Jungla urbană - Apocalipsa după şoferi

De ce?

Bucureşteanul s-a născut a doua oară în maşină. Şi îşi petrece a doua viaţă în maşină. La volan, este alt om: intolerant cu ceilalţi, nepăsător cu viaţa lor sau brutal ori de câte ori e contrariat. Regulile nu sunt respectate, nici nu ar putea fi. De altminteri, nimeni nu se străduieşte să le aplice. Din cauza asta, oraşul nostru a devenit de nerecunoscut: mai degrabă junglă decât spaţiu comunitar. În centru nu se mai poate merge pe trotuar din cauza maşinilor, în cartierele noi nici nu mai există trotuare. Parcări n-au existat niciodată.

Viitorul sună sumbru: maşini tot mai multe, bucureşteni tot mai... şoferi. Din sentimentul urgent că aşa arată - de fapt - apocalipsa, s-a născut acest proiect.


Cum?

Acesta nu e un film despre starea drumurilor sau a maşinilor, ci despre starea în care ne aduce traficul. Am ales 5 oameni pe care i-am însoţit în oraş, pe drumurile lor zilnice. Din mai până în octombrie 2008, am circulat cu ei, aşezat pe locul mortului, şi i-am ascultat. Sunt oameni obişnuiţi:
un delivery boy originar din Vaslui, care de 2 ani conduce câte 14 ore pe zi în capitală şi bate cam 150 de kilometri zilnic;
un bărbat pe jumătate paralizat care nu numai că şofează, dar îi ajută şi pe alţii ca el să se poată folosi de un automobil;
o femeie născută în Peru, crescută într-un oraş cu un trafic la fel de infernal ca cel de la noi, cu studii la New York şi Madrid, mamă a trei băieţi pe care îi duce la şcoală în Bucureşti;
un tată care şi-a pierdut fiica într-un accident de circulaţie şi care speră că, într-o bună zi, justiţia română va face ceea ce trebuie să facă;
un poliţist care a mâncat bătaie de la miliţie înainte de '89, un om care ascultă rock şi care lucrează de 17 ani în trafic.

Aceştia sunt oameni obişnuiţi, dar poveştile lor sunt excepţionale. Şi ştiu să le spună cu un farmec aparte, într-o limbă urbană inimitabilă. Felul în care îşi împart ei strada, ca să îşi vadă de drumul lor, e o metaforă pentru felul în care funcţionează societatea noastră. Pe stradă, ca şi la tribunal, câştigă cel mai agresiv, de multe ori cel mai bogat. Pe stradă, unii încearcă să rămână oameni, deşi la capătul drumului nu se întrevede nimic bun.


Câteva date

- un sfert din ziua fiecărui bucureştean se pierde in trafic: în medie fiecare locuitor al oraşului petrece trei ore şi jumătate în maşină
- anual sunt înmatriculate circa 130.000 de automobile noi în Bucureşti
- în 1990, în Bucureşti erau 136.000 de maşini, astăzi sunt înregistrate 1.100.000, şi până la sfârşitul anului numărul lor va creşte la 1,21 milioane
- 25% din importurile româneşti sunt reprezentate de maşini, ceea ce ne plasează pe locul 2 în Europa
- în schimb suntem pe locul 1 în Europa pentru că - la 3 accidente grave - se înregistrează un deces; de multe ori, traficul este cauza pentru care ambulanţele nu ajung în timp util la locul accidentului
- în primele zece luni ale lui 2008 au fost înregistrate 1.000 de accidente grave, în care şi-au pierdut viaţa 117 persoane şi au suferit leziuni grave alte 944; la acest bilanţ negativ se adaugă 3.146 accidente uşoare, soldate cu 3.655 răniţi uşor şi 64.667 de tamponări
- in ultimii 17 ani, 2800 de oameni au murit în accidente de maşină numai în Bucureşti, iar alţi 15000 au fost grav răniţi
- accidentele auto sunt principala cauză de deces pe segmentul de vârstă 16-24 de ani
- peste 90% din cazurile cu ucidere din culpă primesc soluţii cu suspendare, ceea ce înseamnă că autorii accidentelor nu fac nicio zi de închisoare şi, în cele mai multe cazuri, au dreptul de a conduce o maşină mai departe: legea permite acest lucru.


Alexandru Solomon: Auto-denunţ (un fel de CV)

Fac filme de 17 ani, mai întâi ca operator la filme de ficţiune, apoi ca documentarist; şofer sunt doar de 14 ani.
Sunt eclectic: filmele mele amestecă genurile, la graniţa dintre experiment, investigaţie şi ficţiune. Sunt întors spre trecut: mă interesează istoria recentă, în măsura în care ea explică prezentul. Sunt cosmopolit: prima mea coproducţie internaţionala, Marele jaf comunist, a avut premiera la IDFA Amsterdam în 2004 şi a fost difuzată de BBC, Arte, France 2 şi alte 10 canale internaţionale. Marele jaf... vorbeşte despre documentar şi manipulare. Şi cât de ticăloasă poate fi manipularea, cu toate că filmul - cred eu - nu e altceva decât manipulare, iar asta nu e nicio ruşine. Ultimul meu film, Război pe calea undelor, a rulat 12 săptămâni in cinematografele româneşti. Război pe calea undelor spune povestea ascultătorilor Europei Libere, a celor de la radio şi a celor care îi ascultau pe ascultători. Recunosc: îmi place să spun poveşti.

În 1998 am regizat Viaţă de câine, un documentar despre Bucureşti, ca sat fără câini şi oraş cu câini. În 2008, trăiesc Apocalipsa după şoferi. În aceşti zece ani, numărul câinilor vagabonzi de pe străzile oraşului nu a scăzut, în schimb a crescut vertiginos numărul maşinilor. Mi-e teamă că, peste alţi zece ani, cu voia sorţii, voi fi martorul neputincios al aceloraşi poveşti. Locuitorul unui oraş stăpânit de maşini şi de câini.


Fişa filmului

Apocalipsa după şoferi / Apocalypse on Wheels
52 de minute, digiBeta
regia şi imaginea: Alexandru Solomon;
producător executiv: Ada Solomon; producători delegaţi HBO România: Carmen Harabagiu, Andrei Creţulescu;
cu: Valerică Damian, Gentimir Cristian, Pal Carol, Gina Raso, Mihai Vîrtopeanu;
documentare şi producţie:Ilinca Belciu;
montaj:Cătălin Cristuţiu;
muzica: Einstürzende Neubauten;
montaj şi mixaj de sunet: Pavel Cuzuioc şi Constantin Grăjdian;
un film realizat de HI FILM Productions cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC)
© HBO Romania, Hi Film Productions/ 2008