Delta Number Five - Anonimul 2008

Titlul porneşte de la o combinaţie între numele unui film Delta Force, pentru că festivalul a devenit o forţă, şi No. 5 un dans şi o muzică extrem de antrenante, dar şi de la cel mai rafinat Chanel, parfumul preferat al lui Marilyn Monroe.

Ca de obicei, plecarea s-a făcut din Bucureşti cu autocarul, din faţă teatrului Odeon (era să călătoresc fără bagaj căci s-a blocat portbagajul taxiului şi abia cu sprijinul prompt al celor de la Hotel Ramada am reuşit să-l "eliberez") prilej cu care am avut, în sfârşit, răgazul să citesc, o carte care mi-a trezit multe amintiri, dar şi revolte uitate. De la Murighiol / Lacul Violet, am plutit cu o barcă rapidă, din fuga căreia, am redescoperit splendoarea unei zone geografice de vis a României. Pe ponton, ca de fiecare dată, neobositele gazde Anonimul - Sorin Marin şi fermecătoarea lui soţie, artistul fotograf Mihaela Marin, îmbrăcaţi în alb din cap până-n picioare, ca nişte adevăraţi discreţi îngeri păzitori, ne-au întâmpinat pe fiecare în parte, imortalizându-ne, ceea ce nu numai că ne-a măgulit, dar ne-a dat şi sentimentul că totul va fi la fel de frumos şi de temeinic ca şi până acum.

Din prima seară, cina la lumânări cu şampanie şi icre de Manciuria, urmate de un meniu pescăresc, s-a petrecut cu puţin înainte de deschiderea oficială în camping, unde era deja multă lume adunată, aşteptând lansarea la apă a noii corăbii cinematografice. Pe scenă a urcat directorul festivalului Miruna-Micu Berescu, (pe chipul său luminos şi entuziast netransparând niciun strop de oboseală), şi juriile, după care a urmat un cor, pe care-l ştim deja cu toţii şi-l îndrăgim, într-un spectacol de imagine cu holograme, imaginat iniţial, pare-se, de cel care ne-a părăsit prea curând, lăsându-ne doar creaţia sa şi un premiu acordat tot aici la Sfântu Gheorghe: cineastul Ovidiu Bose Paştină.

Prima proiecţie era dintre cele cuprinse în secţiunea paralelă a actorilor ajunşi în spatele camerei, respectiv: Gwyneth Paltrow cu Dealbreaker, Isabella Rossellini cu Green Porno, Jennifer Aniston cu Room 10, Gael Garcia Bernal cu Deficit, Joseph Fiennes cu The Spirit, Ben Affleck cu Gone Baby Gone, Sean Penn cu In the Wild.

Au urmat o parte dintre peliculele din competiţia de scurt metraje, 72 la număr, peste imensul ecran, din când în când, alunecând câte o stea căzătoare, dând şi mai multă strălucire personajelor de pe pânză.

A doua zi, a venit producţia germană Valul, care a câştigat premiul publicului şi nimic din partea juriului, dar şi Oul, un lung metraj venit din Turcia, care a câştigat premiul pentru imagine şi mai nimic la voturile publicului, mai numeros ca în alţi ani, ajungând la 4.000, deci cam cât votanţii de la Oscar. În fiecare seară, preţ de un sfert de oră, au fost prezente pastile ale unei noi televiziuni pe Internet, cu reclamă în 24-FUN, şi nu numai, Happy Fish, dintre care, fără îndoială, cea mai reuşită era cea interpretată de Mihai Baranga, care interpreta de zor o scrisoare omagiu către Ceauşescu, fără diacritice. M-am simţit răzbunată. Citisem nenumărate scenarii pentru comisia CNC-ului şi-i înjurasem (în gând), pe cei care nu avusesem minima politeţe de a-şi scrie textele măcar cu î şi ă, ş şi ţ, căci pretenţii la reguli de gramatică nu mai aveam de mult, constatând cu stupoare că pentru unii, de exemplu vino se scrie vin-o. Dar să revenim la ziua de miercuri, care a început cu o plimbare pe Dunăre în celebrele lotci, în care unii au descoperit că şi ciulinii sunt comestibili. Eu aştept să intre în meniu în restaurantul lui Dan Chişu, la Esperanto, charismaticul teleast prezentându-ne într-o seară, aşa cât să ne deschidă pofta cinematografică, vreo zece minute dintr-un film pe care urmează să-l lanseze anul viitor Pac! Eşti mort, care s-a dovedit cu haz şi vulgarităţi ceva mai puţin îngrozitoare. Seara, înainte de proiecţii, mult aşteptata cină pe malul mării, cu un splendid concert al cvartetului Nova, care-şi urmărea partiturile la lumina făcliilor, marea parcă încercând să intre în ritm şi ea, şi cum bine remarcase Krzysztof Zanussi, preşedintele juriului de lung metraj, era una bine crescută, care nu încerca să-i acopere pe artişti. Pe cer strălucea o lună splendidă, acompaniată de luceafăr, care aşa cum mi-a povestit o expertă în boltă cerească, era de fapt planeta Jupiter! După, în aer liber, scurt metraje şi comedia bosniacă E greu să fii băiat bun, care mi s-a părut extrem de general valabilă pentru tot estul fost comunist al Europei.

Joi, în miez de noapte (pentru că, după cum bine se ştie Festivalul Anonimul ţine de luni seara până sâmbătă spre duminică, pe la mijlocul lui august), s-a proiectat Lumina tăcută a mexicanului Carlos Reygadas, care a mai fost prezent într-o ediţie, cea de-a treia, cu Batalla en el Cielo, care i-a adus un premiu Caméra d'Or, ambele fiind selecţionate şi în competiţia oficială la Cannes şi nu numai la Anonimul. Se ştie deja că Lumina tăcută - cum bine scria pe generic: "un film născut sub o stea norocoasă" - avea să câştige trofeul Anonimul, deci conform regulii instaurate încă din primul an de directorul festivalului, Miruna Micu Berescu, în 2009, ar trebui să fie preşedintele juriului. Subiectul este o poveste de dragoste atipică, dintr-o comunitate de menoniţi, o sectă religioasă aparte, asemănătoare celor care apar în celebrul Martorul, cu Harrison Ford şi Kelly McGilles, din 1985. Menoniţii au emigrat în nordul Mexiului în 1922 şi ei au furnizat actorii din Mexic, Canada şi Rusia, filmul fiind vorbit în marea sa majoritate în... olandeză. Interpretul principal Cornelio Wall Fehr este un actor amator, care a fost foarte emoţionat în primele zile de filmare, dar apoi a devenit încrezător datorită regizorului. Îi plăcea chiar să declare, pentru revista franceză Studio, că astfel a reuşit să uite de frig, de lungile aşteptări şi de lipsa somnului. În seara decernării premiilor, repede, repede, organizatorii au reuşit să obţină o înregistrare video cu un mesaj plin de entuziasm din partea acestui actor neprofesionist, dar cu mult mai profesionist decât mulţi profesionişti. În aceeaşi seară, s-a putut urmări în premieră absolută un mediu metraj de 50 de minute, semnat de şapte regizori, Alexandru Mavrodineanu, Ciprian Alexandrescu, Ivo Baru, Cătălin Leescu, Paul Manolescu, Sorin Damian, Gabriel Achim, Un bărbat urmăreşte o femeie, cu promisiunea că la anul vor fi şapte regizoare, iar titlul se va schimba ,normal, în O femeie urmăreşte un bărbat.

Seara de proiecţii cinematografice româneşti a continuat cu un film în concurs: Boogie al lui Radu Muntean, care a câştigat premiul pentru regie, totul fiind precedat de o dezbatere eco la 5 după amiaza în camping, unde s-a pus ţara la cale pentru a deveni mai ecologişti, la discuţiile moderate de actorul Marius Stănescu (prezentatorul din acest an al ceremoniilor, viitor Hamlet la Teatru Metropolis şi deja la Odeon) şi susţinute de criticul de film Magda Mihăilescu, reprezentanta HBO: Ileana Cecanu, care şi adusese filmul pe subiectul aferent Too Hot Not Too Handle, reprezentanta băncii cinefil-ecologiste UniCredit Ţiriac, Anca Nuţă, precum şi sprijinitorul Mişcării Salvaţi Delta, Liviu Mihaiu. Spre seară cu concertul nostalgic şi învăluitor al lui Mircea Vintilă, alături de Jul Baldovin am recuperat ceea ce ratasem în adolescenţă.

Vineri, 15 august 2008, Sfânta Marie Mare, ziua de naştere a selecţionerei de anul acesta, foarte cunoscătoarea în ale celei de-a şaptea arte, deja prezentă la B-Est şi convinsă de un lobby generos al lui Cristian Mungiu să vină la Anonimul: Ludmila Cvikova, sărbătorită cu un tort neaşteptat în acel colţ sălbatic, dar mereu plin de neprevăzut. În program, noaptea, un film nerecomandat minorilor, venit tocmai din Taiwan: Ajută-mă Eros, dar mai ales splendidul: Livada cu lămâi, al cărui protagonist palestinianul Ali Suliman, venit cu o iubită roşcată şi buclată mai ceva ca Shirley Temple, nu numai că a cucerit mai toate fetele din echipă, dar a avut şi şansa de a fi însoţit de o splendidă actriţă autohtonă Marcela Motoc. Ali a luat un premiu special de interpretare binemeritat pentru avocatul dintr-o peliculă cu iubire şi politică.

Sâmbătă dimineaţa, o nouă revelaţie. Prelegerea lui Krzysztof Zanussi (italian la origine şi, da, din neam cu cei cu maşinile de spălat), care a inclus în avanpremieră mondială un fragment din participarea sa viitoare la Festa Di Roma, Cu inima deschisă, dar mai ales o trecere în revistă a artei cinematografice, aşa cum o percepe un pasionat şi mare creator, în sală aflându-se şi un alt fizician devenit filozof şi mai apoi scriitor (nu încă cineast), deci parcurgând practic acelaşi drum intelectual cu al polonezului: Horia-Roman Patapievici.

La scurt metraje s-a întâmplat ca anul trecut la cele lungi. A câştigat un românesc atât premiul juriului, cât şi pe cel al publicului. În 2007, a fost revelaţia California Dreamin' (nesfârşit) în regia mult regretatului Cristian Nemescu, iar anul acesta La drumul mare de Gabriel Sârbu, în care joacă actorul, pare-se aducător de noroc la Anonimul, Andi Vasluianu. O producţie sprijinită de Centrul Naţional al Cinematografiei, al cărui director, scriitorul Eugen Şerbănescu a înmânat un premiu, pe cel de regie de la lung metraj, lui Radu Muntean (pură coincidenţă).

Totul s-a încheiat apoteotic, cu un foc de artificii pe muzica Allegria şi am constatat că avusese dreptate, în deschidere, unul dintre membrii juriului de lung metraj, care a decis alături de actriţa Laura Vasiliu, Găbiţa din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, scenaristul Lucian Georgescu şi criticul de film din Bulgaria, Bojidar Manov, respectiv producătorul german nobilul Joachim Von Vietinghoff, e chiar mai bine ca la Lucarno, de unde tocmai venise şi unde fusese simultan un festival aflat la 61 ediţia, în care Leopardul de Aur a plecat tot în Mexic, iar coproducţia franco-italo-românească, Mar Nero, în care au jucat Vlad Ivanov şi Dorotheea Petre a câştigat trei premii, plus încă unul pentru scurt metrajul creat în cadrul atelierului Aristoteles, Ciobanul zburător, de Cătălin Muşat. De la acelaşi atelier venea, după câţiva ani, în juriul de scurt metraj, alături de distribuitorul Constantin Fugaşin, şi câştigătorul de anul trecut, spaniolul David Casals-Roma, tânăra regizoare Adina Pintilie. Marile spirite şi festivaluri se întâlnesc!

Înapoi acasă, unii au venit cu elicopterul: Preşedintele Zanussi, regizorul Mavrodineanu şi cu instructorul, un personaj în sine, supranumit "Mami", cu un mono-motor, ca în Aviatorul lui Scorsese, cel cu Leonardo DiCaprio (avionul Rebelul, cu care am făcut o plimbărică mai ceva ca-n Saint- Exupéry, o parte dintre noi), iar unii norocoşi, printre care m-am numărat, cu un Jeep argintiu, ca-n filmele americane, condus de un gentleman arhitect revenit după ani buni de la Paris. Deja noi cinefilii visăm la luna o a opta, cinematografică, a celei de-a şasea ediţii Anonimul!

P.S.: Patru dintre filmele din selecţia de la lung-metraje sunt propuse pentru Premiile Academiei Europene de Film din acest an.