"Mişcarea din şi înspre provincie - scria Lorenzo Codelli - se suprapune permanent la Fellini cu mişcarea din şi înspre trecut. Provincia şi trecutul înseamnă pentru el copilărie - o vârstă care nu are nici o importanţă şi e aceeaşi sub toate regimurile politice ce s-au perindat în Italia." Sau anywhere else. Totodată, Amarcord (1973) surprinde şi condiţia de a fi provincial, care, în concepţia lui Fellini, asigură premizele pentru instalarea fascismului: "lipsa de informare, ignorarea problemelor concrete şi reale, refuzul de a aprofunda viaţa - fie din lene şi prejudecată, fie din comoditate şi vanitate". Naraţiunea din Amarcord (coscenarist, alături de regizor, este Tonino Guerra) e de-a dreptul proustiană, deoarece - scria Marc Cerisuelo - Fellini nu caută un punct nodal care să elibereze amintirea, ci mai degrabă o dilatare permanentă pe care efluviile muzicii lui Nino Rota o duc la apogeu". În felul său personal, il maestro combină cele doua tendinţe care au dominat cinematograful italian: traditia narativă, cu predilecţia ei pentru spectacol şi gesturi (ca în La Dolce Vita, Otto e mezzo, Giulietta degli spiriti, Fellini Satyricon, I Clowns) şi traditia umanistă, cu înţelegerea profundă a celor inadaptaţi şi nevoiaşi (din I Vitelloni, La Strada, Le Notte di Cabiria). "Libertinajul, gustul pentru profanare, sentimentul neputinţei, permanenta fragmentare prin prezentarea unor mici "felii de viaţă", întoarcerea obsedantă la o condiţie care nu se schimbă niciodată, refugiul în natură, căutarea lui Dumnezeu (căutare amestecata cu o teamă fundamentală de a crede), incapacitatea de angajare în acţiune şi soluţia finală într-un catharsis estetic, sunt - observa Renzo Renzi - tot atâtea motive care ne pot îndemna să-l plasăm pe Fellini în istoria decadenţei europene".
Deşi opera cinematografică i-a fost răsplătită din belşug cu premii pentru meritele sale regizorale (iar Amarcord a primit un Oscar pentru cel mai bun film străin, în 1974), lui Fellini îi plăcea să se alinte: "Eu nu mă consider regizor profesionist. Fac filme pentru că îmi place să spun minciuni, să inventez întâmplări, să povestesc lucrurile pe care le-am văzut şi personajele pe care le-am întâlnit. Şi mai mult decât orice, îmi place să vorbesc despre mine însumi."