Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Berlin 2009

Jurnal de Berlinală (5): Rufe murdare şi decadenţa Belle Epoque


Hotnews.ro, februarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încă nu a apărut Ursul de Aur. Filmele pe care le-am văzut până acum în Competiţia Oficială au un nivel valoric mediu. Până şi buchetul de critici care dau zilnic cotaţii în revista Screen Daily au în acest an mai puţină condescendenţă. De mult n-am mai văzut nota minimă dată pe faţă. Dacă s-ar da un Urs de Aur zbârcit, pentru cel mai prost film, acesta ar fi luat lejer de Mammoth (regia Lukas Moodysson), secondat de Rage-ul lui Sally Potter.

Dar cine poate şti? Mai sunt trei zile de competiţie. Îmi aduc aminte că anul trecut, se umflase buba - ca să zic aşa, şi foarte mulţi jurnalişti deplângeau faptul că de câţiva ani nivelul valoric al filmelor din Competiţia Oficială a Berlinalei scăzuse foarte mult. Faptul că, după terminarea festivalului, jurnaliştii au fost invitaţi să completeze un chestionar pe multe puncte, dădea de înţeles că măcar s-a aflat "acolo sus" că jurnaliştii sunt nemulţumiţi de nivelul filmelor.

Din această pricină, aşteptam ca în acest an Dieter Kosslick, directorul festivalului, să se dea peste cap şi să aducă filme care mai de care. Realitatea este că, cel puţin din ce am văzut până acum, ce a cântărit greu în selecţionarea unui film nu a fost valoarea lui, ci priza la problemele realităţii.

Messenger, de pildă, despre care scriam ieri - că nu e rupt din soare şi că joacă pe faţă cartea manipulării sentimentale - cu pierderile de combatanţi americani din Irak pe fundal, se află în Screen Daily pe locul întâi al preferinţelor, la egalitate cu iranianul About Elly.

Însă media de 2.6 puncte e mică, dat fiind că ambele filme au primit şi câte una sau două steluţe, din patru posibile. Ele sunt pe primul loc pentru simplul motiv că celelalte filme sunt şi mai slăbuţe.

Trendul celei de-a 59-a ediţii a Berlinalei e pe realitate. Filmul lui Rachid Bouchareb London River se înscrie foarte bine în el şi are şanse la palmares. După stilizatul Indigenes (Palme d'Or la Cannes), cineastul frizează acum documentarul, surprinzând întâlnirea dintre o englezoaica şi un musulman rezident francez în Londra atacurilor teroriste din 2005.

Blenda Blethyn şi Sotigui Kouyate interpretează rolurile a doi părinţi care, în haosul creat, vin la Londra să-şi găsească copiii, iar filmul e centrat nu pe atacurile teroriste, ci pe întâlnirea dintre două culturi şi pe legătura umană care se stabileşte între cele două personaje.

Al doilea film (după Storm) cu care germanul Hans-Christian Schmid a venit la Berlinală este documentarul The Wondrous World of Laundry, al cărui subiect e foarte interesant. Schmid se ocupă de călătoria de 24 de ore pe care rufele murdare ale celor mai scumpe hoteluri din Berlin o fac în Polonia pentru a fi curăţate, căci mâna de lucru e mult mai ieftină.

Cineastul a plecat de la un articol de ziar şi şi-a concentrat discursul pe mai multe femei poloneze care lucrează la această spălătorie, pe nume Fliegel, urmărindu-le viaţă de zi cu zi în Polonia care, la cinci ani după intrarea în UE, e departe de confortul de cinci stele al unei vieţi îndestulate.

Complet rupt de context (şi bravo lui!), Stephen Frears a venit în Competiţia Oficială cu un film care nu tratează nici despre slow food (ca să fie pe placul unora dintre membrii juriului), nici despre lumea a treia, război sau globalizare.

El a venit cu o ecranizare după Colette, un frivol şi fermecător love story de epocă în care Michelle Pfeiffer interpretează rolul unei curtezane de vârsta a doua care face o pasiune irepresibilă pentru un bărbat cu mult mai tânăr.

Dacă e s-o luăm aşa, da, putem spune că Cheri aparţine unui anume trend - amorul dintre o femeie mai matură şi un tânăr necopt, şi chiar are o scenă comună cu The Reader - cea în care femeia îl spală în cadă pe tânărul amant - metafora a infantilizării acestuia. Dar spre deosebire de filmul lui Stephen Daldry, care era un love story complicat cu vinovăţia eroinei de a fi participat la Holocaust, adorabilul film al lui Frears este un love story simplu, à la Belle Epoque, ce tratează despre lucruri "banale" precum marea dragoste versus diferenţă de vârstă.

E firesc să te gândeşti, când o vezi pe mereu frumoasa Michelle Pfeiffer, la Les Liaisons dangereuses (regizat tot de Frears) sau la The Age of Innocence (regia Martin Scorsese) - pentru că, în mare, e vorba de acelaşi "meniu": din cauza regulilor sociale ale vremii, o mare dramă sentimentală trebuie ascunsă în spatele bunelor maniere, şi cine e în stare să joace o femeie care suferă în timp ce zâmbeşte politicos dacă nu Michelle Pfeiffer?

Dacă îi adăugăm în distribuţie pe Rupert Friend, dar mai ales pe Kathy Bates (în rol de fostă cocotă şi mamă a amantului eroinei) obţinem un amestec rafinat de melodramă cu satiră socială, care, ornat cu o scenografie elegantă şi nişte costume desăvârşite dau un cocteil decadent şi nostalgic - exact ce trebuia ca să mai echilibreze tematica de bază a Berlinalei.



 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Cîte filme poţi vedea într-o Berlinală? (fără să clachezi...) - Berlin, 2009, Alex. Leo Şerban, Mihai Chirilov
 Jurnal de Zoo-Berlinală feat. Anamaria Marinca - Berlin, 2009, Alex. Leo Şerban
 Berlinale-ale-ale - Berlin 2009, Andrei Creţulescu, cu o intervenţie pe mess de Mihai Chirilov
 Berlinale 2009 - Jurnal de Alin Allein, Alin Ludu Dumbravă
 Cinematografia, o cale de înţelegere, Ovidiu Şimonca
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer