În momentul în care lumea cinematografică şi cinefilă autohtonă e preocupată de polemici minore, anume dacă Boogie e un film important sau nu şi de ce, sau de ce dvd-ul la Restul e tăcere nu e anamorfic, sau cînd o să vedem noul film al lui Mungiu, etc, două mici capodopere kinosseureşti, bijuterii ale spaţiului cinefilogetic mioritic, cu aceiaşi divă, prea frumoasa şi mirobolanta actriţă Daniela Nane, au poposit (cu sfială, după multe amînări), pe ecranele deja obosite ale Patriei. În distribuţie limitată fireşte aşa cum stă unui produs delicat şi firav al nesfîrşitei tranziţii cinematografice. Asta laolaltă cu noile rezultate de la concursul CNC, cîştigat şi de această dată de veritabile valori naţionale, mă refer la două figuri, una legendară, alta în cale de, Geo Saizescu şi Cristina Nichituş. Deci tradiţia continuă (căci avem o tradiţie frumoasă şi neschimbată) şi s-ar putea să avem surpriza unor filme asemănătoare în curînd pe ecranele patriei.
Dincolo de America, al treilea opus al lui Marius Th. Barna (după clasicele, iconoclastele şi dizidentele Faţă în faţă şi Război în bucătărie), e un epic Dr. Jivago feminin (citeşte: penibil, ultrafun involuntar, care nimereşte dincolo de cinema). Sinopsisul original se vrea preţios, intelectual, cu un limbaj greoi, artificial al inepuizabilei limbi de lemn: "Un thriller psihologic, cu inserţii erotice care includ atît sentimentul cel mai genuin, cît şi sexualismul cel mai cinic - ca arhetipuri codificate ale unei societati închise, coercitive, dictatoriale. Canavaua epică este de basm modern, pe o variaţiune a temei Pygmalion şi Galateea cu roluri inversate, desfăşurată într-un spaţiu concentraţionar, conducând la un Casablanca est-european, în care povestea de dragoste, fundament al păstrarii identităţii umane, înfruntă regimul totalitar."
Iuhuhu! 344 de spectatori în 10 zile de lansare, un buget de 20 de miliarde de lei vechi, un film scris de mr. boss of CNC, Eugen Şerbănescu. Scenariu care a cîştigat concursul CNC, în sesiunea în care Moartea domnului Lăzărescu a fost iniţial respins. Dar te poţi opune valorii?
Opus secundo. Dragoste pierdută, cu defunctul titlu iniţial Aripi de fluturi este un debut, al clipeurului/istului Petre Năstase, amînat şi el de vreo 3 ani (dar ce înseamnă timpul faţă de puterea artei care răzbate din neant?) Sinopsisul e delicat şi dramatic: "Un film despre dragoste, prietenie, trădare şi destin. Este un lung şi dureros drum al răscumpărării iubirii prin jertfă şi umilinţă. Filmul prezintă preţul plătit de Vlad pentru regăsirea Alinei. Este, de fapt, preţul platit pentru femeia iubită." Mi-nu-ne! "Lacrimile-mi udă barba." Pentru alţi bani vărsaţi din bugetul de stat şi pentru timpul pierdut şi pentru victimele inocente care vor vedea un alt produs românesc. Şi pentru alt text scris degeaba, pentru că autorii acestor filme sfidează cu recidive.
Sunt "filme" de la care ieşi siderat şi mai violentat ca eroii(nele) care sunt violate mai des decît lumea normală ia masa. Un commie porn aproape de Ilsa & co, capodopere ale filmului exploitation, şi un clip indigest, în care Cristina (alias Kitty) Cepraga joacă! vai!, între eros şi tanatos cinematografic.
Double Bill (citeşte D.bil) psihotronic cu d-na Nane, prima Miss România liberă, ura! România, o ţară în care paradoxal, se fac filme puţine dar mult prea multe. Printre cel mai proaste posibile mondial. Popor viguros, cu sete de cinema, dar puţini spectatori. Ceea ce nu ştiu ei, săracii, că tot pe banii lor se fac asemenea vome. Cum spune Snake Plissken, "More things change, more they stay the same".