Noutate absolută - aflată accidental: existenţa unui muzeu care nu are încă un sediu. Întîlnirea cu cea care "moşeşte" acest proiect a fost neaşteptată, abruptă, pasionantă. Mi-a vorbit pe îndelete despre această operă ca despre un vis realizat. Aflu că Muzeul UNArte există, a luat fiinţă, are un catalog impresionant. Îl ţin în mîini acum şi încerc să-l descriu, astfel încît, după lectura acestor rînduri, cel care le va citi să se grăbească să facă rost de el. Poate chiar va avea şansa să-l şi obţină. Nădăjduiesc că s-au editat exemplare destule.
Devine cert că, de la înfiinţarea acestei şcoli superioare, în anul 1864, au apărut materiale şi vestigii care făceau dovada funcţionării ei, iar multe dintre lucrările, fotografiile, documentele, mulajele ce s-au adunat de-a lungul timpului trebuiau inventariate, catalogate, sistematizate, numerotate, fişate, fotografiate. Dar multă, prea multă vreme, toate aceste deziderate erau o potenţialitate, formau un gînd mocnit - adesea chiar uitat. Pînă de curînd, cînd o tînără artistă şi muzeografă a cutezat a redeschide subiectul. De fapt, a formulat tema. Tema unui proiect major, responsabil, temerar: organizarea muzeului Universităţii Naţionale de Arte (UNA) Bucureşti.
De fapt, ideea a venit dinspre doamna Ruxandra Demetrescu, rectorul UNA, care i-a propus Nadiei Ioan Fîciu să preia efortul de înfiinţare a unei instituţii muzeale, aflate sub ocrotirea şi direcţiunea UNA. La capătul unei munci stăruitoare şi consecvente, de-a lungul a aproape doi ani, s-a realizat acest catalog sobru şi prietenos. Sobru, pentru că e conceput pe criterii ştiinţifice, în care se descriu etapele de constituire a colecţiei, istoricul donaţiilor, precum şi structura actuală a instituţiei, dar şi obiectivele acesteia. Prietenos, pentru că felul în care este prezentat materialul te face captiv, curios, dornic de a parcurge atent pagină cu pagină; machetarea e aerisită, sincopată, designul face dovada actualităţii, iar modul în care e alternată pagina de text cu cea care conţine imagini este bine chibzuit şi negociat.
La finele publicaţiei găsim lista (nu e completă încă, am aflat) cu lucrările conservate în acest muzeu, găsim acolo date tehnice şi de identificare, astfel încît piesele inventariate să poată fi consultate, văzute şi cercetate de cei interesaţi. Deşi este vorba de un muzeu, eu i-aş spune mai degrabă că e vorba de o cameră de curiozităţi. Iată de ce. Sîntem obişnuiţi deja cu noţiunea de muzeu ca fiind un loc unde ni se arată ceva, ni se povesteşte, se propagă un anume tip de informaţii. Muzeul educă şi conservă. Muzeul UNA ne oferă o carte, deocamdată, un ghid-îndrumător. Către o cameră/sală inexistentă, tainică, fascinantă. Aşteptăm întîlnirea cu acest univers latent. Ştim că el este, "dospeşte", se încheagă. La înfiinţarea lui au contribuit şi numeroşi artişti contemporani: profesori, asistenţi, studenţi. Lucrările donate de aceştia sînt chiar veriga necesară care leagă vechile colecţii de creaţia actuală, de vremurile noastre, de problematica acestui muzeu care se naşte...