Omenirea e populată de monştri?! - Omul pernă

Cu vreo patruzeci-cincizeci de ani în urmă, scriitorii noului roman francez, urmîndu-le existenţialiştilor, duceau la paroxism ideea că viaţa e absurdă şi omul un condamnat, că sinuciderea e singura soluţie. Citeam şi ne îngrozeam. Simţeam asta în realitate? Cine nu simte uneori... Mult mai rafinată, arta contemporană, teatrul în speţă, căci despre el vorbim aici, descoperă pe zi ce trece că lumea e populată de monştri, de sceleraţi care se devorează între ei: părinţi şi copii, fraţi şi surori, prieteni, soţi şi soţii. Şi, deasupra tuturor, oficialii. Metodele de a se teroriza sunt din ce în ce mai "rafinate", iar căile asasinatului - expresia fanteziei celei mai excentrice.

Unde se petrec aceste orori? Aici, lîngă noi, suntem obligaţi să constatăm, căci vorba unui spectacol la care ne vom referi mai jos: Trezeşte-te omenire! (La Brăila, întrebarea a fost dirijată local.)

Doar că, pînă la trezirea din somnul raţiunii, modelele livrate de artă, pe scenă în cazul nostru, sunt acestea. Monstruoase, înfricoşătoare.

Cel mai trendy e acum să operezi pe copii. Ei sunt victimele şi asasinii celor mai abominabile întîmplări cu care ne fericesc artiştii la modă. Ca şi în această piesă, Omul pernă, unde, într-o scenă cheie, autorul chiar se întreabă, prin gura celor doi fraţi condamnaţi pentru crimă, cîtă statistică şi cîtă ficţiune e în această poveste. "Tu ai avut o viaţă oribilă de cînd erai copil? Da. Eu am avut o viaţă oribilă de cînd eram copil? Da. Doi din doi pentru început."

În consecinţă, autorul Martin Mc Donagh îl inventează pe Omul pernă, cu soluţiile lui moi, molcome pentru a-i scăpa pe copii de o viaţă chinuită, prin sinucidere, cu perna, prin sufocare. Nu e singura invenţie abominabilă din piesa cu acelaşi titlu a autorului irlandez. Personajul lui principal este un povestitor care scrie astfel de povestiri oribile despre torturi aplicate copiilor, lame de ras în bucăţi de măr îndesate pe gît, degete de la picioare tăiate cu toporul... El e anchetat de poliţiştii unui stat totalitar (nota bene), pentru că unii, printre care propriul său frate, încearcă în realitate reţetele, sufocîndu-şi pentru început cu perna părinţii. Ancheta e ridiculizată, cei doi detectivi sunt instrumentele unor abuzuri la fel de odioase. Ei torturează cu electrozi, cu un sadism disproporţionat, justificat doar de propriile lor biografii de oameni abuzaţi la rîndu-le. Şi tot aşa lanţul continuă, iar faptul că scriitorul Katurian din piesă, care-şi cîştigă existenţa lucrînd la un abator (am văzut şi la un autor român ce făceau personajele care trăiau de pe urma serviciilor la o morgă), vrea cu orice chip ca povestirile lui să-i supravieţuiască, tranşează dilema care şi pe noi ne frămîntă acum: ce vrem cu o astfel de literatură?

Montînd la Teatrul din Brăila piesa, Radu Afrim zice că ar protesta împotriva abuzurilor la adresa copiilor. El inserează, de altfel, în spectacol ştiri din presa zilei, la care putem şi noi adăuga altele din mult prea prolificul fapt divers al televizorului. N-am întrebat psihologul, dar cred că oamenii normali privesc aceste enormităţi ca atare. Ptiu, drace! Alţii, mai responsabili, s-ar gîndi poate la unele măsuri de asanare. Dar e şi o categorie, dintre cei mai slabi de înger, vulnerabili, care "învaţă" zdravăn din tehnicile detaliate de unii comentatori mai sadici decît sadismul celor surprinşi în vizor. Pe aproape e şi personajul din piesa lui Donagh, fratele scriitorului, "retardatul statistic" pe seama căruia se pun unele dintre crime, dar despre care nu se va şti niciodată dacă le-a comis şi mai ales dacă i-au fost sugerate de povestirile fratelui său, scriitorul.

Şi, uite aşa, Afrim şi spectacolul său ne-au făcut să vorbim mai puţin despre prestaţia artistică de pe scenă, în favoarea discutării unor teme acute ale societăţii contemporane şi ale teatrului aferent ei.

Trupa de tineri pe care o aduce pe scenă, unii neprofesionişti (scenografii sunt şi ei încă elevi la Liceul de Arte din localitate), se mişcă în ritmurile zilei, cu degajare şi angajare în perimetrul stilistic al acestui cabaret-negru, formă pe care regizorul a găsit-o potrivită reprezentaţiei. Şi chiar este, căci cu songurile Adei Milea şi gimnastica "disco", atmosfera anchetei devine mai suportabilă, pe de o parte, iar spectacolul îşi subliniază în chip comestibil tezele. Cei cîţiva profesionişti la care a apelat sunt Eugen Jebeleanu (a cărui candoare e cam monocordă), Emilian Oprea (simplu, firesc, convingător) şi mai ales Liviu Pintileasa şi Alin Florea, în rolurile poliţistului şi, respectiv, al detectivului, a căror evoluţie în relaţie cu cazul e plină de umor şi savuroase capcane. Pentru culoare i s-a compus o partitură şi Mihaelei Trofimov, un fel de dizeuză, însărcinată cu băgatul degetelor în ochi, rol care o avantajează pe cunoscuta vedetă brăileană. Problema e că noi tot nedumeriţi rămînem (mă rog, unii dintre noi!) cu privire la rostul unor astfel de subiecte pe scenă, care au devenit la fel de abuzive ca şi abuzurile incriminate pe scenă, stîrnind indignarea conştiinţelor critice.

Nu e vorba de a pretinde artei modele consolatoare şi poate nici viziuni care să compenseze urîtul din vecinătatea noastră cotidiană. Dar un minimum de responsabilitate în privinţa exagerărilor s-ar impune. Omul pernă atinge limita suportabilului în materie. Fiindcă, dincolo de subiectul evocat, piesa atacă şi alte teme, aglomerîndu-le pînă la saţietate: părinţi denaturaţi care-şi torturează copiii cu instalaţii la domiciliu, sexualitatea, pedofilia, povestirile lui Katurian fiind de altfel un inventar al celor mai îngrozitoare forme de violare a libertăţii de a trăi. Regizorul spunea că ar mai fi vorba şi despre cenzură. Mai degrabă despre autocenzură, care, fie şi în cazul abulicului Katurian, începe să funcţioneze în momentul în care îşi chestionează fratele cu privire la felul în care a aplicat reţetele din povestirile sale. Oricum, prea mult şi mai ales destul! Sau să ne transcriem pe frontispiciul frumoaselor noastre edificii de teatru şi al sălilor de spectacol versul lui Dante: "Lăsaţi orice speranţă, voi, ce intraţi aici!".