andrea Faciu, Ioan Grosu, Ciprian Mureşan, coregrafa Ioana Mona Popovici, Tim Wolff şi Vlad Morariu.
Artiştii români sunt în plină şi permanentă mişcare, dar, dacă n-ar exista apeluri la artă şi nevoie de artă venind din exterior, din universul, el însuşi mondializat, al artei contemporane, în România, adică la ei acasă, vocaţia li s-ar putea stinge. Pe când un muzeu de artă contemporană în Urziceni, de exemplu, sau la Predeal, şi galerii neconvenţionale, deschise, în Rahova sau în Balta Albă? La fel ca şi românii plecaţi la muncă în întreaga lume, în Spania sau în Italia, de pildă, şi artiştii români se duc acolo unde sunt chemaţi, aşteptaţi să-şi pună amprentele pasagere. Presiunea artei asupra lumii contemporane pare că ocoleşte, pentru moment, România.