Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cassandra's Dream

Tragedia şi bancul englezesc - Cassandra's Dream


Man.In.Fest, septembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"For the person who thinks with his head life is a comedy, for those who think with their feelings, or work through their feelings, life is a tragedy." (Henry Miller)

Se pare că, trecut cam multişor de jumătatea vieţii şi, urmărit probabil de viziunea unei morţi din ce în ce mai apropiate, domnul Allen renunţă la comedia care îi devenise trademark, evoluând (sau involuând, după părerea multora) spre un registru mult mai întunecat. Cel puţin aceasta îi e intenţia. Problema apare atunci când umorul nu se dă dus şi scoate căpşorul în cele mai tensionate momente. Poate părea o afirmaţie bizară, dacă ne gândim că unul din principalele lucruri care i se reproşează în general filmului e tocmai lipsa umorului. Dar e aici şi o formă de rasism rezultată, paradoxal, din prea multă "political correctness"(nu râdem de lucruri serioase): în sensul că e trecut cu vederea doar pentru că umorul e... negru. Şi ce loc mai bun de a-l plasa decât în patria mamă - adică Anglia.

Povestea e simplă. Doi fraţi cinstiţi, bine crescuţi, relativ normali, devin, la cererea unui unchi bogat şi influent, criminali improvizaţi. După comiterea crimei, reacţiile celor doi sunt opuse şi oarecum surprinzătoare: Ian (McGregor) cel cuminte şi inteligent, rămâne rece şi se bucură de răsplata unchiului, în timp ce Terry (Farrel), cel căruia propria mamă îi spune că nu are pic de conştiinţă şi care pierde o avere la jocuri de noroc, e chinuit de remuşcări. De unde şi sfârşitul tragic.

Evident un fan al tragediei antice, regizorul/scenarist nu face economie de aluzii omagiale la adresa operelor vechilor greci. De la numele bărcii care dă şi titlul filmului, la o recurenţă aproape agasantă a temei visului (Terry are coşmaruri, tatăl băieţilor îşi visează fii, cei doi au impresia că trăiesc şi acţionează ca în vis), ba chiar până la o discuţie despre Medeea şi Clytemnestra, totul pare că încearcă să sublinieze (apăsat) faptul că avem de-a face cu o tragedie în toată regula. Comedia apare tocmai din această supralicitare. Totul e prea tragic (sic!). Muzica (Philip Glass) merge în aceeaşi direcţie sumbră, atât de sumbră, de fapt, încât discrepanţa dintre ea şi acţiune e iar o sursă de rizibil.

Dar cireaşa de pe tort este Colin Farrel, într-un rol neobişnuit de sensibil şi (poate la fel de neobişnuit) extrem de bine jucat. Terry e un mecanic cu burtică, plin de vicii, uşor manipulabil şi uşor prostuţ, cu comportamentul agitat şi speriat al unui copil obligat să facă ceva ce ştie că e greşit. După ce Ian ia, practic, pentru amândoi decizia de a-i face unchiului pe plac, urmează pregătirea, pas cu pas, a "crimei perfecte". Însă din amatorismul criminalilor wannabes, plus cinismul unuia şi angoasa celuilalt, rezultă un melanj hilar, care le întârzie reuşita. Odată ajunşi la un acord în ceea ce priveşte realizarea crimei, mai trebuie stabilită şi modalitatea. În timp ce Ian turuie relaxat despre înjunghiere, strangulare şi călcări cu maşina, Terry se cutremură dezgustat de o violenţă atât de fizică şi propune realizarea unor pistoale din lemn, nu numai imposibil de detectat, dar care permit păstrarea distanţei.

Distanţarea e, de fapt, ceea ce fraţii încearcă să obţină încă de la început. Nu vor să-şi cunoască viitoarea victimă, de teama unei revolte a conştiinţei. Dar nimic nu merge cum şi-ar dori. Într-o scenă de un umor superb, mortul "soon to be" apare inopinat, la o petrecere, lângă un Terry rămas, literalmente, cu gura căscată, şi începe candid să discute despre poker. Şi ironiile nu se termină aici: acelaşi Martin Burns (victima - Philip Davies) menţionează existenţa unei mame de 91 de ani, pe care plănuieşte să o viziteze, pentru că, la vârsta ei, "nu ştii când te duci", înainte de a face o glumă despre gene ale longevităţii şi de a închina un pahar "pentru viaţă". Bătrânica a cărei inimă va fi frântă mai apare de câteva ori după aceea, ca o înţepătură care îşi pierde, prin repetiţie, din forţă.

Finalul e brusc şi apoteotic. Terry vrea să se predea, prin urmare Ian, împins de la spate de unchiul malefic, cochetează cu ideea de a-l ucide. Realizând că nu a ajuns încă la un asemenea nivel de machiavelism, renunţă la fratricid dar, furios, porneşte o încăierare, în urma căreia Terry îl omoară involuntar şi apoi se sinucide. E ca un ultim bobârnac peste nasul spectatorului, care pleacă de la cinematograf înjurându-l în barbă pe maniacul care l-a făcut să se perpelească două ore în scaun, doar ca să-l lipsească de un happy end. Cei care au râs citind finalul de la Justine (Marquis de Sade) însă, vor aprecia cu siguranţă această ultimă poantă a unui banc de un umor englezesc savuros.

Cassandra's Dream (2007)
Regia şi scenariul: Woody Allen;
Cu: Ewan McGregor, Colin Farrel, Tom Wilkinson, Hayley Atwell.



 Toate articolele despre Cassandra's Dream


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alexa Băcanu


Alte articole

 Scoop the Cassandra Dream: 2 x Woody Allen, Alin Ludu Dumbravă
 Woody negru - Cassandra's Dream, Alex. Leo Şerban
 Woody Allen - pasa proastă - Cassandra's Dream, Carmen Mezincescu
 Woody vs. Dosto - Cassandra's Dream, Andrei Gorzo
 Crime şi ceaţă - Cassandra's Dream, Andreea Chiriac Hentea
 Toate articolele despre Cassandra's Dream


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer