De cele mai multe ori, perioada deceniilor comuniste este caracterizată, mai ales în domeniul cultural, prin formule standard, ca fiind epoca "realismului socialist", a unei culturi angajate, totul judecat fără nuanţări şi fără analize aprofundate. Este o perioadă peste care nu putem sări, consecinţele ei le trăim şi astăzi, astfel încît este firesc să ne asumăm cunoaşterea ei. Pentru cei care am parcurs direct aceste vremuri, lucrurile sînt nuanţate. Pentru cei mai tineri ele sînt tranşante, respinse din start, concretizîndu-se doar în expresia lor negativă.
Faptul că, în domeniul artelor plastice, nu există interesul pentru o istorie a ultimilor 50 de ani, că nu avem în Bucureşti un muzeu în care să putem cunoaşte opera unor artişti importanţi, ce nu pot lipsi din nici o istorie a artei contemporane româneşti, ne-a determinat ca, în cadrul Galeriei Veroniki Art, să avem iniţiativa acestei expoziţii, pe care am intitulat-o Anii '60-'70 în pictura românească (secvenţe). Este o sumară trecere în revistă a unui moment de reviriment, cu consecinţe importante pentru ceea ce s-a petrecut ulterior în arta românească. Este un rezumat a ceea ce s-a putut realiza la nivelul unei galerii private, cu o selecţie din care sîntem conştienţi că lipsesc mulţi artişti, dar, în acelaşi timp, cred că putem fi convingători prin prezenţa a 26 dintre cei mai importanţi pictori ai epocii. La organizarea expoziţiei am colaborat cu Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, cel care deţine una dintre cele mai importante colecţii de lucrări ale acestei perioade. De asemenea, trebuie să mulţumim şi artiştilor care ne-au împrumutat o parte dintre lucrările expuse, astfel încît să putem avea o imagine succintă asupra a două decenii de pictură românească.
Iniţiativa nu a fost determinată nici de nostalgie, nici de cantonarea într-o dimensiune rigidă a cunoaşterii, ci de dorinţa de a-i incita pe cei mai tineri să aibă o reacţie normală faţă de o pagină de istorie căreia încercăm să-i descoperim şi părţile bune, demonstrînd că "epoca" nu a reuşit să îngenuncheze totul, aşa cum sîntem uneori tentaţi să credem.
O caracteristică a zilelor noastre este că, în ciuda multitudinii mijloacelor de informare, avem date parţiale, cunoaşterea se bazează pe aproximări venite prin canale mass-media, trunchiate şi, de cele mai multe ori, eronate, pe idei preconcepute, vehiculate cu mijloacele unei societăţi consumiste, pe un dezinteres pentru ceea ce nu face parte din trenduri manipulate cu subtilitate de o lume tot mai uniformizată. O istorie de acum 40, 50 de ani se distanţează la ani-lumină de agitaţia şi de interesul cotidian, nu se poate impune în faţa unei lumi ce trăieşte numai sub spectrul evenimentelor. Riscăm astfel să păstrăm în memorie o imagine falsă despre o istorie suficient de dramatică pentru a merita să fie cunoscută. Ceea ce ne-am propus cu această expoziţie este un semnal, este dorinţa de a recupera o perioadă de care cu siguranţă vom avea nevoie pentru a ne legitima şi care face parte din cultura noastră.
Criteriile selecţiei au avut în vedere o realitate strictă. Sînt lucrări ale artiştilor care s-au format în cea mai neagră perioadă a şcolii româneşti - anii '50, definiţi prin închidere şi prin izolare în ceea ce priveşte învăţămîntul artistic, prin ruptura de Occident, prin realismul socialist impus sub presiunea comisarilor sovietici. Din tabloul complex pe care îl regăsim în perioada anilor '60-'70 am optat nu pentru creaţia care s-a conformat cerinţelor politice ale momentului. Din păcate, trebuie să spunem că nu este vorba despre lucrări izolate şi nici puţine, dar nu acestea ne interesează acum. Dacă am rezuma perioada celor 50 de ani doar la aceste idei, tabloul ar fi incomplet. Fără un efort prea mare, se constată că, după perioada de destindere de la sfîrşitul anilor '60, atelierele artiştilor devin un loc cu adevărat efervescent, unde, am putea spune în mod instinctiv, exista tendinţa de a se salva dintr-o realitate care, ideologic, devenea tot mai dură. Cum altfel ne-am putea explica forţa cu care mulţi dintre cei prezenţi în această expoziţie, pentru a ne referi doar la pictură, au participat la importante manifestări internaţionale ale acelor ani, au asimilat probleme ale limbajului plastic contemporan, au constituit o generaţie de artişti cu un profil bine definit în istoria plasticii noastre? Sînt astăzi maeştrii artei româneşti, cei pe care tinerii ar trebui să-i cunoască, chiar dacă, în acest moment, consideră că "oferta" nu este pe măsura aspiraţiilor lor. Înţelegem că această reacţie ilustrează, încă o dată, faptul că fiecare purtăm în noi mitul lui Sisif şi că doar negarea dă libertate orgoliului de a crea, pentru a putea merge mai departe.
Înţelegînd această realitate, care nu este doar a contemporaneităţii noastre, ci a istoriei cunoaşterii în general, ne-am propus să nu lăsăm uitării cîteva lucruri ce pot fi deja analizate din perspectiva timpului. Expoziţia are rolul de a incita cercetarea acestui fenomen, de a-l aborda dintr-o perspectivă complexă, de a evita să considerăm arta românească a fi doar o mimare a ceea ce s-a întîmplat pe plan european. Trebuie să fim conştienţi de condiţia oricărei culturi mici, dar, în acelaşi timp, să putem privi cu luciditate şi să avem convingerea că există un suport cultural pe care creştem şi, vrem sau nu, ducem mai departe o realitate spirituală.
Pentru generaţia formată în perioada realismului socialist, problemele de tehnică a limbajului erau bine asimilate. Acest lucru le-a dat multor artişti libertatea de gîndire în spaţiul atelierului propriu, au avut capacitatea de a sintetiza, de a reformula în concordanţă cu epoca, în spiritul limbajului plastic contemporan. Contactele cu arta europeană, care au început să existe la jumătatea anilor '60, au dus la cercetări în domeniul expresivităţii formei, al raporturilor cromatice, au favorizat o interpretare a realului din perspectiva analizei plastice, o reevaluare a unei moşteniri culturale, au impus evoluţia firească a acestui limbaj, în concordanţă cu ceea ce se petrecea în jur.
În această perioadă, s-au trasat direcţiile importante ale plasticii româneşti din anii care au urmat şi, aşa cum putem constata, este o generaţie cu multe personalităţi bine individualizate. Acestea sînt cîteva dintre gîndurile ce însoţesc expoziţia, un argument pentru necesitatea de a avea un muzeu dedicat acestei perioade, de a cunoaşte frămîntările epocii, oferind, cu siguranţă, un spaţiu interesant cercetării.
Artiştii reprezentaţi la expoziţie:
Virgil Almăşan, Sabin Bălaşa, Ion Bitzan, Constantin Blendea, Traian Brădean, Vasile Celmare, Marius Cilievici, Brăduţ Covaliu, Ion Gheorghiu, Ion Grigore, Vasile Grigore, Octav Grigorescu, Dan Hatmanu, Horea Mihai, Ilie Pavel, Sultana Maitec, Gheorghe Iacob, Viorel Mărginean, Georgeta Năpăruş, Ion Nicodim, Florin Niculiu, Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Ion Sălişteanu, Dorian Szasz, Vladimir Şetran.