Observator Cultural / noiembrie 2008
În ultima perioadă, o serie de muzicieni români de jazz au fost implicaţi cu succes în evenimente din ţară ori din străinătate, care merită cel puţin consemnate şi la această rubrică.

Pe 6 octombrie 2008, la Lisabona, în organizarea ICR, s-a produs trioul Joy of Life, alcătuit din Petre Andrei - pian, Vlad Popescu - baterie şi Decebal Bădilă - chitară bas. Concertul a avut loc în Auditoriul Institutului Franco-Portughez, iar în ziua următoare s-a reluat într-un club de jazz din Barcelona, la care a asistat cu mult entuziasm şi directorul ICR, Horia-Roman Patapievici.

Tot sub egida ICR, s-a organizat un amplu turneu european de lansare a CD-ului The Romanian-American Jazz Suite. După ce a fost lansat în SUA, de către ICR New York, acest excelent proiect muzical a beneficiat de lansări prin concerte şi în Europa - la Bucureşti, Tallin, Luxemburg, Rotterdam, Bruxelles, Poznan, Brno, Viena şi Paris. Formaţia este compusă din muzicienii americani Sam Newsome şi Alex Harding - saxofoane, Willard Dyson - baterie şi muzicienii români Sorin Romanescu - chitară, Arthur Balogh - contrabas şi Lucian Ban - pian.

"Rumanischer Ethno-Jazz am Rhein" este genericul sub care Asociaţia Jazz am Rhein din Germania, condusă de Hans-Jurgen von Osterhausen, a organizat, la sfîrşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie 2008, turneul lui Nicolas Simion&Band în cîteva oraşe din Germania: Düsseldorf, Xanten, Köln, Bonn şi Nijmegen-Olanda. Despre Nicolas Simion şi invitaţii săi prezenţi, în 26 octombrie 2008, la Jazz&Wine Festival, desfăşurat în oraşul italian Cormons şi la Pilsen Jazz Festival din Cehia (10 noiembrie 2008), ca şi despre alte concerte şi înregistrări ale sale, sper să ofer detalii în curînd. Muzicianul nostru se va afla de sărbători în ţară.

CD-ul Dor de acasă, realizat recent de Casa Electrecord cu Jancy Korossy şi Ramona Horvath la două piane, a fost lansat pe 24 noiembrie 2008, la Ambasada României din Paris. Evenimentul deschide seria de manifestări organizate de Uniunea Europeană în cadrul Sezonului Cultural European.

Din ţară:
Casa Soft Records, laureată la Gala premiilor de jazz pe 2007, pare că doreşte aceeaşi recunoaştere şi pe 2008. Şi asta pentru că, nu demult, a produs CD-ul lui Johnny Răducanu, Chamber Jazz Music, cu înregistrări din 1974 şi din 1978, iar în următoarele zile va lansa pe piaţă CD-ul Zona limită, realizat de Cornel Cristei - pian, sintetizatoare şi programming - şi Cristi Horia - vioară.

Joi, 20 noiembrie, la ora 18.00, la Art Jazz Club a avut loc conferinţa de presă prilejuită de lansarea CD-ului Ulysses (Casa Open Art Records), realizat de trioul Mircea Tiberian - pian, Chris Dahlgren - contrabas şi John Betsch - baterie. Lansarea a fost urmat, la ora 21.00, de un concert. Cu acelaşi prilej, Mircea Tiberian a lansat şi Cartea de muzică (Editura Tracus Arte).

Luni, 24 noiembrie 2008, ora 19.00, a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti un P.S. muzical la recentul Festival "Bucharest Masters of Jazz": concertul susţinut de Quintetul celebrului violonist Nigel Kennedy.

În perioada 28-30 noiembrie 2008 am fost invitaţi la a III-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Timişoara. Protagonişti: Pedro Negrescu Trio (cu Sorin Terinte - pian şi Eugen Nichiteanu - baterie), Cristian Soleanu - The New Yorker Quartet (cu Lucian Ban - pian, John Herbert - contrabas şi Eric McPherson - baterie), Bobo Stenson Trio, Micha Alperin - pian solo (Norvegia), Erlend Krauser Band (Germania-Suedia) cu Doru Apreotesei - pian, Elevation Group (SUA) şi Puppini Sisters. Festivalul se va desfăşura la Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu".

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus