Hotnews.ro / februarie 2009
Anunţat de premiile pe care le-a obţinut până acum la festivaluri internaţionale, de cronicile foarte bune din presa străină (filmul rulează deja în Franţa), debutul lui Adrian Sitaru în lungmetraj este, în cel mai rău caz - pentru spectatorii cârcotaşi -, o pauză de la filmele mizerabiliste care prea arată viaţa tristă de zi cu zi. (Cum spune Ioana Flora în film, "M-am săturat de ţara asta de căcat."). În cel mai bun caz, e un debut remarcabil.

Filmul este el însuşi rod al acestui "mizerabilism" cotidian. A fost început ca dintr-o joacă, actorii n-au fost plătiţi, a durat mult până a fost terminat. Scenariul (pornit de la o idee a lui Radu Jude, prieten cu Sitaru) a început a fi scris prin 2003, în 2005 au început şi filmările - răstimp în care regizorul-producător a căutat sprijin în stânga şi-n dreapta. A obţinut o cameră de filmat dintr-o parte, echipament de sunet din alta ş.a.m.d.

S-a terminat de filmat cu totul prin 2007. Cu prima variantă de montaj pe digital în braţe (realizată şi ea în aproape un an), Adrian Sitaru s-a arătat unor producători francezi. Aceştia s-au îndrăgostit de film şi au decis să-l ajute să fie terminat (cam cum a făcut compania românească Libra Film cu Katalin Varga, realizat de britanicul Peter Strickland).

Ajutorul a constat mai ales în gonflarea filmului de pe digital pe peliculă de 35mm şi în terminarea sunetului. Cei de la ARTE s-au implicat şi ei. Rezidenţa Cinefondation primită de la Festivalul de la Cannes, i-a permis lui Adrian Sitaru ca timp de câteva luni să stea la Paris aproape de filmul său aflat în ultimele stadii ale postproducţiei.

Geneza atât de grea (şi despre care poate ştim câte ceva din presă, înainte de a intra în sală) nu afectează impactul pe care filmul îl are asupra noastră. Fireşte, frugalitatea mijloacelor dă primelor secvenţe - până intri în viteza de croazieră -, un aer frust şi imediat. Se filmează din mână (camera lui Adrian Silişteanu face minuni), iar cele două personaje, Mihaela "Iubi" şi Mihai par decupate, cu tachinările şi nervii lor, din realitatea pe care o trăim.

E drept, unghiul subiectiv al camerei ("POV"- "Point of View", prin care devenim implicaţi în poveste, la fel cum şi camera devine personaj), e dificil în primele momente, când ne sunt bruscate obişnuinţele căpătate prin antrenament din majoritatea celorlalte filme.

Pe măsură ce timpul trece, povestea ne prinde. La cinema Studio, cu oameni de toate vârstele în sală, nu am văzut pe cineva ieşind sau bufnind.

Comparat cu clasicul lui Roman Polanski, Cuţitul în apă, pentru triunghiul amoros şi pericolul difuz care ameninţă din umbră în permanenţă, Pescuit sportiv surprinde cu multă acuitate schimbările fulgurante de umori din alchimia unui cuplu şi întreţine o permanentă stare de aşteptare a unui eveniment care să aşeze piesele la loc, eventual printr-un şoc.

Un cuplu - de amanţi, aflăm chiar de la început (interpretaţi de Ioana Flora şi Adrian Titieni), pleacă spre locul unui picnic. Pe drum, maşina condusă de femeie accidentează o prostituată (Maria Dinulescu), dar şoferiţa - panicată de ideea că relaţia ei adulteră, pe care nu e pregătită să şi-o asume, ar putea ajunge la urechile soţului -, decide să nu se îndrepte spre primul spital.

Putem spune că, din momentul în care prostituata îşi revine, începe şi filmul. În excelenta interpretare a Mariei Dinulescu, Ana e malefică, insinuantă şi în mod fundamental bună - totul în proporţii egale. Rapid, Ana se strecoară în angrenajul şi-aşa scârţâit al cuplului şi, trecând de la unul la altul, îi manipulează trezindu-le pulsiuni erotice camuflate, montându-i pe unul împotriva altuia, stârnindu-i, enervându-i, silindu-i să reacţioneze.

Adevărul este că niciunul dintre personajele filmului nu e curat ca lacrima, dar desfăşurarea acestui joc vălurit al seducţiei face ca prostituata să pară de departe cel mai sincer personaj.

Amestec de candoare şi perversitate, Ana îşi revelează la final capacităţi de înger (unul exterminator, mai degrabă). Nuanţata interpretare a Mariei Dinulescu, în cel mai bun rol al său de până acum, umple personajul de cantităţi egale de periculozitate, joie de vivre şi tristeţe bătrână.

Ioana Flora şi Adrian Titieni sunt de asemenea convingători pentru că reuşesc să-şi facă personajele umane şi credibile chiar dacă le fac vizibile părţile întunecate - mai ales capacitatea de a minţi şi de a-i manipula pe cei dragi. Dar şi laşitatea. Mihai şi Iubi sunt nişte oameni normali.

În roluri episodice, Nicodim Ungureanu şi Sorin Vasilescu detensionează binevenit, cu scurte incursiuni comice de calitate, triunghiul conjugal încins la borne.

Tema laşităţii a fost dezvoltată de Adrian Sitaru în multipremiatul său scurtmetraj, Valuri (Premiul Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj al anului trecut), unde un tânăr lasă o turistă să se înece ca să-i fure geanta, în indiferenţa altor turişti (printre care tatăl de familie interpretat de Adrian Titieni). Pescuit sportiv face un rapel la Valuri, mai ales că introduce un joc de cuvinte (şi nu numai) pe tema pescuitului (sportiv sau nu), a prostituatei şi a peştelui (inexistent în film).

E un teritoriu nou pentru noua cinematografie română, pentru că Sitaru nu pare interesat de realitatea socială, sau poate doar în măsura în care e un revelator pentru poveşti universale despre natura umană.

În interviurile sale, cineastul (născut în 1971) se declară fascinat de ceea ce ne face să ne rasolim cu bună ştiinţă relaţiile cu ceilalţi, mai ales cu cei pe care-i iubim. "Acest rău imens" (de care vorbeşte Terrence Malick în The Thin Red Line) e şi instinctul de autodistrugere de care dăm dovadă şi care pentru Sitaru înseamnă inclusiv faptul că fumăm, mâncăm aiurea şi uneori ne mai şi sinucidem.

În mod absolut aberant, comisia de rating de la Centrul Naţional al Cinematografiei a interzis filmul minorilor sub 15 ani. Oare de ce nu ocroteşte comisia şi fragedul spirit critic al spectatorilor minor interzicându-le să vadă şi cele mai proaste filme care intră pe ecrane?


Pescuit sportiv
Regia, scenariul şi montajul: Adrian Sitaru,
Imaginea: Adrian Silişteanu,
Cu: Adrian Titieni, Ioana Flora, Maria Dinulescu, Alexandru Georgescu, Sorin Vasilescu, Nicodim Ungureanu. Producţie 4 Proof Film.

Filmul a primit Trofeul Silver Alexander şi Premiul Special al Juriului, precum şi Premiul de interpretare feminină - Ioana Flora şi Maria Dinulescu, la Festivalul de la Salonic, Premiul secţiunii New Voices/New Visions la Festivalul de la Palm Springs, Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Estoril. Selecţionat la festivalurile de la Veneţia - Venice Days, Toronto, BFI London, Stockholm, Miami, Belgrad, Mons, Angers.

Regia: Adrian Sitaru Cu: Maria Dinulescu, Ioana Flora, Adrian Titieni

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus