Traducerea românească a titlului lui Slumdog Millionaire, Vagabondul milionar, nu face decât să întărească ceea ce e evident pentru toată lumea. Filmul lui Danny Boyle readuce în actualitate cinematografia indiană şi un tip de erou - întruchipat odinioară de Raj Kapoor. Reţeta americană şi cea indiană, îmbinate şi parafate de un regizor britanic dau un film emblematic pentru ziua de azi. Nu neapărat datorită unicităţii - filmul nu e o capodoperă - cât faptului că pică exact la timp.
Inspirat dintr-un roman devenit între timp bestseller (scris de Vikas Swarup, se lansează şi la Bucureşti pe 13 martie 2009), Slumdog Millionaire introduce încă din titlu, într-o realitate ameninţată de criza economică, un fals oximoron. Nu e nicio contradicţie aici: poţi fi bogat chiar dacă nu ai niciun ban.
Bogăţia lui Jamal, contabilizată şi păstrată în cutele minţii sale, sunt momentele petrecute alături de Latika, fata pe care o iubeşte de mic. Către Latika îl duc toate drumurile pe care le face. Iubirea pentru Latika îl ajută să se elibereze, să fugă de sub autoritatea gangsterilor, să o caute, să o găsească, să încerce s-o elibereze.
Toate aceste lecţii căpătate de mic îi dau lui Jamal o experienţă de viaţă care rivalizează cu ştiinţa cărţilor. Dacă dă toate răspunsurile corecte la emisiunea "Vrei să fii miliardar?", asta nu se întâmplă pentru că a stat prin şcoli sau biblioteci, ci pentru că viaţa trăită i-a oferit toate răspunsurile de care are nevoie.
Totuşi, Jamal refuză să se înrăiască şi să devină asemenea celor cu care are de-a face. Prin faptul că rămâne eminamente bun, deşi e trădat până şi de propriul frate, se deosebeşte de eroul american care, probabil, ar fi ridicat pumnul în slujba adevărului său şi n-ar fi adoptat nicidecum strategia nonviolenţei învăţate de la Mahatma Gandhi.
Meritul filmului - care pleacă de la cel al cărţii inspiratoare - este că luminează zonele de umbră prin care circulă personajul, la fel cum lumina gălbuie aleasă de directorul de imagine Anthony Dod Mantle spală aproape toate cadrele, oricât de triste ar fi. Felul în care realitatea socială este bifată fără a fi scoasă în prima linie este unul dintre lucrurile care ajută la succesul filmului. "Slum"-ul Mumbaiului este frumos pe ecran, în ciuda sărăciei pe care o ştim din filmele documentare sau din jurnalele de actualităţi.
Deşi ultima întrebare a concursului televizat introduce pe undeva problema unei opţiuni, finalul e mult peste ce ne aşteptam de la un happy end. Deci, "e bine să fii iubit, dar trebuie să ai şi bani!" - aşa sună Vagabondul în secolul XXI, chiar dacă se îndepărtează de filmul lui Raj Kapoor eludând conflictul pe care eroul din 1951 îl avea cu tatăl său.
Povestea filmului este, altfel, destul de schematică şi uşor de rezumat într-o propoziţie, iar scenariul lui Simon Beaufoy urmăreşte milimetric reţeta. Succesul imens dovedeşte însă că reţeta (încă) funcţionează, dar şi că nu doar fanii de altădată ai Vagabondului, ci şi spectatori care nici nu erau născuţi în 1951 rezonează cu ea. Explicaţiile ar fi mai multe: Slumdog... se sprijină pe poveste şi pe emoţie (trăsături esenţiale ale celei de-a şaptea arte, încă de la apariţie); nu pune probleme de înţelegere; e lejer chiar şi când e trist; se termină bine (şi cu cântec, de parcă ar spune "a fost doar un film"). Este o pastilă de bună dispoziţie pentru cei care fug de realism şi preferă iluzia şi happy end-ul.
Slumdog... este construit după reţetă, dar e construit bine. Dacă ai ceva de reproşat, nu poţi reproşa nimic regiei, imaginii, interpretării sau montajului, ci numai poveştii. Îl accepţi cu totul sau te lasă rece, deşi îi recunoşti profesionalismul.
La faima sa a contribuit, fără îndoială, şi propria poveste a producţiei. A fost făcut cu bani foarte puţini şi a fost lansat pe DVD în ideea că lansarea în cinematografe ar fi falimentară. Ca şi eroul, filmul în sine a plecat ca un outsider şi a reuşit mult mai mult decât spera.
Isteria creată în jurul lui (din când în când apar astfel de filme care creează un puternic curent de opinie) a dus la câştigarea unui număr impresionant de premii Oscar, pe care poate nu le-ar fi câştigat dacă ar fi fost făcut în urmă cu trei sau patru ani.
Filmul lui Danny Boyle este Titanicul prezentului. În urmă cu 12 ani, filmul lui James Cameron a fost un fel de variantă soteriologică hollywoodiană. Lumea era speriată de apropierea fatidicului an 2000, iar această tragedie din care cineva se salva totuşi (prin dragoste) avea darul să ridice moralul.
Acum, Slumdog Millionaire ne arată, prin succesul lui extraordinar, că oamenii de peste tot au nevoie să creadă că banii nu sunt totul pe lume. Că o cred cu tărie sau că sunt speriaţi de criză nu prea mai contează.
Slumdog Millionaire / Vagabondul milionar
Regia: Danny Boyle,
Scenariul: Simon Beaufoy,
Imaginea: Anthony Dod Mantle,
Cu: Dev Patel, Freida Pinto, Anil Kapoor.