Dilema Veche / august 2008
Expoziţia Against Nature the Hybrid Forms of Modern Sculpture, organizată de Institutul Henry Moore din Leeds în colaborare cu Institutele de Sculptură Museum Beelden aan Zee din Scheveningen şi Gerhard-Marcks-Haus din Bremen şi itinerată în perioada februarie-decembrie 2008, a fost gândită de cei doi curatori, Stephen Feeke şi Jon Wood, ca o prezentare succintă a modului în care formele metamorfice şi fantastice au stimulat imaginaţia artiştilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începuturile "sculpturii moderne". Institutul Henry Moore este unul dintre cele mai importante centre pentru studierea sculpturii în Marea Britanie, iar muzeele din Scheveningen şi Bremen sunt, de asemenea, reputate institute de sculptură internaţionale cu colecţii foarte valoroase din Olanda şi Germania. Interesul curatorilor pentru diseminarea preocupărilor lor în alte centre specializate are relevanţă în contextul reevaluării începuturilor sculpturii moderne.

Titlul expoziţiei este, de fapt, titlul romanului scriitorului J.-K. Huysmans, din 1884, intitulat A Rebours (Against Nature), care înfăţişează experienţele artificiale ale antieroului simbolist Duc Jean Floressas des Esseintes. Printre invenţiile decorate, animate şi extrem de violent colorate din cartea lui Huysmans, două sculpturi prind viaţă cu ajutorul unui ventriloc: un sfinx de marmură neagră şi o himeră de teracotă. Plasate în obscuritatea lugubră şi funestă a camerei, cele două sculpturi dialoghează cu voci guturale, mai mult sau mai puţin clare, dar profunde, venite dintr-o altă lume, sfidând limitele şi capacităţile de expresie ale sculpturii. Prin plăsmuirile lui halucinante romancierul ne propune o recreare şi o regândire semantică şi epistemologică a realului şi imaginarului. Astfel, prezenţa celor trei himere - Himera, Himera Apei, Himera Pământului - ale sculptorului român Dimitrie Paciurea, din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, nu ni se pare întâmplătoare, iar dialogul propus de curatori printr-o scenografie extrem de elaborată, cu jocuri dramatice de umbre şi lumini, care are ca protagonişti cele două lucrări, Îngerul şi Demonul, ale sculptorului Thomas Theodor Heine, nu face decât să pună în scenă subiectul romanului şi să evidenţieze dualitatea concretului.

Selectarea lucrărilor a necesitat mult timp, fiecare curator implicat în pregătirea expoziţiei căutând să pună în evidenţă lucrările de sculptură cele mai reprezentative pentru domeniile lor de cercetare - simbolismul şi suprarealismul - şi să creeze un discurs artistic coerent, menit să arate felul în care sculptura s-a eliberat de figura umană şi a înlocuit-o cu forme vegetale, animale şi mecanice. Sculptorii europeni, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, au respins normele clasice realiste în favoarea unor noi viziuni a căror existenţă se revendica din lumea imaginaţiei, prezentând ca alternativă la fiinţa umană la expoziţiile saloanelor oficiale: sfincşi, himere, satiri, centauri, grifoni, sirene. Expoziţia, bântuită de sculpturi cu creaturi hibride care reinventează fiinţa umană, formele lumii animale şi vegetale, prezintă evoluţia bestiariului modern şi contemporan, precum şi modul în care procesele tradiţionale ale sculpturii au fost încărcate cu semnificaţii metaforice, permiţând sculpturii să dobândească statutul de domeniu privilegiat al metamorfozei.

Coexistenţa realului cu imaginarul, prezenţa acestuia în doze mai mici sau mai mari în lucrările expuse şi adaptarea formelor imaginare la limbajul sculptural naturalist au generat apariţia în expoziţie a trei grupuri de sculpturi: Creaturi metamorfice, Monştrii moderni şi Hortisculptură.

Primul grup, populat cu creaturi care aparţin lumii terestre - semnate de artişti ca Fernand Khnopff, Thomas Theodor Heine, Pierre Roche, George Minne, Umberto Boccioni, André Masson şi Dimitrie Paciurea -, apelează la surse literare simboliste contaminate de mituri creştine şi clasice din folclorul european. Inspirate de simbolismul picturilor lui Gustav Moreau (pe care l-a întâlnit la Paris) şi de folclorul popular românesc, Dimitrie Paciurea, în anii 1919-1928, s-a refugiat în lumea imaginaţiei, a recurs la forme hibride şi a realizat numeroase himere. Notabile sunt pentru creaţia artistului din aceşti ani Himera Pământului, Himera Apei şi Himera Văzduhului.

Al doilea grup, Monştrii moderni, reprezintă creaturi mitologice - precum Centaurul lui Antoine Bourdelle, Tors din metal de Jacob Epstein, Imposibil III de Maria Martins, Studiu după natură de Louise Bourgeois şi Păstor de Germaine Richier - care populează imaginarul colectiv, creează nişte tipare atemporale şi se referă, în egală măsură, la trecut, prezent şi viitor. Evoluţia ştiinţei şi tehnologiei a creat în lumea modernă noi mituri menite să le înlocuiască pe cele vechi şi să transforme plăsmuirile hibride antice (centaur şi sfinx) în făpturi halucinante care, deşi încearcă să imite făptura umană, nu mai au nici o legătură cu realitatea (roboţi).

Ultimul grup, Hortisculptura, conţine plăsmuiri hibride care aparţin atât regnului animal, cât şi celui vegetal şi evoluează pe verticală, unind cerul şi pământul, capabile de o veşnică reinventare şi reconfigurare - ca Asparagusul lui Max Ernst, Cactusul lui Julio Gonzales sau Floarea-Soarelui a lui Isamu Noguchi. Pentru Huysmans, horticultura a fost modul de manifestare prin excelenţă a creativităţii umane, prin intervenţiile directe ale imaginaţiei în realitatea înconjurătoare şi crearea de noi specii. Influenţa Art-Nouveau-ului a făcut posibilă reinventarea fiinţei umane prin combinarea formelor acesteia cu cele ale lumii vegetale, într-o multitudine de formule uneori nonfigurative şi alteori totemice şi înzestrarea acesteia cu calitatea de semn abstract al unei scrieri universale.

Conjugarea realităţii şi a ficţiunii într-un discurs expoziţional unic, încercarea de redefinire a termenului de realitate prin prisma aspectului său duplicitar şi reunirea unui secol de sculptură europeană conferă acestui eveniment cultural şi artistic o însemnătate deosebită pentru istoria artei europene, dar şi pentru istoria artei româneşti, prin reconsiderarea operei lui Dimitrie Paciurea la nivel internaţional.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus