Prin rîndurile de mai jos, aducem în discuţie unul dintre cele mai interesante evenimente plastice ale verii 2008, semnalat încă din iulie 21008 în paginile Observatorului cultural, şi anume tripla expoziţie de la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, unde publicul poate vedea pînă pe 1 septembrie creaţii ale artiştilor Christian Paraschiv, Dorin Creţu şi Michel Sicard. Vizitatorul are ocazia unică de a intra în contact cu o veritabilă mostră de artă contemporană europeană. Accentuăm faptul că nu este vorba despre o expoziţie de grup, singura "coincidenţă premeditată" constînd în numitorul comun parizian al celor trei: Christian Paraschiv şi Dorin Creţu s-au stabilit în metropola franceză, în urmă cu două decenii, iar Michel Sicard este profesor la Sorbona, calitate dublată de activitatea de poet şi eseist.
Marele Corp
Christian Paraschiv, preocupat de trup şi piele - am denumit una dintre temele recurente din activitatea artistului -, este prezent în cuhnia Palatelor de la Mogoşoaia cu o instalaţie prin care îşi continuă seria experimentelor şi a căutărilor privind corpul uman ca sursă de meditaţie şi izvor de tensiuni. La nivel descriptiv, avem de-a face cu materiale şi tehnici neconvenţionale, plecînd de la suport, substanţe şi pînă la folosirea unor instrumente de lucru "moderne" (scanner, imprimante etc.). Miza nu este însă aceasta. Identificăm o decontextualizare a corpului prin propuneri de fragmente şi preluarea de imagini ale acestuia, în clar (fotografie, desen, pictură) sau prin intermediul unor diverse tehnici de "captare" (radiografie, folosirea filtrelor optice) şi o recontextualizare prin construcţia, asemenea îmbinării unor piese de puzzle, a unui nou corp, văzut ca întreg "exemplar". Rezultatul, în slujba căruia sînt puse toate acţiunile întreprinse, reprezintă un icon al corpului sau, dacă cititorul doreşte, un altar poliptic cu scene inspirate din "aventura fiinţei" în ipostaza sa materializată. Imaginile propuse vorbesc despre absenţa vieţii din orice (încercare de) copie. Cu cît dorim să pătrundem prin mijloace pozitiviste tainele existenţei, simbolizate de binomul anima-animus, cu atît ne rătăcim mai mult.
Aplicarea negrului sau a unor culori închise pe suporturi transparente sau deschise (cromatic vorbind) este o trimitere la scriere, la faptul că, dincolo de ceea ce putem vedea, este un text care, nedescifrat, păstrează integral misterul. Încă din anii '80, Maestrul afirmă prin operele sale că negrul este culoarea limbajului. De asemenea, echivalenţa dintre corp şi trup este doar parţială. Trupul reprezintă prin excelenţă întregul, una dintre condiţiile de bază ale frumosului. În creaţia artistului, trupul reprezintă nu doar "subiectul" în sine, ci este vorba totodată despre trupul picturii, un pas intermediar spre divinitate. Problema trecerii este şi ea prezentă în ecuaţia ale cărei necunoscute sînt materia şi sufletul. Transferul de forme (relaţia model-imagine a sa) nu presupune tranzitul conştiinţei dintr-o parte în alta. Într-o instalaţie anterioară, pentru a pune în evidenţă acest fapt, artistul a controlat dezvoltarea unei culturi de celule (în afara corpului) recoltate din propria sa piele.
Semnatarul rîndurilor de faţă identifică în seria trupului şi pielii o suită de reflexe morfologice anunţate de Christian Paraschiv încă din perioada Prolog a activităţii sale. O expoziţie precum Marele corp, organizată în România, nu trebuie ratată. Cei care, dintr-un motiv sau altul, nu vor ajunge la Mogoşoaia pînă în septembrie 2008 se pot întîlni cu La peau/le corps la Galeria L'Enseigne des Oudin-Paris, unde artistul francez de origine română este reprezentat permanent. Amintim că, în urmă cu un an, Galeriile Arcade din Bistriţa au găzduit, de asemenea, o expoziţie a lui Christian Paraschiv, intitulată emblematic: "Cînd sînt român, sînt francez/Cînd sînt francez, sînt român".
Vibraţia picturii
Expoziţia de pictură şi desen Vibraţia picturii a lui Dorin Creţu reuneşte o sumă de lucrări din perioada de creaţie "franceză" a artistului, inclusiv pe cea recentă. Selecţia a fost făcută pe criterii, să le spunem, decorativ-minimaliste. O caracteristică de bază a artefactelor expuse pe simezele Palatului Brâncovenesc este geometrismul fluid, non-euclidian, în dialog cu texturile plate sau în relief ale suporturilor folosite. Indiferent că este vorba despre pînză, lemn sau carton, Dorin Creţu încearcă a transcende materialitatea suprafeţei pe care aplică setul (caracteristic) de semne vizuale. Tratarea pînzelor cu răşini, în straturi groase, sau a culorilor translucide, în relaţie cu haşurile ori tentele plate, anulează orizontul de aşteptare al privitorului faţă de ceea ce ar putea crede cu plecare de la ceea ce ştie deja, lăsîndu-i libertatea deplină de a vedea cu adevărat culoarea şi linia.
Lucrările expoziţiei se disting prin discreţia cromatică, ce nu bate totuşi în austeritate, şi prin subtilitatea gradelor de transparenţă cu care operează artistul. Incizia tratată ca mijloc de vibrare a compoziţiilor, nu ca tuning (= intervenţie ulterioară cu rol reinterpretativ), este o altă caracteristică a acestora.
Fie că este vorba despre floral, fluid sau oniric, imaginile lui Dorin Creţu realizate în tehnici convenţionale sau experimentale (cum ar fi jet print-ul pe suprafaţă metalică) atrag atenţia prin paradoxala relaţie dintre efemer şi peren.
Semne şi flux
Michel Sicard este prezent la Mogoşoaia prin expoziţia Semne şi flux - o serie de lucrări abstracţioniste, dominate de liric şi explicitate parţial prin titluri. Distingem o exuberanţă a culorii, prelungită în gest, şi un limbaj plastic coerent, care nu exclude însă convenţionalismul. O astfel de expoziţie poate fi cu adevărat înţeleasă prin asimilarea (şi validarea) limbajului poetic al lui Michel Sicard sau cu sprijinul eseisticii acestuia. Pătrundem prin acest link în ambianţa artistică pariziană, unde coexistă armonios forme diverse de artă şi exprimare.
Este lăudabilă iniţiativa de organizare a unui astfel de eveniment, bazat pe complementaritate şi dominat de calitate. Cei care se află la baza proiectului au adus publicului din România un segment de veritabilă artă europeană, oferindu-ne astfel posibilitatea de a ne racorda cu un minimum de efort la (o parte din) ceea ce se întîmplă într-o capitală mondială a artei.