Ca multe dintre oraşele mici ale Franţei, Saint-Quentin este un loc fermecător. Situat în partea de nord-vest, între Laon şi Belgia, el a împrumutat ceva din înfăţişarea burgurilor flamande. În piaţa centrală, spre exemplu, clădirea veche a primăriei înfăţişează o specie a goticului tardiv, cotropit de arborescente ornamente vegetale şi zoomorfe. Puţin mai departe, închizînd alte laturi, vezi fronturi de edificii de raport croite în stil coup de fouet sau art deco, dar şi faţada clasicizantă a teatrului municipal. În afară de piaţă, catedrală, străzi în pantă şi alte mici atracţii locale, Saint-Quentin te îmbie şi cu două muzee, fiecare, în felul său, unic: Muzeul "Antoine Lécuyer" şi Muzeul fluturilor.
Primul dintre ele, vag periferic, este amenajat într-o construcţie eclectică, ridicată în secolul al XIX-lea, iremediabil avariată în Primul Război Mondial şi reclădită între 1928 şi 1931. Muzeul precede, de fapt, amplasamentul. Iniţial, în 1837, el fusese aşezat într-o veche abaţie; sporirea patrimoniului a impus, 16 ani mai tîrziu, necesitatea unui nou spaţiu; din comisia formată în acel scop făcea parte şi Antoine Lécuyer, un bancher generos, care, mai tîrziu, avea să-şi lase moştenire casa şi numele acestei instituţii.
Nucleul patrimoniului îl constituie corpus-ul de lucrări lăsat de artistul Maurice Quentin De La Tour. Înscris glorios în analele oraşului său natal, el a fost un iscusit portretist, poet al pastelului şi al gracilităţii rococo. "Prinţul pasteliştilor", cum era numit, i-a portretizat pe Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Madame de Pompadour şi pe Ludovic al XV-lea. Era, de altfel, un favorit al curţii şi membru-consilier al Academiei Regale, iar opera rămasă, în întregime alcătuită din pasteluri, constituia, pentru fraţii Goncourt, "un stupefiant muzeu al vieţii şi al umanităţii unei societăţi".
Muzeul din Saint-Quentin mai deţine şi alte piese. Sala mare, de pildă, prima în care ai acces, este literalmente ticsită cu tablouri de varii dimensiuni şi şcoli, provenind, în marea majoritate, din secolele XVII-XIX şi din spaţiul cultural francez şi flamand. Alături de uleiuri şi pasteluri, mai sînt expuse şi piese de mobilier de secol XVIII, medalii, gravuri sau chiar artă decorativă. Această instituţie culturală este remarcabil de omogenă, pornind de la calitatea exponatelor şi ajungînd la relaţia dintre spaţiul expoziţional şi patrimoniu. Însăşi "fizionomia" sa, de muzeu municipal izolat şi clar definit, contribuie la coerenţa ansamblului.
Diferit este, în schimb, cazul celuilalt aşezămînt. Muzeul Fluturilor este una dintre cele mai frumoase colecţii pe care le-am văzut; asamblată de un amator bogat din partea locului, ea a fost trecută în 1912, prin testament, în proprietatea oraşului. Primul Război Mondial a planat ameninţător şi asupra acestei fragile alcătuiri muzeale; dusă la Paris, a fost recuperată abia în 1935. După o epocă incertă şi o vremelnică plasare în Muzeul "Antoine Lécuyer" şi în Biblioteca municipală, colecţia entomologică a fost finalmente instalată, în 1945, în Espace Saint-Jacques, la etajul unei construcţii de secol XVI, unde poate fi astăzi vizitată.
Dincolo de atracţiile pe care le poate exercita asupra specialistului, Muzeul Fluturilor din Saint-Quentin poate fi perceput şi ca o rară îngemănare între estetic şi ştiinţific. În definitiv, nu întîmplătoare trebuie să fie înrudirea între numele lepidopterei adulte - imago - şi imaginea însăşi, ca dispozitiv fondator al artei şi al oricărui muzeu deopotrivă.