Să purcedem în ordine invers cronologică. Festivalul Artelor din Bucureşti, manifestare oficială de omagiere cu surle şi cu trîmbiţe a muzicii, a teatrului, a dansului şi a ceea ce ne mai oferă gingăşiile culturale, în general, s-a deschis cu un concert di granda la Sala Palatului. Locul în care protagoniştii unei splendide zile-seri de tandru început de noiembrie au fost pianistul român Dan Grigore şi dirijorul oaspete Misha Katz, într-un program aerisit şi bine articulat, cu lucrări binecunoscute şi îndrăgite de marele public, din arealul naţional-romantic ruso-scandinav. În partea întîi a sindrofiei am avut parte de poemul simfonic Finlandia de Jan Sibelius şi de Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 16 de Edvard Grieg, cu Dan Grigore dominînd pianul şi cu Misha Katz făcîndu-şi numărul muzical-coregrafic. Ca în partea a doua, viforosul şef de orchestră francez de origine rusă (născut în 1954, la Rostov, pe Don, nu departe de Taganrogul lui Cehov) să electrizeze sala. Şi să nu uităm că amicul melomanului I.L. Caragiale, Dobrogeanu-Gherea, tot Katz se numea la origine, îl obliga pe Călinescu, George, şi nu Florin, desigur, să-l tachineze mereu în posteritate, spunînd că "gheara" tot de la "Katz"-pisică se trage... Au fost ropote de aplauze pentru elegante construcţii sonore, pentru poeme simfonice contorsionat orchestrate, precum O noapte pe muntele pleşuv de Modest Mussorgki şi delicat-furtunoasa Francesca da Rimini de P.I. Ceaikovski. Dan Grigore, imperial şi seren, parcă mai interiorizat şi mai senin ca niciodată. Misha Katz, o pisică jucăuşă şi simpatică.
Frumos program integral Beethoven şi la Ateneul Român. Cu orchestra Filarmonicii "G. Enescu", sub bagheta britanicului Russel Keable - datorită căruia ne-am îmbogăţit şi cunoştinţele de geografie, căci nu auzisem pînă acum de localitatea Peterborough, acolo unde Keable este şef peste orchestra simfonică locală -, care a dirijat uvertura Leonora şi simfonia celebră cu acelaşi număr trei, faimoasa Eroica. Solistul serii a fost un nume necunoscut pentru noi pînă astăzi, Dominique Merlet, adus pe banii Air France - bune aceste sponsorizări care mai micşorează cheltuielile legate de promovarea în ţară a unor muzicieni străini - în mult iubitul de către noi Concert nr. 4, în sol major. Un pianist din generaţia Marthei Argerich, alături de care a cîştigat un prestigios premiu la Geneva, în 1957, şi apoi a făcut o frumoasă carieră, fără să atingă însă şi graniţele României. Pianist francez şi rigoare germană, realmente o plăcută surpriză, confirmînd, iar şi iar, faptul că valoarea nu se ascunde neapărat sub faldurile popularităţii.
La Sala Radio, ca un frumos sfîrşit de octombrie, o altă seară minunată cu Horia Andreescu şi cu Alexandru Tomescu, acesta trecînd, pe nesimţite, de la stadiul de tînăr şi talentat muzician la rangul de vedetă a vieţii noastre muzicale. Nu-i vorbă că s-a şi făcut mult tam-tam pe seama viorii Stradivarius, aflată în posesia lui în aceşti ani, dar sînt de necontestat şi dorinţa, şi bucuria lui de a cînta cît mai bine şi cît mai frumos. Ceea ce anglo-saxonii numesc emotionally involved, adică implicat emoţional, se potriveşte de minune, atît lui Alexandru Tomescu, cît şi mai experimentatului veşnic neastîmpărat ca un ucenic vrăjitor, Horia Andreescu. Orchestra Naţională Radio, aflată în mare formă, după cum am remarcat şi în concertul de deschidere al stagiunii, ne-a delectat cu Trei dansuri româneşti ale lui Theodor Rogalski - un clasic compozitor român mai rar abordat, din păcate, în programele ultimilor ani - şi cu acele colorate Serbări romane ale lui Respighi. Alexandru Tomescu a fost vedeta serii în Simfonia spaniolă op. 21 de Lalo, un concert pentru vioară, lucrare mult iubită de Ion Voicu, cel care a tot interpretat-o pe aceeaşi vioară Stradivarius a lui Tomescu.
Au şi instrumentele destinul lor, aşa cum îl au şi oamenii. Şi pentru că tot ne-am oprit o clipă asupra marii arte a lui Alexandru Tomescu - deja ne putem permite aceste aprecieri -, să amintim melomanilor bucureşteni că, pe 8 noiembrie 2008, la Sala Mică a Palatului, vechi colţ de voluptăţi camerale, decenii de-a rîndul şi binevenit intrată din nou în circuitul muzical, un splendid program cu sonate de Stravinski, Debussy şi Ravel va fi la îndemîna celor care, puţin mai tîrziu, pe 30 noiembrie 2008, vor putea să aleagă între ofertele candidaţilor noştri în Parlamentul României. Alături de Alexandru Tomescu va apărea pianistul Horia Mihail, deja un consacrat partener, ce ne-ar aminti de vechile cupluri precum David Oistrah - Lev Oborin sau Thibaud-Enescu. Multe concerte frumoase şi consistente în aceste zile şi săptămîni ce încheie anul 2008 cu crize de tot felul. Festivalul Enescu, al cărui program este deja definitivat - ceea ce ni se pare remarcabil la stilul de muncă şi de viaţă mioritic - începe să-şi arate consecinţele. Nivelul vieţii noastre de concert a crescut vizibil şi acest lucru nu are decît să ne bucure.