Uvertura Coriolan de Ludwig van Beethoven a fost singurul opus ce a coincis cu repertoriul interpretat acum 140 de ani, la 15 decembrie 1868, sub bagheta lui Eduard Wachmann. Orchestra Societăţii Filarmonice Române de atunci cântase de asemenea, Simfonia nr. 3 în Mib major de Joseph Haydn, Uvertura la opera Flautul Fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart, Nocturna din Visul unei nopţi de vară şi Andante con moto de Felix Mendelssohn-Bartholdy şi Simfonia nr. 6 Pastorala de Ludwig van Beethoven.
Ateneul Român era luminat festiv atât în exteriorul clădirii, cât şi în interiorul ei. Loja regală i-a avut ca oaspeţi pe membrii Casei Regale. Doi preşedinţi melomani ai României erau, de asemenea, prezenţi la aniversare: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Personalităţi ale lumii artistice, precum Mariana Nicolesco, Răzvan Teodorescu, Valentin Gheorghiu, Marin Cazacu, Nicolae Licareţ au onorat acest eveniment. Concertul a fost transmis în direct şi înregistrat de către Televiziunea Română, cu sprijinul Guvernului României şi a Casei Regale.
În holul Ateneului se găseau CD-uri, DVD-uri, pliante şi vederi legate de aniversarea Filarmonicii bucureştene.
Spectacolul a întrecut orice aşteptări. Aveai senzaţia că umbrele marilor artişti care au concertat de-a lungul timpului în această sală, având o acustică inegalabilă, erau acolo dând aripi artiştilor de pe scenă. Alături de fresca pictată din rotonda Ateneului, cea care cuprinde istoria poporului român parcă se afla şi una invizibilă, care a memorat momente din istoria interpretării muzicale. Mai mult ca sigur, că spiritul lui George Enescu era şi el prin preajmă şi se bucura de acest festin atât de armonios.
Întreg programul a fost dirijat din memorie de către maestrul Cristian Mandeal. Seara muzicală a debutat cu Uvertura Coriolan, în do minor, op. 62 de Ludwig van Beethoven. Blocuri sonore copleşitoare invadau spaţiul sălii. Muzica titanului de la Bonn purta auditoriul în zonele estetice ale tragicului, eroicului şi sublimului. Acorduri răspicate sugerau duritatea voinţei umane în lupta pentru bine. O interpretare de zile mari.
În Poema Română op. 1 de George Enescu apare un anumit clivaj: spaţiul ţinutului natal al compozitorului alunecă şi se dispune într-o perspectivă extrem de vie; se aud clopote, cântece de cocoşi, doine şi furtuni trecătoare -,. apoi vine vocea umană, corul, care desferecă o împărăţie de nevorbire, luminând iarăşi o altă faţetă a dorului. În finalul Poemei Române s-a auzit Imnului Regal, moment în care spontan publicul s-a ridicat în picioare, în semn de respect, întorcându-se cu faţa spre Majestatea Sa, Regele Mihai.
Concertul extraordinar al Filarmonicii "George Enescu" din 15 decembrie 2008 s-a încheiat cu Simfonia nr. 9 în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven, actualul imn al Uniunii Europene. Grandoare, lirism şi speranţă, coexistau în fiecare frază muzicală. Sentimente măreţe se ordonau, izbucnind prin acordurile ample ale suflătorilor. Urmăream traseul melodic al cvintelor perfecte ce planau olimpian, profeţind parcă înfrăţirea milioanelor de oameni, chiar aici pe Pământ. Corul, cântând celebra Oda bucuriei în original, pe versurile poetului german Friedrich Schiller ("Sus, în cer, e-al vieţii Domn! / Preaputernic, veşnic, Tată").
Cvartetul soliştilor vocali - deosebit de calitativ şi omogen -, impulsiona precum un cord, întreg "organismul" aflat pe scenă. Unde vitale radiau din toate registrele, trezind timbrurile instrumentelor şi vocilor corului. Pauls Putins şi Irina Iordăchescu s-au detaşat prin volumul, claritatea dicţiei, cât şi prin forţa de a comunica sensurile muzicii beethoveniene.
Într-adevăr, a fost o aniversare solemnă.