Derizoriul tragediei - Weekend cu mama

Filmografia de autor a lui Stere Gulea numără titluri ce poartă marca exigenţei culturale şi a rigorii demersului regizoral, ca variaţiuni pe o temă dată: rezistenţa omului şi lupta cu opreliştile (interioare sau exterioare). Ştefan (Florin Zamfirescu), profesorul de matematică din Iarba verde de acasă (1977) refuză un trai călduţ la oraş - în condiţiile în care tendinţa este de migrare de la sat la oraş - stabilindu-se în sat la el. Culi Ursache (Dragoş Pâslaru), pădurarul din Ochi de urs (1983) alege izolarea la o cabană de munte; acolo îşi înţelege, iartă şi - prin înduhovnicirea sa progresivă - exorcizează viaţa. Cu fruntea-i împietrită într-o filosofică mirare, Victor Rebengiuc compune în Moromeţii (1988) un Ilie Moromete cu zarea neretezată de mizeriile şi necesităţile vieţii. Documentarul Piaţa Universităţii - România (1991) surprinde momente din lupta de rezistenţă anticomunistă a anului 1990. Pe aceeaşi linie se situează Vulpe-vânător (1993) şi Stare de fapt (1996), născute şi hrănite din experienţa istorică a Timişoarei şi a Bucureştiului înainte, în timpul şi imediat după evenimentele din decembrie 1989.

Martie 2009, cinema Pro, Bucureşti. Premiera de gală a filmului Weekend cu mama - regia: Stere Gulea. Înainte de începerea proiecţiei, interpreta principală (Adela Popescu, actriţa în vârstă de 21 de ani, distribuită până acum în câteva telenovele, acum pe val) declara celor veniţi să o vadă: "Vreau să vă mulţumesc foarte mult că sunteţi în această seară alături de noi şi aş vrea să mai spun că cele mai importante persoane din viaţa mea sunt în această seară aici şi toate aceste persoane iubesc telenovelele." Recentul film al lui Stere Gulea, nu atât un film de autor cât un film de producător, este plăsmuit după chipul şi asemănarea acestui gen popular - telenovela - care provoacă adesea o plăcere facilă, fără efort intelectual şi neagă (sau ignoră) autenticul.

Pornind de la un subiect extrem de dezbătut în ultima perioadă - soarta copiilor lăsaţi în grija rudelor de părinţii plecaţi în străinătate în căutarea unui trai mai bun - Weekend cu mama oferă, totuşi, câteva premize şi portrete de personaje interesante. Printre alele: reîntâlnirea, peste ani, dintre un tată moromeţian (Gheorghe Dinică) şi fiica devenită mamă (Medeea Marinescu), care la rându-i îşi regăseşte fiica (Cristina, în interpretarea Adelei Popescu, este o certă revelaţie) - o adolescentă dependentă de droguri - pe care a părăsit-o cu 16 ani în urmă, când a luat viaţa de la capăt şi s-a măritat cu un spaniol milionar. La această mini-galerie de personaje, pentru întregirea tabloului telenovelistic, se mai adaugă - între alţii - un tată indiferent (Florin Zamfirescu) şi un tânăr rebel poreclit Glonţ (Tudor Istodor), dedat drogurilor hard, cu care face echipă eroina.

Există, în Weekend cu mama, câteva "ferestre spre absolut", ca nişte chemări adresate deopotrivă personajelor din poveste, cât şi celor cărora filmul li se adresează. În contrast vizibil cu sardonicele ritmuri citadine, viaţa la ţară din secvenţele "moromeţiene" - strident-luminoase, primenitoare, rupte parcă dintr-un ţinut magic, uitat de grăbitele timpuri moderne - trimite la o altă existenţă, mai aproape de natură, mai autentică. Bunicul Cristinei (varianta soap a tatălui ce se bucură de întoarcerea fiului, în pilda evanghelică) corespunde preferatei definiţii a cărturarilor germani: der Mann der nur für die Anderen da ist: omul al cărui ţel în lume este a fi numai întru slujirea celorlalţi. Vezi, de exemplu, scena - explicită, demonstrativă, cum altfel? - spălării picioarelor. Numai prezenţa unui actor de geniu (Gheorghe Dinică) salvează personajul - pe cât se poate - de apăsatele tonuri ilustrativist-păşuniste. O altă "portiţă" ce îmbie la transformare şi metanoie (dar şi ea rămâne la stadiul de enunţ, de ilustraţie, de bibelou) este icoana Sfintei Treimi de Andrei Rubliov pe care Cristina o zăreşte în neaşteptatul "colţ sacru" din casa lui Johnny (Andi Vasluianu) - un interlop cinic şi fără scrupule, care, sub masca evlaviei şi carităţii, este puternic implicat în traficul de copii pentru organe.

După vizionare, nu putem decât să constatăm că, după 13 ani de absenţă de pe platourile de filmare, Stere Gulea s-a gândit în sfârşit să exploateze predispoziţia spectatorului comun pentru jumătăţi de adevăruri şi pentru finaluri călduţe. Dar - o mărturiseşte (involuntar?) şi acest film cu gust de telenovelă arty - viaţa nu te iartă atunci când nu ai destulă putere să spui când, cui şi cum trebuie: Retro Satana! Astfel, toate răsturnările de situaţii din Weekend cu mama care, dramaturgic, conduceau filmul către un clasic (şi gratuit) happy end sunt zădărnicite de nehotărârea Cristinei de a pune punct relaţiei cu Glonţ şi de a începe o viaţă nouă alături de familia mamei ei din Spania. Descifrarea tragediei (la fel de gratuite) la capătul atâtor peripeţii nu mai ia aspect de şoc, de act transformatoriu şi de metanoie (cum se întâmplă, de exemplu, într-un admirabil exerciţiu de stil purtând marca lui Darren Aronofsky, Requiem for a Dream). Gravitatea tonalităţilor tragice din final (mama îngenunchind în faţa sertarului de la morgă unde fusese depus trupul neînsufleţit al fiicei regăsite) este şi ea edulcorată de sonorităţi de baladă - in English, of course: "Through my looking glass / I see a beautiful view / Memories come fast / When I think of you / Visions come to life / From the stars above / In my life only love is real..."

Ne luăm deci adio de la Weekend cu mama cu acest gând: în viaţă - aşa cum se spune în melodia din genericul final - numai dragostea (aceea care îndelung rabdă şi nu pizmuieşte, care nu se aprinde de mânie şi nu gândeşte răul, care nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr) este reală, restul e ademenire înşelătoare, făţărnicie şi zădărnicie.