Programul a cuprins: Uvertura "Darmstadt" în Do major de Georg Philipp Telemann, Concertul brandenburgic nr. 1 în Fa major de Johann Sebastian Bach şi Suita "Muzica Apelor" în Fa major de Georg Friedrich Händel.
Folosind instrumente construite după tiparele perioadei baroce, cei 25 de instrumentişti au încântat publicul prin sonoritatea lor foarte cizelată, prin frazarea expresivă, cât şi prin autentica lor participare afectivă. Se auzea şi se vedea că fiecare instrumentist îşi cunoştea aproape pe de rost partitura şi îşi adapta "vocea" cu mare supleţe la unisonul partidei din care făcea parte. Instrumentele de coarde erau concomitent emiţătoare şi amplificatoare de sunete. Fenomenul apare doar la ansamblurile bine sudate, unde intonaţia este cristal. Deşi părea o orchestră contemporană, maniera de a cânta - în special acel détaché rapid la mijlocul arcuşului, polifonia latentă bine reliefată, planurile de intensităţi logic stabilite, în concordanţă cu sensul secvenţelor - transporta auditoriul într-o lume îndepărtată în timp. Câteva instrumente de suflat precum oboiul, fagotul şi cornii - construite în respectul parametrilor lutieristici ai epocii baroce - îşi contopeau vibraţiile cu cele ale cvintetului de coarde şi cu cele două clavecine. Amplasarea ansamblului era făcută cu partidele de vioară la extremităţi, în centru clavecinul şi în spatele lui corzile grave şi suflătorii.
În interpretarea suitei Muzica Apelor de G.F. Händel, răzbăteau solemnitatea şi fastul epocii regelui George I. Simetria elementelor discursului uimeşte, chiar şi la o scurtă privire aruncată asupra partiturii:
S-a remarcat în interpretarea suitei elementul de virtuozitate, datorat în primul rând tempo-ului vioi al unor părţi, pulsaţiei de ceasornic a şaisprezecimilor, precum şi tehnicii de staccato a fagotului, ori intonaţiilor foarte bine coagulate ale cornilor (fără ventil) din intervenţiile lor solistice. Ornamentele executate de clavecin au adus un plus de culoare. Gestica dirijorului şi clavecinistului Lars Ulrik Mortensen era plină de jovialitate, eleganţă şi precizie. În timp ce cânta la clavecin - prin mişcările sale corporale, dar mai ales prin mimică - el anticipa toate inflexiunile muzicii, precum un ghid atrage atenţia călătorilor asupra minunăţiilor vizitate. Şi nu uita să le mulţumească printr-un zâmbet interpreţilor, la încheierea părţilor.
Privindu-i şi ascultându-i pe aceşti tineri muzicieni (olandezi, irlandezi, austrieci, polonezi, englezi, francezi şi germani) simţeam o mare bucurie. Da, într-adevăr muzica uneşte spiritele de pretutindeni. Şi totuşi, nu puteam să nu observ că nici un instrumentist român nu făcea parte din această formulă de Orchestră Barocă a Uniunii Europene.
Un concert cu timbruri mai rar auzite, ce incită la reevaluarea surselor sonore arhaice.