Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Pescuit sportiv

Eu doar am dus la extrem o tehnică de filmare - Pescuit sportiv


, un interviu cu

Dilema Veche, aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Regizor, scenarist şi producător, Adrian Sitaru (n. 1971) s-a impus în 2007 la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno cu scurtmetajul Valuri. Anul acesta, în luna ianuarie a primit Marele Premiu al secţiunii New Voices/New Visions la Festivalul Internaţional de la Palm Springs pentru Pescuit sportiv, lungmetraj pentru care a fost deja recompensat anul trecut cu Premiul special al Juriului în cadrul Festivalului de Film de la Salonic (festival unde pentru rolurile din Pescuit sportiv Maria Dinulescu şi Ioana Flora au împărţit distincţia de cea mai bună actriţă) şi cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internaţional al Filmului de Dragoste de la Mons.


Roxana Călinescu: Cum s-a produs trecerea de la inginerie la film?
Adrian Sitaru: S-a produs normal. Adică am trecut printr-o televiziune ca inginer şi acolo am învăţat multe despre montaj, camere video etc. Tot pe atunci am primit o cameră video de la părinţi şi am făcut primele filmuleţe. Acestea au fost văzute de Radu Aneste Petrescu, care mi-a recomandat să fac următorul pas, şi anume să merg la Universitatea Media proaspăt înfiinţată, unde mi-a fost şi profesor. Asta după ce am căzut cu brio de vreo trei ori la UNATC, dar tot răul spre bine, aş zice acum.

R.C.: Aţi cîntat şi în trupe de rock şi jazz...
A.S.: Da, credeam că muzica va fi viitorul meu sau asta speram pînă am descoperit cinema-ul. Au fost trupe mici, underground şi jazz; ne strîngeam doi, trei prieteni într-un loc şi cîntam fără nici un scop final, comercial sau de altă natură.

R.C.: Sînteţi regizor, scenarist, actor, monteur şi producător. În ce calitate vă simţiţi cel mai "eficient"?
A.S.: Ca regizor. Iar actor nu mă consider, a apărut informaţia asta pentru că am jucat într-un film de-al meu, mai mult experimental. Adică eram singur acasă, am avut camera şi o idee, fără dialoguri, deci nu a fost mare joc, mai mult o glumă. E departe de ce se cheamă actorie.

R.C.: Pescuit sportiv este un film cu o tehnică care poate obosi un spectator obişnuit. Nu vă este teamă de ochiul derutat al acestuia?
A.S.: Spectatorul poate fi derutat în primele zece minute, de două aspecte: primul, că totul este filmat doar din unghiuri subiective, adică actorul se uită în camera/ochii spectatorului, dar asta nu e nimic nou, se foloseşte în orice film aproape, aici e doar folosit sută la sută. În al doilea rînd, în primele zece minute sîntem în maşină şi camera se mişcă destul de mult, uneori deranjat de agresiv, iar asta nu neapărat pentru că mi-am dorit eu să ameţesc spectatorul, ci pentru că am avut un buget prea mic ca să evităm toate gropile din şosea, sau să tragem suficiente duble de unde să avem a alege şi un joc impecabil, şi o cameră care se mişcă mai sinuos, mai lin.

Dar din nou, poate este neobişnuit pentru un spectator mai puţin avizat cu acest gen, camera din mînă şi foarte mişcată s-a folosit demult, îmi amintesc acum primele filme ale lui Cassavettes, iar Dogma a globalizat acest tip de filmare, seriale comerciale de televiziune fiind filmate mai mult sau mai puţin în acelaşi stil. Este, firesc, şi puţin experiment în alegerile mele, mai ales că niciodată nu am visat că distribuitori serioşi vor găsi un potenţial comercial în acest film. Şi oricum ai face, întotdeauna cînd decizi genul şi stilul unui film, rişti să nemulţumeşti o parte din public. E foarte greu, sînt chiar excepţii filmele care împacă şi festivalurile, şi succesul de public.

R.C.: Povestea este spusă din punctul de vedere al personajelor; cum justificaţi această opţiune?
A.S.: Sînt mai multe justificări. În primele versiuni ale scenariului era aceeaşi poveste de la început la final, spusă de trei ori, din punctul de vedere al celor trei personaje principale. Ulterior, am renunţat la această structură părîndu-mi-se plictisitoare. Am rămas cu acest unghi subiectiv în cap, poate şi pentru că, personal, îmi place mult. Apoi, cînd într-o formă finală a scenariului mi-am dat seama că, dacă spectatorul va vedea întreaga poveste din unghiuri subiective, va şti cu siguranţă că şi ultimul cadru este văzut prin ochii cuiva, iar asta ar da o mai mare forţă finalului. Acum, oricum aş spune-o, există şi puţin formalism şi experiment în toate astea, însă filmul nu credeam să aibă mai mult decît un parcurs festivalier bun, loc unde este căutat experimentul şi noul. Deşi nu e nimic nou, au mai făcut-o şi alţii înaintea mea, n-am descoperit eu nimic, doar am dus la extrem o tehnică de filmare, considerînd că asta ajută povestea.

R.C.: Cît de plauzibilă este povestea din film?
A.S.: Din punctul meu de vedere, este foarte plauzibilă. Am mai fost întrebat cine s-ar arunca în faţa maşinii, doar aşa, de dragul de a se băga în viaţa altora? Ei bine, după vreun an de la filmări a fost o ştire la noi, cum că poliţia a prins un fel de infractor care a fost accidentat pe o trecere de pietoni. Care e infracţiunea aici? Este că aceeaşi persoană în aceeaşi zi pe aceeaşi trecere a fost accidentat din nou. Omul o făcea în vederea unor foloase materiale, asumîndu-şi unele riscuri, totuşi. Această ştire mi-a confirmat că nu am mers prea departe, pentru că personajul meu face ceva similar, nu din motive băneşti, ci din nevoie de dragoste, afecţiune şi apropiere umană. Filmul meu este o ficţiune, merg puţin mai departe, dar da, cred că este plauzibilă povestea. Ar trebui să ne gîndim de cîte ori nu am provocat noi mici "accidente", ca să fim băgaţi în seamă. Cred că de aici vine şi veridicitatea personajelor mele, chiar dacă se poate citi povestea şi într-o cheie mistică, de basm sau orice altceva.

R.C.: În ce măsură se poate identifica spectatorul cu povestea?
A.S.: Eu cînd am scris scenariul şi am lucrat cu actorii, am mers pe un fir realist, pe o logică a psihologiei personajelor. De fiecare dată actorii au ştiut care e subtextul, de ce spun, cu ce scop şi ce e în spatele cuvintelor. Sînt deci personaje şi personalităţi reale, dacă se identifică şi în ce procent nu o pot spune eu, însă reacţiile în general au fost că da.

R.C.: Ce rol a avut Radu Jude?
A.S.: Cum scrie şi pe generic, filmul a fost inspirat (nu bazat) de o idee luată dintr-un scenariu de scurtmetraj al lui. Mi s-a părut corect să spun chestia asta mai ales că au apărut tot felul de alte surse posibile de inspiraţie, cum ar fi Cuţitul în apă / Nóz w wodzie de Polanski sau Cassavetes.

R.C.: Şi au fost surse de inspiraţie Polanski sau Cassavettes?
A.S.: Da, văzusem Cuţitul în apă, mi-a plăcut şi probabil m-a şi influenţat, deşi nu m-am gîndit la el cînd am scris. Cassavettes nu văzusem, însă adevărul e că prima idee mi-a venit citind povestea lui Radu, şi nu văzînd Polanski, şi nici luna plină de pe cer...

R.C.: Aţi lucrat şi pentru televiziune; a fost un compromis sau o experienţă?
A.S.: Au fost ambele. E şi compromis - dar cum o spun undeva şi în film - situaţia în care munceşti pe bani şi faci ceva ce nu-ţi place se poate numi compromis, dacă nu chiar, într-un anumit context, prostituţie. Acum depinde pentru ce faci prostituţie, pentru a-ţi da copilul la şcoală sau să-ţi cumperi un BMW? Eu din banii de la televiziune am filmat Pescuit (şi nu din bani împrumutaţi de la prieteni, cum a spus cineva din presa românească). Televiziunea este o experienţă nemaipomenită şi, poate, doar trecînd prin TV şi lucrînd în viteza a cincea am învăţat şi am reuşit să filmez Pescuit în zece zile fără a se simţi asta.

R.C.: Aţi fost unul dintre cei şase rezidenţi ai Cannes Cinéfondation din 2008; cum aţi profitat de această şansă?
A.S.: Am avut timp şi relaxare să lucrez la scenariul următorului film şi, printr-o coincidenţă, post-producţia Pescuitului s-a făcut cam în acelaşi timp la Paris, deci am stat aproape de film. Altminteri ar fi fost destul de scump şi complicat.

R.C.: Ce îmi puteţi spune despre proiectul din acest an: Din dragoste cu cele mai bune intenţii?
A.S.: Scenariul e foarte aproape de final, avem nişte bani de la CNC, aşteptăm să completăm finanţarea din alte surse externe. Este o poveste inspirată dintr-o experienţă personală, cînd mama a avut o formă foarte uşoară de atac cerebral. Totul s-a terminat cu bine pentru mama, şi în film este la fel, doar personajul principal, adică eu, este ireversibil schimbat.




 Toate articolele despre Pescuit sportiv


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Roxana Călinescu
 Alte articole de Adrian Sitaru


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 8 - Anul 2008, Iulia Blaga
 Un campion şi cîrligele sale - Pescuit sportiv, Mihai Gădălean
 Filme de (re)văzut: Cel mai bun film românesc din ultimul an... - Pescuit sportiv, Alex. Leo Şerban
 Cinematograf la persoana întâi - Pescuit sportiv, Andrei Rus
 Aştept pe cineva care să mă ajute să creez o carieră, nu să mă vândă repede şi pe nimic, Iulia Blaga, un interviu cu Maria Dinulescu
 Toate articolele despre Pescuit sportiv


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer