Man.In.Fest / septembrie 2008
Boogie
Despre cel mai recent film al lui Radu Muntean, unii cronicari străini au spus că nu seamănă deloc cu România pe care o cunosc ei. Dar, trecînd peste documentarele despre cerşetori înmulţiţi ca ciupercile după ploaia de bani, ţigani hoţi şi criminali şi orfani hidoşi abandonaţi în pivniţele institutelor care-i au în grijă, să vedem ce Românie ştiu. În primul rînd, pe cea din Moartea domnului Lăzărescu: sărăcăcioasă, bădărană şi complexată. În al doilea, pe cea din 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile: avort interzis şi alte mici prohibiţii comunistoide. În al treilea, pe cea din A fost sau n-a fost?: o ţară cu orgolii mari, aspiraţii aşijderea, dar putirinţă nema. În fine, ca să revin la Radu Muntean, pe cea din Hîrtia va fi albastră: revoluţia care l-a dat jos pe sugătorul sîngelui poporului, Nicolae "Ceaucesco".

În această ordine de idei, nici nu e de mirare că nu recunosc România din Boogie. Probabil că, stereotipic, nu s-au gîndit că există şi aici plaje slab populate (şi curate), femei care nu-şi scot ţîţele şi curul la vedere printre peticele de haine pline de sclipici, paiete şi alte pete, bărbaţi în care grobianismul nu şi-a făcut loc nici în cap, nici sub unghii... Componenta socială a lui Muntean, oricum mult mai puţin vizibilă decît în filmele altor regizori din "Noul Val" (şi, evident, mult mai "eterică" în filmul de faţă) se simte totuşi prin aceea că ilustrează existenţa unui nou tip de - fie-mi iertat! - clasă: în sensul de segment al populaţiei cu venituri aparte, preocupări aparte, orizonturi specifice şi probleme/problematici caracteristice. E vorba de tinerii de 30 şi un pic de ani, cu joburi decent plătite, care-şi pun primele pietricele la casa de piatră. Altfel spus, decreţeii post-'70, care încearcă să "trăiască bine" (salutări, domnule preşedinte!) post-2000. Yuppies-ii români s-au format abia acum, cu douăzeci şi de ani după prototipul american.

Bogdan Ciocăzanu (Dragoş Bucur) îşi petrece mini-vacanţa de 1 mai la mare, bineînţeles, împreună cu soţia sa, Smaranda (Anamaria Marinca) şi băieţelul lor, Adrian (Vlad Muntean, fiul regizorului). Smaranda e însărcinată a doua oară dar, atît pentru ea, cît şi pentru Bogdan, sarcina nu pare să fie neapărat "intenţionată", apărută pe vreun motiv de genul "da, avem atîta dragoste de dat, încît mai facem un copil", ci mai degrabă pe motivaţii "raţionale"; de tipul... "e bine ca Adi să aibă un frăţior". Sau, mai ales, "poate această sarcină o să ne apropie din nou". Pentru că cei doi soţi par să fi intrat într-o rutină, ca nişte adevăraţi yuppies care lucrează o zi întreagă, se văd seara, mai ies în oraş că e de bon ton, mai au doi-trei "prieteni de familie", iar în weekenduri îşi vizitează părinţii. Calma, inerta lor vacanţă e întreruptă însă de cei doi foşti best-friends ai lui Bogdan (care, acum, devine Boogie): Iordache (Adrian Vancica) şi Penescu (Mimi Brănescu). Care nu-i sînt foarte dragi Smarandei, dar care pe Boogie îl transportă, pe aripi de sentimentalisme deghizate în hohote şi hăhăieli, "back in the days". În zilele în care trăia cum vroia, nu cum îi impunea vreun statut social, vreo femeie sau - Doamne fereşte! - vreun copil.

Muntean reuşeşte performanţa de a face, după mulţi ani în care tarele şi durerile comuniste şi post- au făcut legea în cinema-ul românesc (calitatea şi impactul acestei "legi" rămînînd totuşi discutabile), un film de o banală - dar cît de revigorantă! - "normalitate". Lăsînd falsa impresie că nu sondează foarte adînc în psihicul personajelor şi în semnificaţiile gesturilor lor, prin utilizarea unor planuri-secvenţă aproape enervant de reuşite (şi în care actorii îşi bifează cu brio cel puţin potenţialul, dacă nu deja calitatea de a fi mari cu M mare) şi prin păstrarea unei apreciabile distanţe (fizice) faţă de acţiune, regizorului îi iese de fapt un tablou cît se poate de cinstit al unei vîrste în care răspunderile au venit mai degrabă pe formă decît pe fond. O vîrstă în care mulţumirea auto-impusă şi inerţializantă nu poate substitui, în nici un fel, pierderile anilor de dinainte, în care libertatea responsabilă construită din greu se bate cap în cap, nostalgizant şi aproape surd, cu libertatea naturală, primită pe nimic şi fără griji. Există însă vreun cîştigător al acestei bătălii? Prin finalul mai puţin pozitiv decît probabil s-ar aştepta spectatorul, Muntean pare să spună că nu, nu există nici un învingător, tocmai pentru că e vorba despre o bătălie care se poartă o viaţă-ntreagă.


Boogie (2008)
Regia: Radu Muntean,
Scenariul: Alexandru Baciu, Răzvan Rădulescu, Radu Muntean.
Cu: Dragoş Bucur, Adrian Văncică, Mimi Brănescu, Anamaria Marinca, Vlad Muntean.

Regia: Radu Muntean Cu: Dragoş Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Vlad Muntean

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus