Dilema Veche / septembrie 2008
Joi, 25 septembrie 2008, la H'Art Gallery a avut loc vernisajul expoziţiei Madvertising semnate de Alec Macri. Ideea de la care au plecat artistul şi organizatorul a fost aceea că, la 18 ani de la căderea comunismului, capitalismul eliberator a învins România. Altfel spus, astăzi consumăm ca să producem şi producem spre a consuma. Pe fondul doritei creşteri a PIB-ului, se instalează nefericirea şi alienarea.

Evenimentul "pus în spaţiu" de galeria din strada Eminescu nu reprezintă ceva la care s-ar putea aştepta în mod obişnuit spectatorul. Pereţii H'Art-ului au rămas de această dată goi. Miza pusă în joc, dincolo de ideea unei expoziţii fără "obiectul artei", este catalogul, pus în circulaţie sub forma unui ziar de mică publicitate, intitulat Anunţ. Ceea ce (nu) poate fi văzut la H'Art se doreşte o repriză de şoc. "Repriză" apropo de faptul că, după cum ne-a spus artistul, la fotbal (ca şi la artă) se pricepe tot poporul. Proiectul lui Alec Macri a plecat de la premisa că societatea în care trăim este bazată deopotrivă pe consum şi pe mercantilism, expoziţia dorindu-se (doar) o oglindă a celor afirmate.


Un act de deplină maturitate artistică

Unicul număr al ziarului, apărut şi lansat la data vernisajului, conţine mesaje anticonsumiste, aşezate în pagină într-un mod care să atragă atenţia, dar să şi poată trece în acelaşi timp neobservate, la o parcurgere superficială. Faptul că Macri a evitat dublarea sloganurilor prin expunerea pe simeză poate bulversa, dar este un act de deplină maturitate artistică. O astfel de redundanţă ar fi distrus întregul concept.

Stăm de vorbă cu artistul, care ne spune că la prima vedere poţi să rîzi sau să te amuzi de această (pseudo)expoziţie, dar, dacă stai să te gîndeşti, realizezi că nu este vorba doar despre o farsă, pentru că aici se ridică, de fapt, nişte probleme. "Lucrurile nu s-au prea schimbat în ultimii 20 de ani, cel puţin în presă, unde cele mai multe idei se rezumă la vînd-cumpăr, în cel mai rău caz, la închiriez. Cred că prin ceea ce am comis, îi voi supăra iarăşi pe diverşi senatori, afacerişti sau ziarişti - mari cunoscători de artă contemporană -, care s-au exprimat în cazurile Tara sau Benedek. Dacă voi fi analizat de aceiaşi judecători, voi fi damnat în mod similar. Oamenii la care mă refer s-au oprit, în materie de capacitate de înţelegere, în urmă cu 150 de ani. Chiar dacă nu expun nuduri, simboluri grafice considerate periculoase şi nu folosesc substantivul propriu România, tot voi stîrni antipatia oamenilor de bine, în măsura în care vor semnala evenimentul. Pînă în secolul al XIX-lea au fost cîteva zeci de curente artistice. Doar în secolul al XX-lea au fost cîteva sute. Detractorii de serviciu le-au pierdut pe toate, ceea ce nu-i împiedică să se exprime - cu greutate. Totul, de la acceleratorul gravitaţional din Geneva pînă la ICR-New York, intră în competenţele domniilor lor.

Arta modernă are propriul său drum, dar noi, ca de obicei, luăm startul mult mai tîrziu. Nu avem nici un colecţionar de artă contemporană. În străinătate lucrurile stau cu totul altfel. Stadiul cu iahturi, vile, piscine şi maşini de lux a trecut. Oamenii cu bani au început să şi colecţioneze; au învăţat sau au angajat specialişti care să se priceapă la artă.

În ceea ce mă priveşte, doresc să demontez ideile consumiste în mijlocul cărora sîntem invitaţi să ne desfăşurăm viaţa. Pornind de la caricatură şi cartooning - genuri cel mult tolerate -, şi ajungînd pînă la forme de artă conceptuală, încerc să folosesc umorul, în scopul detaşării de acele legături orizontale, prin care sîntem angrenaţi în sistemul parodiat. Celor care nu au umor le va fi dificil să înţeleagă arta zilelor noastre şi, în general, timpurile pe care le trăim. Dan Perjovschi, care, în paranteză fiind spus, mi-a fost coleg, a demonstrat, prin desenele de la Pompidou, MoMA şi din numeroase alte locuri, că ceea ce face transcende caricatura (în sensul în care este larg percepută) şi se constituie în artă".

O expoziţie precum Madvertising poate să supere şi, cu siguranţă, o serie de oameni sînt deja iritaţi. Concepţia că artistul care se exprimă prin forme şi formule originale este un şarlatan funcţionează în rîndul maselor largi. Omul tinde să fie tolerant cu faptele într-adevăr grave, dacă acestea au aspect comercial. Emisiunile tip Reality TV, care încalcă nu doar regulile bunului simţ, dar şi pe cele ale CNA-ului, atacurile din lumea politică sau cea a sporturilor de mare popularitate sînt trecute uşor cu vederea, chiar dacă îşi găsesc ecouri şi peste hotare. În momentul în care un artist "a greşit" în faţa cenzurii, fapta sa este o crimă la adresa naţiunii. În acest sens, Alec Macri şi H'art Gallery au greşit profund. Cei care au trecut, pînă pe 3 octombrie 2008, pe Strada Eminescu 105-107 au putut intra în posesia ziarului în care cineva urăşte albul cel mai pur; acolo sîntem anunţaţi că doar moartea ne ajută să slăbim (fără medicamente ori efort) şi că există oameni care nu vînd nimic (cumpără tot!).

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus