După succesul extraordinar repurtat la Carnegie Hall din New York, pianista Alexandra Costin, în vârstă de 28 de ani, în prezent doctorand la Boston University, va susţine o serie de concerte în Europa.
Recent ovaţionată de un public de peste 2.500 de persoane în Concertul pentru pian şi orchestră în la minor de Grieg, interpretat la Carnegie Hall din New York alături de New England Symphonic Ensemble, dirijor John Rutter, pianista Alexandra Costin va reveni în ţară pentru o scurtă perioadă. În luna decembrie, pianista va susţine trei concerte în Europa cu Concertul în La major pentru pian şi orchestră de Mozart în Germania, la Wurtzburg (13 decembrie 2008) şi în Italia, la Napoli (15 decembrie 2008) şi cu Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Grieg la Praga, în Cehia (30 decembrie 2008).
Concertul pentru pian în la minor de Grieg, care i-a adus recentul succes de la cea mai prestigioasă sală new-yorkeză, Carnegie Hall, a fost înregistrat de Alexandra Costin pentru un CD produs de Editura Casa Radio în 2008, alături de Orchestra Naţională Radio dirijată de Horia Andreescu.
Alexandra Costin a început studiul pianului la cinci ani, a parcurs traiectoria obişnuită în Bucureşti - Liceul şi Universitatea de Muzică -, dar a învăţat şi în străinătate. A fost bursieră la Academia de vară din Cervo, Academia Internaţională de Muzică din Nisa, la Wiener Music Seminar, iar după încheiera studiilor a mai urmat un an la Mozarteum din Salzburg, ca beneficiară a unei burse Erasmus. În prezent este absolventă de master la Baylor University din SUA şi doctorand la Boston University.
Alexandra Costin este laureata unor concursuri naţionale şi internaţionale şi a susţinut concerte în compania filarmonicilor din Bacău, Ploieşti, Oradea, Arad, Târgu Mureş, Craiova, Timişoara, a Orchestrei de Cameră Radio, a Orchestrei simfonice din Maracaibo (Venezuela), a Orchestrei Simfonice Naţionale din Taiwan, dar şi recitaluri în România şi în străinătate: Austria, Germania, Franţa, Grecia.