Nu ştiam câte filme a făcut Stere Gulea, regizorul pe care lumea îl cunoaşte măcar pentru două producţii celebre la vremea lor: Moromeţii şi documentarul Piaţa Universităţii. Am căutat pe Google şi am numărat cu surprindere doar nouă, din 1970 încoace. Ultimul dintre ele, Stare de fapt, datează din 1995. Sigur, nu cantitatea contează, însă aveam impresia că Gulea e un regizor mai prodigios, prin urmare, noul lui film (primul după... 14 ani) ar fi trebui, nu-i aşa?, să rupă norii.
O femeie (Medeea Marinescu) plecată din România pentru a munci în Spania se stabileşte acolo, abandonându-şi în ţară fetiţa de numai 3 ani. După o lungă perioadă, timp în care s-a căsătorit şi a făcut şi alţi copii, ea se întoarce în România pentru a-şi revedea fiica (Adela Popescu). Aceasta trăieşte însă drama copilului dezrădăcinat de familie: e cuplată cu un traficant de droguri, cu care împarte pasiunea injectării cu heroină. Drept urmare, ea îşi reneagă iniţial mama naturală dar, împinsă de la spate de iubit - care are o mare datorie şi care vede în "soacră" o sursă de şantaj sentimental - ajunge să se "împrietenească" cu ea şi chiar să accepte să se rupă de anturajul buruienos pentru a o urma în Spania împreună cu fetiţa ei (făcută întâmplător) care fusese abandonată într-un centru pentru copii.
Ca s-o spun pe şleau, filmul e atât de prost încât te întrebi cum naiba poate primi cineva bani pentru a produce o asemenea obscuritate ce pleacă de la o idee relativ bună dar care eşuează într-un schematism indolent şi, mai grav, într-o incoerenţă ce te loveşte ca un ciocan rudimentar. De la un anumit moment, parcă plictisit să mai filmeze, regizorul rupe scenariul (scris tot de el) şi-şi ucide protagonista într-un soi de fază "poliţistă" confuză şi repezită, lăsând-o pe biata mamă cu ochii-n soare şi ciocu-ntr-o tragedie ieftină ca o pungă de-un leu.
În afară de jocul reuşit (până la un punct) al Adelei Popescu, filmul are nişte halucinante schimbări de direcţie precum şi câteva derapaje incredibile. În decursul unui weekend (!), o drogată trece de la o stare deplorabilă la una brusc-dulce, de fata-lu'-mama-care-se-cuminţeşte. Tatăl natural al fetei (Florin Zamfirescu) e atât de zen încât dă impresia că suferă de Alzheimer. Bunicul fetei (Gheorghe Dinică) face un rol de umplutură, probabil doar pentru a puncta ideea unei familii explodate. Prietenul drogat (Tudor Istodor) e mai moale ca fularu' purtat de Dan Spătaru. În fine, mama săraca, veşnic mirată de ceea ce găseşte după 15 ani (de parcă în tot acest timp nu putea să dea un telefon sau de parcă cel mai normal lucru din lume era să-şi găsească fiica studentă la Drept) e proiecţia întârziată şi falsă a unei Mirabelle care l-a pierdut pe Oache atunci când, de fapt, trebuia să-l regăsească.
Decât asemenea filme, mai bine mai luăm o pauză. De încă 14 ani.
(1 din 5)
Weekend cu mama, 2009.
Regia: Stere Gulea.
Scenariul: Stere Gulea, Vera Ion.
Cu: Medeea Marinescu, Adela Popescu, Tudor Istodor.