Maria Dinulescu tocmai s-a întors din Argentina unde, la Festivalul de film independent de la Buenos Aires, 2009, a fost distinsă cu Premiul de interpretare feminină. E al doilea premiu de interpretare pe care îl ia pentru Pescuit sportiv, după cel de la Salonic, împărţit cu Ioana Flora. Lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru este în acest moment filmul românesc care face oficiile de ambasador al cinematografiei române, iar Maria Dinulescu e, la rândul ei, fermecătoarea lui ambasadoare.
Iulia Blaga: Ce înseamnă un premiu de interpretare pentru un actor?
Maria Dinulescu: Când primeşti un premiu mare înseamnă că toată echipa de filmare a fost excelentă. Când primeşti un premiu de interpretare înseamnă că toată echipa de filmare te-a ajutat să fii excelent în acel rol. Majoritatea filmelor mele au primit recunoaşteri foarte mari, dar când primesc Premiul pentru cea mai bună actriţă parcă înţeleg mai concret că sunt pe drumul cel bun.
I.B.: Cum a fost primit filmul la Buenos Aires? Ce reacţii ai văzut & auzit?
M.D.: Păi, a fost sala full de spectatori, iar la întrebări şi răspunsuri au rămas pentru încă 30 de minute 70% dintre oameni. Asta înseamnă foarte mult dacă ne gândim că în mod obişnuit rămân 30% - 40%. Deci filmul a fost foarte bine primit. Acuma să vedem dacă o să fie şi distribuit. Trebuie să faci şi bani cu el.
I.B.: Spuneai înaintea interviului că în acest an n-ai stat nici două săptămâni în Bucureşti. Care au fost locurile pe unde ai călătorit cu Pescuit sportiv?
M.D.: Am început anul în Austria, m-am mutat apoi în Palm Springs, unde filmul a câştigat Marele premiu al secţiunii "New Vision", am rămas la Paris o săptămână unde am făcut premiera la Centrul de Artă Modernă Georges Pompidou, am plecat apoi la Toronto unde am cunoscut nişte tineri extraordinari care organizează acolo festivalul de film românesc ToRo.
De acolo m-am întors la dragostea mea, Parisul, m-am dus apoi până la Miami unde m-am bronzat şi de unde era să nu mă mai întorc datorită unui zbor de avion dificil, am ajuns totuşi la New York unde am prezentat California Dreamin' (nesfârşit), am făcut o oprire în Toronto unde m-am reîntâlnit cu acei tineri care mi-au devenit prieteni foarte dragi.
Pe urmă am mers la Buenos Aires unde am primit Premiul pentru cea mai bună actriţă şi am stat o zi la plajă în Uruguay. Ce pot să îmi doresc mai mult? Poate să mă întorc pe platoul de filmare şi să mai fac şi bani, nu doar să cheltui.
I.B.: Cât de important e pentru tine să călătoreşti o dată cu filmul?
M.D.: E foarte important pentru că dobândeşti foarte multă informaţie. Cunoşti realmente culturi diferite şi înţelegi concret de ce anumiţi oameni aleg anumite contexte. În ceea ce priveşte filmul este important să descoperi care este valoarea ta în ansamblul cinematografiei actuale şi ce reprezinţi tu, România, în lume.
Oamenii de cinema pe care îi cunoşti în aceste festivaluri te ajută să simţi pulsul şi direcţia cinemaului de azi şi asta nu e puţin lucru când te gândeşti că a-ţi cunoaşte prezentul e punctul de plecare către orice performanţă.
I.B.: Cum l-ai cunoscut pe Guillermo Arriaga?
M.D.: În aceste festivaluri nu urmăresc niciodată să mă întâlnesc cu anumiţi oameni. Încerc să port conversaţii normale despre viaţă şi dorinţe fără ca să întreb cine este sau ce face persoana în respectivul festival. Cei cu care am chimie rămân, ceilalţi merg la vizionat filme.
Am descoperit cu fiecare nouă experienţă a festivalurilor că cei mai simpli, modeşti şi inspiraţi oameni sunt cei de mare clasă. Când am descoperit la Palm Springs că cel cu care discutam era scenaristul lui Babel, Guillermo Arriaga, am fost bucuroasă şi nu m-am mirat deloc.
Quentin Tarantino, Wim Wenders şi nu mai zic de câţiva regizori rămaşi pe lista scurtă a nominalizaţilor la Oscar, pe toţi i-am cunoscut ca pe nişte oameni normali care simt nevoia să trăiască prin cinema. Şansa pe care am primit-o devenind actriţă este una imensă.
I.B.: Ai timp la un festival să te plimbi, să stai prin muzee etc.? Îţi place să faci ceva în mod deosebit?
M.D.: Încerc să văd două-trei filme pe zi. Dacă e un oraş mai interesant, văd numai câte unul şi nu scap niciodată Muzeul de artă contemporană şi nu renunţ să merg la filarmonică sau la operă.
Îmi place să cunosc cât mai mult din arta acelui spaţiu. Altfel, sunt turistul perfect. Nu îmi scapă nimic destinat turiştilor. Mănânc pe pâine orice informaţie pe care nu pot să o dobândesc decât în ţara respectivă.
I.B.: În filmul lui Adrian Sitaru faci cel mai bun rol al tău de până acum. Ce indicaţii ţi-a dat regizorul despre personajul tău?
M.D.: A fost o muncă deloc uşoară, dar îmi place să mă gândesc numai la acest rezultat. Sitaru este regizorul care m-a învăţat răbdarea şi atenţia faţă de celălalt. Simt că acestea sunt unele dintre cele mai importante lucruri pe care le-am dobândit prin acest rol.
I.B.: Ce percepţie mai există în afară asupra filmului românesc?
M.D.: Suntem pe picior mare în străinătate. Graţie lui Mungiu, Mitulescu, Puiu, Porumboiu (într-o ordine aleatorie), cinemaul românesc este extrem de bine primit. Când spui că vii din România, ţi se deschid toate uşile. Adică oamenii devin atenţi la tine, iar tu trebuie să ai ceva de spus. Filmul lui Sitaru a fost ceea ce se aştepta după aceste mari succese.
Şi eu mă întrebam dacă o să fie o mare pauză sau cineva o să strălucească iar. Surpriza a fost să fie chiar filmul nostru cel care să ofere continuitate aprecierii de care se bucură România la cele mai mari festivaluri de film din lume.
I.B.: Ai avut timp în ultimele luni să te hotărăşti asupra viitorului film pe care îl vei face?
M.D.: Din păcate, filmul pe care trebuia să îl realizez în Irlanda s-a născut în perioada crizei financiare. Într-o oră am o discuţie pentru un nou proiect şi o să vedem ce o să se întâmple. Aşa că uraţi-mi noroc!
I.B.: Ai fost deja de mai multe ori în SUA. Nu te vor la Hollywood?
M.D.: Am un regizor şi un impresar care se ţin de mine de mai multe luni, dar vreau să nu mă grăbesc să semnez cu cineva. Îmi e frică de semnături.
Plus că, pentru a mă convinge cineva să semnez, ar trebui să mă facă să înţeleg că nu vrea să mă vândă ca pe un anumit soi de carne numai unui anumit soi de client, ci ca pe o carne care poate să fie proaspătă, mai cu zgârci sau fără, şi chiar mucegăită uneori. Aştept pe cineva care să mă ajute să creez o carieră, nu să mă vândă repede şi pe nimic.
I.B.: Unde mergi în perioada următoare?
M.D.: O să vedem ce se întâmplă cu San Francisco şi Istanbulul. La München am deja prieteni, dar pentru moment mi-e frică de avion, aşa că am să stau puţin pe acasă, să mai lucrez.