Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Apocalipsa după şoferi

Apăsător şi claustrofobic - Apocalipsa după şoferi


Cinemagia, martie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E o jale.
Nici o noutate.

E o jale fiindcă suntem mârlani, fiindcă avem un cod rutier şi un cod penal făcute cu spatele, printr-o apocaliptică simbioză de rea-intenţie şi prostie. Ajunge să te duci la Viena (unde până şi pe scările rulante din magazine toţi stau aliniaţi cuminte pe dreapta, nu ca la noi, unde e REGULĂ ca printre primii cinci să se numere musai unul care blochează scara), sau în Elveţia (unde la a treia contravenţie rutieră ţi-au luat carnetul scurt şi pe viaţă), ca la întoarcere să-ţi vină un chef nebun să te joci niţel de-a Rambo prin Măgăoaia din Dealul Spirii - şi, dacă-ţi mai rămâne ceva muniţie, şi prin tribunalele patriei, luate aşa, la trozneală aleatorie. Suntem o naţiune - şi mai ales o capitală - care se sinucide cu înjurătura pe buze. Pur şi simplu, te-apucă disperarea.

O disperare apăsătoare, sugrumândă, pe care o transmite insidios noul documentar solomonian. Ca întotdeauna, Alecu alege o abordare aparte, marcată de propria lui personalitate - iar în Apocalipsa după şoferi, soluţia e pe cât de voit limitativă, pe atât de ingenioasă: tot filmul (primul şi ultimul cadru, luate de pe macara, cu valoare de coperţi, nu se pun - deşi sunt răvăşitoare) e tras de pe locul mortului, de către regizorul / operator / intervievator, în cinci maşini aflate în trafic, conduse de cinci şoferi - mai... "speciali" (un poliţist, o tânără mamă peruviană, un paraplegic... - în propriile lor roluri: Valerică Damian, Gina Raso, Cristian Gentimir, Mihai Vîrtopeanu, Pal Caroly). Evident, astfel se îngustează atât universul semantic, cât şi concepţia vizuală a întregului film - dar rezultatul, departe de a fi frustrant (în sens neartistic - căci frustrarea legitimă e la ordinea zilei!), e halucinant: claustrofobia disperată a şoferului încapsulat la volan, prizonier al propriei maşini, particulă într-un multiflux al infernului... Incident cu cele cinci unghiuri umane, povestea e împărţită în segmente tematice: Haos, Neputinţă, Injustiţie, Durere... în funcţie de stările şi mesajele care transpar din mărturisirile intervievaţilor. După care, faptele sunt lăsate să vorbească de la sine.

Sensibilă, perspicace, tandră şi necruţătoare, camera de pe umărul Alecului descoperă personalitatea acestor oameni, doar cinci dintre miriadele pe care volanul îi transformă în... altceva (îmi amintesc de splendidul Mr. Walker & Mister Wheeler, al lui Walt Disney, cu transformarea de tip Jekyll/Hyde a lui Goofy). Într-adevăr, una dintre ideile centrale ale filmului e că strada, carosabilul, pedalele, ne metamorfozează într-un fel de cavaleri ai apocalipsului, care calcă totul în picioare, haotic, în jungla urbană. Cei cinci îşi povestesc experienţele, filosofează, de destăinuiesc... şi, inerent, comentează spontan incidentele, comicăriile, caraghioslâcurile, aberaţiile, nesimţirile şi mitocăniile pe care strada li le serveşte sub roţi la tot pasul. Totul se vede numai în şi din autoturismele lor - şi se vede atât de mult, şi atât de incisiv, încât îţi vine să-ţi iei câmpii (până nu le-or invada şi pe alea, fiindcă e ştiut că, în câţiva ani, Bucureştiul va deveni practic blocat - şi nu numai atât: epilogul filmului conţine câteva inserturi statistice mai mult decât alarmante, inclusiv cele care, cu răceala datelor obiective, ne confirmă că şi din perspectivă rutieră avem o legislaţie şi o justiţie dedicate favorizării infractorului, cu tuşe genocide.

Un rol decisiv îi revine lui Cătălin Cristuţiu, care izbuteşte un adevărat tur de forţă al montajului, orchestrând toate aceste imagini filmate prin definiţie spontan şi arbitrar, într-o sinteză coerentă, trepidantă, angoasantă de-a dreptul - remarcabile trecerile subtile de la un personaj la altul, de la o zonă la alta, între relatări, între idei... la care se adaugă, în aceiaşi parametri, coloana sonoră compusă de Pavel Cuzuioc, Constantin Grajdian şi Einsdturzende Neubaten. Haloimăsul omniprezent, uniformizat şi uniformizant, al metropolei, dozat farmaceutic de sound designeri, compune un adevărat fundal al deznădejdii.

Ca orice documentar (şi, în sens larg, orice film) responsabil, Apocalypse on Wheels (producţia HBO are şi o versiune în engleză, subtitrată inspirat şi fără ostentaţie) evită să formuleze verdicte, asumându-şi doar sarcina de a prezenta realitatea - nu doar fidel, ci în special cât mai sugestiv şi esenţializat. Misiunea de a judeca şi decide le revine celor care văd - şi iau aminte. Anul trecut, în 2008, cu prilejul lansării de la Muzeul Ţăranului Român, Alecu Solomon a invitat primari, comandanţi ai poliţiei, legislatori. N-a venit nici unul.

Nu-mi fac iluzii că văd filmul pe HBO. După cum îi ştiu, sunt aproape sigur că le-a înţepenit telecomanda pe Acasă şi OTV.

27 martie, 2009, h. 12:30-13:20
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Apocalipsa după şoferi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Noul Cod rutier - Apocalipsa după şoferi, Cristina Corciovescu
 Jungla urbană - Apocalipsa după şoferi, Comunicat de presă
 În trafic - Apocalipsa după şoferi, Lucian Maier
 Un nou documentar original HBO România - Apocalipsa după şoferi, Comunicat de presă
 Preţul vieţii în Bucureştiul de azi e singurul preţ în scădere - Apocalipsa după şoferi, Iulia Blaga, un interviu cu Alexandru Solomon
 Toate articolele despre Apocalipsa după şoferi


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer