Cînd aude numele lui Stere Gulea, cinefilul român se gîndeşte automat la Moromeţii (1988) şi, posibil, la documentarul coordonat de el Piaţa Universităţii - România (1991). Din păcate, nu e exclus ca regizorul, deşi a reintrat în circuit după o lungă pauză şi are planuri mari de viitor, să rămînă în istoria filmului autohton doar cu aceste două titluri.
Weekend cu mama este numele filmului cu care Stere Gulea revine în cinematografe după mai mult de 12 ani de la Stare de fapt. (În paranteză fie spus, e iritant faptul că toată lumea ignoră azi grafia "weekend" recomandată de dicţionare, preferîndu-i varianta engleză.) Weekend cu mama este şi titlul proiectului care a cîştigat, în urma contestaţiilor, o finanţare la concursul CNC din 2005. Numai că atunci scenariul era semnat de regizor împreună cu Cristian Mungiu, iar acum tînăra scriitoare Vera Ion (care şi-a lansat romanul omonim simultan cu filmul) este creditată drept coscenarist, în timp ce contribuţia autorului primului lungmetraj românesc laureat cu Palme d'Or a fost trecută sub tăcere. Explicaţia acestei situaţii o găsim în precauţia lui Cristian Mungiu ca, după succesul mondial cu 4, 3, 2, numele său să nu fie asociat cu vreo producţie cinematografică (sub)mediocră. Decizia sa este pe deplin justificată, din moment ce scenariul iniţial a fost schimbat radical, chiar dacă Stere Gulea a păstrat titlul (devenit pe parcurs inadecvat).
În urmă cu aproape două decenii, ţărăncuţa Luiza a rămas însărcinată cu un profesor universitar mult mai vîrstnic, aşa că a fugit de acasă, mai întîi la Bucureşti şi apoi în Spania, lăsîndu-şi fetiţa Cristina în grija Elenei, sora sa mai mare, şi a cumnatului Sandu. Între timp, ea s-a măritat cu un spaniol şi i-a turnat trei plozi, desprinzîndu-se complet de prima sa familie. La 16 ani de la plecare, Luiza (Medeea Marinescu) revine în ţară pentru a-şi revedea fiica (Adela Popescu) şi sora, care este imobilizată la pat, victimă a unei congestii cerebrale. Cumnatul (Ion Sapdaru) o minte că nepoata Cris (de care, ni se sugerează ulterior, încercase să abuzeze) e la munte cu prietenii, dar Luiza reuşeşte să-şi descopere fiica, acum o toxicomană care trăieşte cu traficantul "Glonţ" (Tudor Aaron Istodor). Cum acesta îi datorează un purcoi de bani capului mafiot Johnny (Andi Vasluianu), el îşi foloseşte iubita pentru a stoarce cît mai mult de la mama ei. Aşa că Luiza şi Cris ajung să petreacă împreună sfîrşitul de săptămînă la ţară, în casa bunicului (Gheorghe Dinică), unde se reuneşte întreaga familie. De fapt, aproape întreaga familie, pentru că lipsesc Felix (Florin Zamfirescu), tatăl Cristinei, acum prorector şi expert în abandon parental (teorie şi practică, deopotrivă), şi... fiica ei, aflată într-un centru pentru copii abandonaţi.
Vi se pare un subiect numai bun pentru o melodramă educativă de pe postul Acasă? Probabil că Stere Gulea însuşi a realizat că într-acolo se îndreaptă filmul său, din moment ce a ţinut să se distanţeze (auto)ironic, folosindu-se în acest scop de o conversaţie între cele două personaje feminine principale. Atunci cînd Cris îşi aminteşte din senin (cum se întîmplă, de altfel, multe lucruri în film) că are şi ea o fetiţă, Luiza se grăbeşte să conchidă (ca şi noi, spectatorii obişnuiţi cu asemenea poveşti cusute cu aţă albă) că este vorba despre copilul cumnatului Sandu. Numai că fiica sa îi/ne desfiinţează scenariul cu limbajul ei viu colorat: "Ce trip-uri ai şi tu! Telenovelele curului!". De fapt, precizează Cris, tatăl Andreei este un biker care şi-a găsit sfîrşitul sub roţile unui TIR. Aşa da, intriga devine mult mai plauzibilă... Cam aşa e întreg filmul: nici chiar o telenovelă cheesy, dar nici prea departe. De multe ori, Stere Gulea pare a considera că imaginile cu valenţe simbolice (de exemplu, secvenţa în care bunicul şi Luiza îi spală picioarele fiicei/surorii aflate în stadiu de "legumă") şi muzica, utilizată redundant şi excesiv, sînt suficiente pentru a crea emoţie (sau fior poetic), însă, atunci cînd personajele nu au consistenţă, spectatorii nu au cum să empatizeze cu ele.
Ar mai fi multe de spus despre Weekend cu mama, însă, din păcate, foarte puţine lucruri de bine. Singurele două cîştiguri pentru Noul Cinema Românesc se numesc Adela Popescu şi Vera Ion. Prima, deşi "importată" prin participarea ei la lumea telenovelelor, o eclipsează pe mai experimentata Medeea Marinescu, care nu reuşeşte deloc să intre în rol. A doua, în pofida cîtorva replici absurde (de pildă, la prima lor întîlnire, Luiza este siderată că fiica ei, pe care o părăsise la vîrsta de trei ani şi ceva, nu-şi mai aduce deloc aminte de ea, iar după ce o găseşte drogată, o dăscăleşte matern: "Să ştii că treaba asta cu heroina nu e în regulă"), a scris nişte dialoguri în general autentice, pline de viaţă, în care se simte harul de dramaturg. Reproşul că limbajul vulgar al personajelor, lipsit de diversitate, devine supărător mi se pare aberant: îi poţi cere cuiva să vorbească azi ca Becali şi mîine ca Manolescu?