Piesa Mihaelei Michailov, Complexul România, e un fel de terapie de grup. Publicul retrăieşte, împreună cu protagoniştii, trecutul recent. Nu e un exerciţiu uşor.
România de azi seamănă izbitor de mult cu România din epoca de aur: amnezia a făcut ca trecutul să se insinueze, maladiv, în prezent. Multe dintre reflexele noastre de acum sunt generate de o istorie traumatizantă, pe care încă nu am depăşit-o.
Georgică e pionier de nădejde, mândru purtător de şnur roşu. Prietenul lui, Mircică, e la polul opus: face glume deşucheate şi nu are rezultate bune la şcoală. Mama lui Georgică e profesoară şi face zilnic naveta în alt oraş; tatăl său e inginer destoinic, dar intră pe mâna securităţii pentru că nu vrea să se înscrie în partid, nu vrea să-şi toarne colegii şi, în plus, şi-a permis să facă glume despre iubitul conducător şi ilustra lui soţie. Tanti mama lui Mircică e casnică, iar tatăl nu apare decât în amintiri: el a plecat "la băi", dar nu s-a mai întors niciodată din State, unde a ajuns de fapt. Mai e şi bunica lui Georgică, mereu preocupată de reţete culinare şi de manierele nepotului.
Cu toţii trăiesc în acelaşi bloc sumbru, ocupă spaţii locative identice şi stau la aceleaşi cozi interminabile pentru lapte, tacâmuri de pui sau butelie. Şi cu toţii sunt urmăriţi din umbră de un domn îmbrăcat în costum gri, care poartă mereu ochelari de soare, chiar şi atunci când "lucrează" în beciuri întunecate.
Povestea lor seamănă cu povestea a milioane de români. Revoluţia, apoi interminabila tranziţie au trecut peste ei ca tăvălugul. Drama e că acest spectacol/terapie de grup a apărut atât de târziu. Au fost uitate bucăţi întregi din această istorie recentă. Spălarea creierelor prin propagandă din epoca numită de aur a fost dublată de o ştergere a memoriei prin Alzheimer autoprovocat.
Tranziţia a fost pentru mulţi securişti ca o maşină de spălat: cele aproape două decenii de "schimbări profunde" i-au transformat pe foştii torţionari, turnători şi nomenclaturişti în politicieni zeloşi, în oameni de afaceri prosperi, în lideri de opinie respectaţi. Trăim, în continuare, într-o profundă lipsă de asumare a trecutului, în vid ideologic, în pană de repere - par să strige, de pe scenă, Georgică şi Mircică. Strigătele lor sînt tăioase. Parcă ar zgândări o plagă.