Strădaniile făcute de către Cela Neamţu în domeniul tapiseriei contemporane au impresionat întotdeauna. Într-o perioadă dificilă pentru arta tapiseriei, ea nu a încetat să-şi pună în practică proiectele monumentale, să creadă într-un destin favorabil unui gen artistic dificil de realizat şi costisitor. Un limbaj artistic cu tradiţii de secole, tapiseria a devenit pentru contemporaneitate un lux, un gen artistic pe care îl întîlnim tot mai rar în expoziţii. Abandonarea tehnicilor clasice din arta ţesutului, în favoarea unor soluţii mai uşor de realizat, a unor improvizaţii, face ca, mai ales la noi, să nu mai putem vorbi, în ultimii ani, prea mult despre tapiserie - despre o artă ce îşi baza cu precădere existenţa pe comandă publică, ea fiind îndeobşte destinată spaţiilor arhitecturale mari. Dacă lucrurile pot fi înţelese în privinţa artiştilor care, din cauza tehnicilor laborioase şi a costurilor sau a lipsei comanditarilor abandonează genul, căutînd alte soluţii, într-o lume ce trăieşte sub imperiul timpului şi al eficienţei, este greu de acceptat ca o societate ce cheltuieşte sume imense pe lucruri derizorii să nu aibă în vedere şi perenitatea. Tapiseria este o artă destinată istoriei, o artă ce va vorbi întotdeauna despre timpurile în care ea a fost creată.
Numele Celei Neamţu este cunoscut iubitorilor de artă. O personalitate puternică, cu o expresie artistică de anvergură, ce a reuşit, încă din primii ani după absolvirea Academiei de Arte din Bucureşti, să impună o viziune personală, să stabilească o relaţie armonioasă între tehnicile tradiţionale ale tapiseriei (haute-lisse) şi cele împrumutate din creaţia populară, mai ales din broderii. O creaţie cu un palmares impresionant, ce are în spate peste 40 de ani de experienţă, rămîne dovada efortului continuu pe care Cela Neamţu l-a făcut în toţi aceşti ani, fără a renunţa niciodată la ceea ce tapiseria a impus dintotdeauna: grandoare, anvergură şi o muncă a cărei eficienţă nu se raportează la timp. Soluţiile tehnice, expresivitatea artistică, simbolistica lucrărilor ei arată, încă de la început, deschiderea spre dimensiunea modernă a limbajului, ce pune în valoare potenţialul decorativ pe care tapiseria îl aduce în spaţiul arhitecturii contemporane. Evoluţia creaţiei sale a însemnat o continuă raportare, din perspectiva modernităţii, la tradiţia populară a artei ţesutului. Cela Neamţu a reuşit, din această perspectivă, să realizeze o sinteză, ce s-a dovedit a avea un potenţial artistic nebănuit.
Ea a pornit de la o tematică extrem de ofertantă, inspirată din natură, ce i-a permis să-şi pună în valoare calităţile picturale, să creeze raporturi de forme şi de tonalităţi picturale, în care concretul se dizolva în structurile cromatice. Din punct de vedere tehnic, ea s-a bazat aproape întotdeauna pe haute-lisse, căreia i-a adăugat metode de lucru împrumutate din broderie, din ţesăturile populare, a practicat colajul şi alte intervenţii pentru a mări capacitatea expresivă a lucrărilor sale. Toate acestea i-au adus o mare libertate a expresiei, greu de obţinut într-un limbaj artistic atît de controlat, au pus în evidenţă capacitatea ei de a raţiona, dar, totodată, de a nu pierde potenţialul emoţional al creaţiei sale. În timp, nevoia ei de a încărca dimensiunea decorativă cu mesaje puternice s-a dovedit tot mai evidentă. Lucrările din seria "Arheologii" au pus în valoare forme sculpturale, elemente concrete ale unei istorii ştiute. Dar ceea ce defineşte tematic creaţia Celei Neamţu sînt "Ferestrele" în care ea exploatează un element definitoriu din tradiţia noastră folclorică, brîul răsucit, întîlnit atît ca element de arhitectură, dar şi ca element prezent în toată imaginaţia populară, de la vestimentaţie, cusături, pînă la colacii făcuţi în gospodăria ţărănească. De-a lungul anilor, prin "ferestrele" Celei Neamţu lumea s-a văzut în imagini foarte variate. De la ferestre cu păsări şi flori, la perspectiva cerului senin, de la raza de soare ce pătrunde prin deschizătura îngustă, la Icoane sau la Altarul pentru părinţi, la Fereastra speranţei, toate acestea şi încă multe altele au condus spre cea mai importantă realizare de pînă acum: "Ferestre pentru Ierichon", un ciclu de şapte tapiserii, cu dimensiuni de 250x150 cm, ce vor sta în Aşezămîntul Românesc din Ierichon (Israel), construit între anii 2000-2008 "sub înaltele auspicii ale Patriarhiei Ortodoxe Române", în "oraşul palmierilor", la 3 kilometri de Ierusalim. O colaborare născută în urma întîlnirii, în anul 2004, în expoziţia personală pe care Cela Neamţu a avut-o, la Tel-Aviv, cu Arhimandritul Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române şi, ulterior, cu profesorul arhitect Sorin Vasilescu, cel care a construit şi s-a ocupat de ambientarea interioarelor acestui ansamblu.
În aceste zile, la galeria "Orizont" sînt expuse patru dintre cele şapte tapiserii, prezentate înaintea plecării lor spre Ierichon, împreună cu alte lucrări din creaţia Celei Neamţu. În afara performanţei artistice, cu care ea ne-a obişnuit de-a lungul anilor, trebuie să spunem că gestul ei este demn de cel al unui adevărat artist. Ea dăruieşte această impresionantă lucrare inspirată din istoria creştinătăţii, ce va sta în sălile de protocol ale Aşezămîntului Românesc din Ierichon, conştientă fiind de importanţa pe care creaţia artistică o are în promovarea identităţii noastre. Prin statutul creat de-a lungul anilor, Cela Neamţu a reuşit să determine sprijinul financiar al unor sponsori pentru realizarea tehnică a lucrărilor sale şi să-şi împlinească acest proiect, aproape de neimaginat în acest moment. Este o performanţă, o bătălie cîştigată prin munca tenace, prin talentul şi prin dăruirea de care Cela Neamţu a dat întotdeauna dovadă.