Pescuit sportiv - scris şi regizat de debutantul Adrian Sitaru - este unul din cele mai neobişnuite filme româneşti. Nu veţi găsi, în el, aşa-zisul "mizerabilism" (deşi minimalismul este încă prezent, din motive bugetare) pentru că cele două personaje principale sînt un bărbat şi o femeie din clasa de mijloc - mă rog, în măsura în care un profesor, în România, face parte din clasa de mijloc. Nu veţi găsi nici trimiteri la comunism, revoluţie, avorturi sau ştiri TV despre bătrîni care mor în spitale (sau între spitale). Nu este nici "film politic", nici "film social". Este un film despre, cum spuneam, un bărbat şi o femeie obişnuiţi care pleacă într-o scurtă vacanţă, la un picnic (titlul francez al filmului - care, conform graficului cinematografic recent, iese mai întîi în străinătate şi apoi în România). Clenciul: cei doi - care dau toate aparenţele unei căsnicii bine rutinate, cu mici certuri şi mici sîcîieli cu tot - sînt, de fapt, amanţi, cu consorţii aferenţi rămaşi în afara cadrului... Adulter, carevasăzică.
Pescuit sportiv este - totodată - un film experimental: după ştiinţa mea, este primul film românesc care foloseşte, de la un capăt la altul, procedeul numit "camera subiectivă", care prezintă punctele de vedere ale personajelor din unghiul camerei de filmat. Paradoxul acestui procedeu este că, deşi pare cel mai fidel realităţii (nimeni nu se vede în timp ce vorbeşte), nu este ceva simplu sau prietenos cu spectatorul - de aceea, probabil, nici nu a fost utilizat de prea multe ori în cinema pe durata unui film întreg... Adrian Sitaru a îndrăznit să recurgă la el şi, deşi îţi trebuie puţină bunăvoinţă şi răbdare pentru a te obişnui cu el, îţi dai totuşi seama că era singurul mod în care această poveste putea fi spusă într-un mod inteligent. Morala fiind: ceea ce vezi nu trebuie să şi crezi. Privitul este o momeală, iar pescuitul, un sport al minţii.
Dincolo de povestea care se complică progresiv, ducînd adulterul pînă la thriller, lucrurile cele mai bune din film sînt interpretările. Adrian Titieni (care jucase şi în scurt-metrajul premiat al lui Sitaru, Valuri) şi Ioana Flora (care n-a mai avut parte de niciun rol de consistenţa acestuia) sînt excelenţi, dar cireaşa de pe tort este Maria Dinulescu în rolul prostituatei Ana. Alunecoasă ca un peşte ce nu se lasă prins, Ana este totodată "cîrligul" care ţine trează atenţia spectatorului, prinzînd - pe rînd - cele două victime ale sale într-un joc parşiv ce pare mai mult o toană. Amoralitatea Anei interpretată de Maria Dinulescu face dată în istoria filmului românesc; este, pur şi simplu, semnul unei binevenite emancipări de tirania Seriozităţii - care s-a lipit de el ca marca de scrisoare...