Thomas Ciulei povesteşte despre Podul de flori

Cel mai recent documentar al său, lungmetrajul Podul de flori, surprinde prin intermediul familiei Arhir din satul Acui o gravă problemă socială: 50% din forţa de muncă din Republica Moldova lucrează în afara graniţelor. Tatăl munceşte pământul şi creşte cei trei copii, iar soţia roboteşte în Italia şi de patru ani nu şi-a văzut familia.

Esquire: Tu ai ales subiectul sau subiectul te-a ales pe tine? Cum v-aţi întâlnit?
Thomas Ciulei: Am fost confundat cu un procuror de poliţie care ancheta o crimă în zonă şi am fost invitat de către Costică, figura principală a filmului, la un pahar de vin. Plecarea populaţiei active din Moldova e cea mai mare problemă a acestei ţări. Ea are conotaţii economice şi sociale majore pentru societatea moldovenească. Acesta a fost punctul de plecare. Este posibil ca Podul de flori să aibă mai mult succes la public decât celelalte filme ale mele. Mulţi oameni şi-au văzut în el propria copilărie, chiar dacă a lor a fost total diferită de cea de pe ecran. Acest lucru face ca filmul să fie accesibil la nivel sentimental pentru un număr mare de spectatori.

ESQ: Ai ţinut legătura cu familia Arhir? Care e viaţa ei acum?
Th. C.: Mama plecată în Italia a obţinut actele italieneşti de care avea nevoie pentru a se întoarce acasă să-şi revadă familia. Filmul a rulat luna trecută la Chişinău, în cadrul festivalului Cronograf, unde membrii familiei Arhir au fost invitaţi speciali. A fost şi prima dată când au văzut filmul.

ESQ: La început spuneai că Podul de flori e doar un titlu ironic, de lucru. De ce l-ai păstrat?
Th. C.: Nu am găsit altul mai bun care să vorbească despre o legătură între oameni care sunt despărţiţi, o legătură pe care eu o găsesc foarte frumoasă.

ESQ: Existau prejudecăţi despre Moldova pe care acest film ţi le-a modificat?
Th. C.: Nu am ştiut nimic despre Republica Moldova. M-am dus acolo cu ochii larg deschişi. Cred că asta se vede în film.

ESQ: Ce a însemnat producţia acolo?
Th. C.: Cel mai greu la o producţie de acest gen este că membrii echipei sunt plecaţi mult timp de acasă. Din acest motiv este dificil să găseşti tehnicieni care să accepte să stea departe de familiile lor pentru o perioadă aşa lungă. Trebuie să creadă în film şi în necesitatea de a spune povestea respectivă. Noi am filmat timp de trei luni. Ni se zicea "românii". Autorităţile din Chişinău ne-au sprijinit fără rezerve.

ESQ: A fost mai greu de filmat ca în Deltă, de exemplu, unde ai turnat Asta e!?
Th. C.: A fost diferit. De la început am avut un sentiment foarte bun. Cred că a fost prima dată când am avut impresia că personajele care apar în film şi cu mine lucrăm la una şi aceeaşi poveste. Povestea lor.

ESQ: Când intră Podul de flori pe ecranele româneşti?
Th. C.: Deocamdată a avut o avanpremieră la cinema Studio de Ziua Europei, în deschiderea Festivalului Filmului European 2008. Am fost invitat cu el şi la TIFF 2008. Dacă vremurile vor fi prielnice şi voi găsi un distribuitor, filmul ar putea ajunge în cinematografele româneşti în toamna acestui an.

ESQ: Mai faci lungmetrajul de ficţiune The Show Must Go On, pentru care ţi-a fost refuzată finanţarea de la CNC?
Th. C.: Am făcut contestaţie şi mi s-a dat dreptate. Aşa că următorul meu film va fi o comedie şi va povesti întâmplările unui actor şi ale unui regizor care încearcă să fugă din ţara fictivă, "Miranda", unde există o orientare politică de tip dictatură est-europeană. Prinşi la graniţă în timpul tentativei de evadare, cei doi sunt condamnaţi la moarte, dar scapă deoarece statul are nevoie de un film de propagandă despre conducătorul ţării. Cei doi sunt ultimii artişti rămaşi în viaţă, ceilalţi fuseseră împuşcaţi din motive politice.