Ce ciudate sînt uneori căile Domnului! Dacă principala sală de concert a Radiodifuziunii Române nu s-ar fi numit "Mihail Jora", cine ştie de cîte ori l-am mai fi amintit altminteri pe distinsul compozitor, profesor şi preţuit pedagog? Au şi sucelile vieţii, dar şi răsucelile posterităţii consecinţe dintre cele mai nebănuite. Lui Mihail Jora, muzician moldav şi boier deopotrivă, prietenii îi spuneau Mănucă. Greu de presupus cine mai ştie de domnia sa, în afara celor din domeniul muzical. Ca şi memoria altui mare şi pe nedrept trecut azi în umbră muzicolog, temut critic muzical cîndva, prieten apropiat şi traducătorul libretului lui Edmond Fleg la Oedipe-ul lui Enescu, soţul distinsei pianiste Muza Ghermani, elegantul Emanoil Ciomac. Alt "Mănucă" de mare suprafaţă intelectuală şi real prestigiu european. Şi nu doar "prietenii ştiau de ce". Era pe vremea cînd domnii purtau pălării Borsalino şi cucoanele nu renunţau la mitene sau mănuşi croşetate de mînă. Şi cine şi-ar fi închipuit că mult simpaticul multilateral eseist, spirit de fineţe şi fin om de lume, eruditul şi hîtrul ambasador al golanilor, "Conu Alecu", rafinatul moftangiu Alexandru Paleologu, va împodobi şi înnobila, cu aristocratul său nume, o banală staţie de tramvai? Staţie de tramvai unde azi sînt postate afişe cu băietul lui, ambasador demisionar - săracu' Mateiu, cît şi-a dorit şi el un post în Ministerul de Externe... -, proaspăt candidat la un post de senator!
Afiş cu fiul în staţia de tramvai cu numele tatălui nu e chiar de colo! Şi chiar pe tronsonul unde Mîntuleasa lui Mircea Eliade se varsă în Bulevardul Carol, evident I-ul, şi pe unde umblau nu doar craii de curte veche ai lui Mateiu Caragiale - casa consoartei, unde a locuit în anii de fidelitate faţă de Marica Sion, din strada Logofăt Luca Stroici nr. 7 mai există -, ci şi conu' Rezache se plimba pe acolo, sub pecetea multor încă nedesluşite taine. Ca şi alţi crai de curte nouă, precum rafinatul prozator Radu Albala, matein şi mateios deopotrivă, ce locuia lîngă Cinema Europa, vizavi de Biserica Olari. Jocul secund al sunetelor ce străbat memoria noastră afectivă este greu de pus pe portative.
Să mai amintim, în această lungă paranteză prea puţin muzicală, doar de un alt faimos crai moldav, Sergiu Celibidache, care, după ce la juneţe se deda la jazz şi tot pianota după fustele unei extrem de talentate dansatoare - am numit-o pe iubita lui, Iris Barbura, datorită căreia a ajuns la Paris şi s-a apucat serios de muzică, renunţînd şi la jazz, şi la matematici, şi la Iris... -, a ajuns în posteritate să fie gazda turneelor electorale ale distinsei noastre contemporane, Mme Elena Udrea. Faptul că dna Udrea a fost obligată, datorită astrelor, să pomenească de Piaţa Celibidache - ce oroare, să-l pui pe marele dirijor peste neştirbita încă memorie a unui comunist ilegalist proţăpit şi astăzi în memoria contemporanilor, Alexandru Moghioroş - ne lasă visători. Şi ne face să nu avem încredere nici în viitor, nici în eternitatea lui Vlahuţă, nici în viitorul cabinet Obama, nici în Istoria lui Manolescu.
Viaţa are farmecul ei indelebil, după care nu mai rămîne mare lucru. Să nu ne facem iluzii! Iar exemplele noastre culese într-un moment de reverie autumnală - Amurg de toamnă de Alfred Alessandrescu se poate asculta cu voluptăţi de fiecare dată şi cu fiecare prilej - pot deveni argumente pentru relativismul certitudinilor de-o clipă.
Despre ce era vorba? Despre concertele de la Sala Radio, studioul "Mihail Jora". Sala Mare de concert, gazda binevoitoare a multor remarcabile evenimente muzicale înşirate în aceste săptămîni de tandră şi prelungă toamnă bucureşteană. Un concert cu Horia Andreescu la pupitru, avîndu-l ca solist pe Alexandru Tomescu în Simfonia spaniolă de Eduard Lalo, a fost un moment de graţie. Cum tot minunate au fost şi acele trei lucrări de Stravinski, Ravel şi Debussy, pe care micul nostru prinţ al viorii le-a interpretat măiastru în compania lui Horia Mihail, în cea mai bună sală de concert a capitalei. Şi am apreciat iar buna acustică de la Sala Mică a Palatului, care, din păcate, prea rar mai găzduieşte concerte de muzică de cameră. Şi iar nu apucăm să spunem mai multe cuvinte despre Cvartetul Belcea, aşa cum nu putem să nu amintim de concertele Cvartetului Voces din 2 şi 4 decembrie 2008, la studioul... "Mihail Jora"!!! Două zile fericite, cu şase cvartete de Haydn, ca şi un alt regal, cu triplul de Beethoven, avîndu-i ca solişti pe Alexandru Tomescu, Alexandru Suma şi, evident, Horia Mihail la pian, imediat, pe 5 decembrie 2008. Dintre concertele ce au fost să amintim de recitalul Danei Borşan, rafinată în fiecare apariţie, cu lucrări de Liszt, Chopin - faimoasa Sonată în si bemol minor, op. 33 - şi Beethoven, şi mai rar interpretata sonată Furtuna, care-i plăcea mult lui Richter. Apariţii fulgurante cu Luiza Borac în Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră - dirijor Camil Marinescu, ca şi frumoasa creştere, la propriu şi la figurat, a Alinei Bercu din Braşov, tot într-un concert de Mozart. O nouă generaţie de pianiste bate deja la porţile gloriei şi consacrării, fapt ce nu are decît să ne bucure. Atît cît mai putem şi cît mai sîntem în stare. De la musique avant toute chose, de ce nu?