Între un eşec piramidal precum DaVinci Code - şi anunţatul Angels & Demons (tot o ecranizare după Dan Brown, probabil apropiată - ca factură, măcar - de susnumitul), iată că Ron Howard ne face surpriza de-a regiza probabil cel mai important, solid şi profund film al carierei sale. Impecabil ca ritm şi desfăşurare, tensionat asemenea unui thriller de primă mână, în ciuda naturii sale (în fond, e vorba despre un şir de interviuri - ce-i drept, de importanţă istorică), surprinzător în fiecare moment, în ciuda deznodământului binecunoscut, Frost/Nixon e un film electrizant, de neuitat.
Multe sunt elementele care au contribuit la transpunerea perfectă în filmul lui Howard a spectacolului formidabil reprezentat de şirul de conversaţii televizate dintre cel mai hulit preşedinte american (şi singurul nevoit să demisioneze), Richard Nixon, şi David Frost, unul dintre cei mai solicitaţi prezentatori de show-uri televizate din Marea Britanie, deşi plasat într-o categorie profesională frivolă la ora aceea. Dintre ele, cel mai important este scenariul lui Peter Morgan, care l-a adaptat după propria piesă de teatru omonimă, jucată cu mare succes la Londra (tot cu Frank Langella şi Michael Sheen în rolurile principale) şi apoi pe Broadway. Un perfect echilibrat - şi genial montat - puzzle de amintiri, consideraţii şi intervenţii ale staff-ului preşedintelui american şi ale echipei din jurul lui Frost, toate reale, completate cu inserţii ficţionale extrem de inspirate (precum telefonul dat de Nixon lui Frost în camera de hotel, care nu a existat în realitate, dar funcţionează ireproşabil în ansamblul construcţiei) sunt gândite ca o contrapondere a interviurilor însele, care capătă astfel tensiunea şi dezlănţuirea unui meci de box ori a unei partide de şah între campionii lumii.
Dacă programul în cadrul căruia a fost difuzată seria de interviuri Frost/Nixon a rămas ca record de audienţă în istoria televiziunii americane (45 de milioane de telespectatori), dacă abilul David Frost a reuşit să obţină de la Richard Nixon ce nu au obţinut cu nici un chip procurorii, oficialităţile ori presa americană, fie ea de senzaţie ori nu, filmul lui Howard reconstituie totul într-un ton frisonant de deştept, proaspăt şi fără lungimi inutile, reuşind să rescrie structura filmului politic, gen prin excelenţă dificil, concentrat pe dialoguri şi deloc ofertant în zona de gratificare facilă a spectatorului.
Recompensat până acum cu patru nominalizări la Globul de aur şi cu cinci la apropiatele Oscaruri (la categoriile cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal - Frank Langella, cel mai bun scenariu scris după o operă publicată şi cel mai bun montaj) Frost/Nixon s-ar putea dovedi o realizare prea intensă şi rafinată pentru o competiţie definită în primul rând prin divertisment, însă el va rămâne categoric în istoria filmului. O replică perfectă peste ani a clasicului lui Alan J. Pakula, All the President's Men, din 1976, care ilustra cazul Watergate, filmul ne pune în faţă, de această dată, nu doar personajul Richard Nixon, cu toate faţetele lui pozitive sau întunecate, dar fascinante, ci şi un subtil, dar extrem de percutant discurs despre politică şi persuasiune, sinceritate şi dedicaţie, subterfugii şi interese obscure, pe de-o parte, dar şi despre presă în general şi televiziune în special, despre puterea ei de convingere, despre carismă şi superficialitate, profesionalism şi talent, moralitate şi fler.
Lecţie de jurnalism şi politică, de istorie, dar şi de actorie, filmul conţine reale recitaluri actoriceşti, de la interpretarea lui Kevin Bacon în rolul lui Jack Brennan, omul atât de devotat lui Nixon încât pe chipul lui se conturează cel mai pregnant emoţiile uriaşe din timpul interviurilor, la jocul impecabil al protagoniştilor. Unul dintre cei mai interesanţi tineri actori ai teatrului şi filmului britanic de azi, Michael Sheen (pe care l-aţi văzut în rolul premierului Tony Blair în The Queen) construieşte personajul lui Frost din umbre şi echivocuri, din frământări reale şi tentaţia permanentă de-a blufa, din zâmbete sarcastice şi surprize autentice: un personaj care s-a descoperit decisiv pe sine în urma acestor interviuri legendare şi definitorii pentru cariera sa.
În faţa lui, Frank Langella îl încarnează pe Nixon cu o eleganţă a interpretării, o bogăţie de nuanţe şi o expresivitate a trupului, posturii şi vocii la care puţini actori ajung de-a lungul unei cariere, transformând totul într-un spectacol despre care criticii de film de peste ocean nu s-au ferit să afirme că are intensitate shakespeariană. Cât despre spectatorul român, despre al cărui acces sincron cu timpul la celebrele interviuri realizate în 1977 nici nu putea fi vorba, un astfel de exerciţiu de democraţie şi jurnalism este absolut captivant şi aproape obligatoriu, fie şi pentru tonul înalt al unei dezbateri a cărei miză este căutarea acerbă a adevărului.
Frost/Nixon
Producţie SUA, 2008
Regia: Ron Howard
Cu: Frank Langella, Michael Sheen, Kevin Bacon Oliver Platt, Sam Rockwell, Matthew Macfadyen, Rebecca Hall, Toby Jones.