Valerian Sava: Dragă Adrian Sitaru, să decodăm, pentru început, prima menţiune înscrisă pe genericul filmului Pescuit sportiv: Adrian Sitaru 4PROOF FILM.
Adrian Sitaru: Este casa de producţie pe care am fost nevoit s-o înfiinţez pentru ca acest film, aflat anterior într-o variantă digitală aproximativă, să aibă un cadru legal ca să putem încheia contracte cu alţi coproducători, francezi în speţă. Am instituit casa împreună cu directorul de imagine Adi Silişteanu, fost coleg la Universitatea Media, cu actorul Adrian Titieni şi cu Monica Gorgan Lăzurean, ea ocupîndu-se mult de partea de postproducţie, de distribuţie şi PR. Am uitat s-o invit pe scenă la premieră şi nu pot să-mi iert asta, Monica Lăzurean fiind un nume de care se va mai auzi, ca regizoare.
100% privat şi norocos... în străinătate
V.V.: După înscrisul strict privat, frapează şi urmarea imediată a genericului.
A.S.: Urmează numele Marie-Pierre Macia şi Juliette Lepoûtre, de la MPM Film - a doua casă de producţie din Franţa, care a făcut posibilă apariţia filmului pe marile ecrane, aducînd după ea al treilea carton de pe generic, Arte France Cinéma, companie de la care a venit o mare parte din banii pentru postprocesarea filmului, prin Michel Rheillac.
V.V.: Era în vara lui 2007 cînd am văzut varianta nefinisată la IPIFF-ul organizat de Dinu Tănase şi, împreună cu Mihai Fulger şi Angelo Mitchievici, eram foarte intrigaţi că necunoscutul Adrian Sitaru absenta de la Mamaia, spunîndu-ni-se că era deja plecat cu acel exerciţiu... direct la Paris!?
A.S.: Da, am tot spus că trebuie să ai şi puţin noroc cu filmul. Şi, într-adevăr, am fost norocos. În 2007, m-am întîlnit cu Marie-Pierre Macia la Paris, unde participam la un festival mărunţel. Marie-Pierre trăise în acel an decesul ambilor părinţi, era într-o perioadă foarte dificilă, şi noroc că Juliette Lepoûtre a insistat: "Tre' să mergem să vedem filmul ăsta, hai, să mai ieşi din casă!". Voiau să vadă un film românesc, dar nu erau deloc într-o bună dispoziţie. Au venit mai mult sau mai puţin întîmplător, au văzut filmul şi s-au îndrăgostit de el, la modul propriu.
V.V.: Ştiai că Marie-Pierre Macia e aceeaşi care, împreună cu Cristina Hoffman, l-a scos la lumină pe Cristi Puiu cu Marfa şi banii?
A.S.: Nu, nu ştiam. Ea mi-a spus cum i-a descoperit, în 2000-2002, pe Cristi Puiu şi pe Cristian Mungiu. "Sînt copiii mei - mi-a zis -, o să fii şi tu acum! Trebuie să găsim bani pentru postproducţie!"
CNC-ul corupt şi un pariu eroic
V.V.: Nu ţi-ai pus problema, încă de la început, a unui sprijin de la CNC?
A.S.: Nu. Dar aveam un motiv aparte, în afară de faptul că în 2002-2003, cînd m-am apucat de scris filmul, CNC-ul era mult mai corupt şi nu puteam concepe să reuşesc la vreun concurs ca no name. Mai aveam un motiv cu funcţie de ambiţie şi de pariu. Am simţit că, dacă Marfa şi banii - un film făcut cu mijloace tehnice modeste şi cu mult dialog - avusese succes la festivaluri şi la critică, înseamna că are un rost şi că ai o şansă dacă faci un film simplu, cu bani puţini, dacă ai o "poveste beton". Cum învăţasem, de fapt, dinainte, văzînd filmele care-mi plăcuseră foarte mult, ale lui Lars von Trier şi ale celorlalţi din trena DOGMA 95. Dar şi producţii americane şi din multe alte ţări, în care se fac filme independente, cu finanţări reduse. Încercaseră unii şi la noi - Ovidiu Georgescu, cu 3 păzeşte...
V.V.: Mai bine să nu-l menţionăm.
A.S.: Dar încercări existau, era şi Florin Piersic jr. cu Fix Alert şi cu încă un film. Le-am luat ca pe o provocare: trebuie să fac! Aveam şi experienţa scurtmetrajelor mele, dinainte de a intra la Universitatea Media: cu o cameră, cu ajutorul părinţilor şi al prietenilor, am făcut nişte filmuleţe pe care mi le-am montat singur. Şi mi-am zis că e doar o diferenţă de lungime, pînă la urmă: dacă poţi face un film de 3 minute, poate poţi face şi unul de 90, dacă te gîndeşti şi te organizezi bine, încă de la scenariu, ştiind că nu vei putea conta pe multe locaţii, nici pe multe înlesniri. Am gîndit şi ca un producător. Îmi propusesem ca filmările să fie, normal, vara, cînd e şi ziua-lumină mai lungă, dar n-am reuşit să strîng la timp toată partea tehnică - sunet şi tot ce trebuie. Încît, în loc de luna august, a trebuit să filmăm într-un octombrie foarte ploios.
V.V.: Tocmai bun pentru deliciile de pe malul lacului!
A.S.: Noi ne strîngeam la 7-8 dimineaţa, dar încă era brumă, era ceaţă. Cu bugetul nostru de tip studenţesc, mergeam la 20 de kilometri de Capitală, la Brăneşti: cu Opelul meu albastru, care e şi actor în film, o luam pe Maria Dinulescu, venea şi Titieni cu maşina lui, Sorin Damian, care m-a ajutat la producţie, se ducea la Buftea să-i ia pe microfonist şi pe ceilalţi sunetişti. Şi vorbisem la un restaurant din apropiere să ne facă zece meniuri la prînz, fiindcă era esenţial să le dai oamenilor să mănînce şi s-o faci din banii tăi. Sandviciurile de dimineaţă şi cafeaua erau făcute de prietena mea.
V.V.: Iar actorii nu primeau nici un ban!?
A.S.: Le-am spus de la început.
V.V.: Eroic!
A.S.: A fost eroic din partea lor, mai ales că am avut şi multe repetiţii, mult mai multe zile decît cele de filmare, fiindcă sistemul nostru de filmare, din unghi subiectiv, presupunea un supliciu suplimentar, inclusiv pentru plusul de dificultăţi la racord.
Natura şi cosmosul, în Noul Cinema
V.V.: Apropo de locaţii: parcă Pescuit sportiv e singurul film din Noul Cinema - exceptînd documentarele ficţionale ale lui Thomas Ciulei, precum Podul de flori - în care funcţionează mediul natural, peisajul, dar şi... cosmosul, la ora crepusculului.
A.S.: Nu m-am gîndit la asta.
V.V.: Dar n-a contat premisa că vei filma în "plein-air", în natură ca "obiect expresiv", cu misterul pădurii şi al lacului în care Ana simulează în final înecul?
A.S.: Bineînţeles că a contat, dar nu totul premeditat. Soluţia asta însemna mai întîi că, managerial, "e ieftin", e mult mai simplu decît în alte locaţii. "Restul" a venit firesc, cu acel spaţiu natural "misterios" în care cei trei - adulterinii şi prostituata - trebuiau să fie ipotetic singuri. Ceea ce nu se întîmplă, de fapt - de unde alt joc şi alte şocuri. Fiindcă şi personajele sînt "ciudăţele" - fiecare cu problema lui. Dar, în acelaşi timp, am ţinut şi să rămînă într-o zonă a realismului. Ele se comportă absurd, însă tot timpul le-am prezentat actorilor raţionamentele logice: de ce faceţi asta, ce e în spatele a ceea ce spuneţi...
V.V.: Şi ce e "în spatele" titlului, de pildă? Pescuit sportiv vrea să spună mai mult decît acel sport englezesc al gratuităţii (angling), prin care peştele prins din pură plăcere este aruncat în apă?
A.S.: Mai e şi sensul din discuţia prostituatei cu Mihai - dacă experienţa e dureroasă sau nu pentru peşti, dacă li se face un fel de bine "fără probleme". Sau pentru cei doi amanţi care sînt "pescuiţi" de ciudata intrusă, care îi foloseşte, îi sufocă, îi desfigurează, chit că, finalmente, îi redă vieţii şi experienţa este, poate, purificatoare.
V.V.: Dacă aparenţa de improvizaţie actoricească e rezultatul unor repetiţii care au durat mai mult decît filmările, cît de "improvizată" a fost partitura scenaristică?
A.S.: Am scris vreo 16 versiuni. La noi, neexistînd o şcoală de scenaristică, am citit cărţi americane foarte pragmatice. Mi-au folosit la un moment dat ca puncte de control pentru evoluţia liniilor de forţă ale dramaturgiei, cum mi-au folosit şi cărţile lui Dumitru Carabăţ, care porneşte de la clasicii "formalişti ruşi".
Punct pe i într-o chestiune nevralgică
V.V.: Acum vii de la Festivalul Filmului de dragoste de la Mons, unde ai luat Premiul pentru Cel mai bun scenariu. Cum să nu-şi fi dat seama juraţii de acolo, dacă filmul ar fi deficitar tocmai la acest capitol - artificial, neverosimil, o schemă fără rost -. cum s-a scris la noi, pe ici-pe colo?!
A.S.: La Mons a fost un juriu foarte serios, compus din 9 profesionişti, inclusiv scenarişti, care - o ştiu de la Anamaria Marinca - au discutat mult filmul, printre altele, aparenţa de improvizaţie, care mă flatează. Pentru mine, acest premiu pune punctul pe "i" în această chestiune nevralgică şi, cum spuneai, oarecum litigioasă. Asta după premiile obţinute la Estoril din partea unui juriu compus nu din nişte scriitori oarecare, ci din unii ca Paul Auster şi J. M. Coetzee, acesta laureat al Premiului Nobel, sau la Salonic, unde jurat era şi Michael Ondaatje.
V.V.: Dincolo de calificative şi estimări, care ar fi diferenţa structurală dintre unele cronici de premieră de la noi şi cronicile dintr-o ţară ca Franţa, unde Pescuit sportiv a fost lansat, tot acum, în marele circuit al cinematografelor?
A.S.: În primul rînd, toţi comentatorii compară filmul cu celelalte producţii ale Noului Val Românesc şi mulţi descoperă că nu vine neapărat pe aceeaşi linie - unii îl pun în aceeaşi ecuaţie, alţii nu.
V.V.: Sînt şcolarizaţi în "judecăţile de existenţă şi de situare", s-ar spune.
A.S.: Cronicile nu cantonează în subiect, în poveste, se referă la ansamblul filmului, la cinema-ul din film, la conceptul lui intrinsec, care nu e, în speţă, "o felie ruptă din viaţă", ci recurge şi la metaforă, la nuanţe de absurd. Se dau şi nume de reper uluitoare, de la Beckett la Ionesco. Nu înseamnă însă că n-am reţinut şi obiecţiile.