mai 2009
Festivalul filmului european 2009
Sîmbătă, 9 mai 2009, Muzeul Ţăranului Român
Ora 18:30
Vabzdziu dresuotojas/ Dresorul de purici / The Bug Trainer

Lituania / Polonia / Japonia / Olanda / Finlanda, 2008 (53 minute)
Documentar

Regia: Donatas Ulvydas, Linas Augutis, Marek Skrobecki
Scenariul: Donatas Ulvydas, Linas Augutis, Jonas Banys
Imaginea: Ramūnas Greičius
Montajul: Audrius Naujalis
Muzica: Linas Rimša
Sunetul: Saulius Urbanavičius
Cu: Gediminas Girvainis (actor), Fraţii Quay, Gunnar Strom, Marcin Giżycki, Marina Karaseva, Nikolai Izvolov, Skirmantas Valiulis
Distribuit de: Scanorama

Filmul este o încercare de a-l "decodifica" pe Ladislas Starewitch, unul dintre pionierii animaţiei cu marionete, numit "Disney al Europei", prin prisma propriei sale gândiri artistice, punând laolaltă date biografice, arhive şi mărturii ale experţilor (istorici de cinema, critici, specialişti în animaţie etc).

Ladislas Starewitch (1882-1965) a trăit şi a lucrat în Lituania la începutul secolului XX, apoi s-a mutat în Rusia şi ulterior în Franţa. În 1910 a şocat publicul cu un film în care a reuşit să pună în mişcare mai mulţi gândaci, pe care publicul era convins că îi dresase. De asemenea, a fost printre primii care au parodiat industria cinematografică, folosind motivul "film în film".

Donatas Ulvydas, născut în 1975, în Lituania, a absolvit Academia de Muzică şi Teatru din Lituania în 1999, cu specializarea regie de film şi producţie de film şi televiziune. De atunci, a creat mai mult de 150 de reclame şi 40 de clipuri muzicale. Pentru o parte dintre acestea a câştigat premii la nivel naţional. De asemenea, a realizat filme documentare, între care Foje filme 14 (2000) şi Europokeris (2002).

Linas Augustis, născut în 1962, în Lituania, a studiat scenografia şi arta video la Academia de Arte din Vilnius. Între filmele documentare pe care le-a realizat se află The Constitution of Lithuania (2002) şi To Reach a Star (2003).

Marek Skrobecki, născut în 1951, în Polonia, este specialist în animaţia cu marionete. A absolvit Academia de Arte şi Şcoala Naţională de Film din Polonia (Lodz). Este regizorul filmelor animate D.I.M. (1992), Ichthys (2005) şi a participat la realizarea filmului Peter and the Wolf (2007), distinse cu numeroase premii. Peter and the Wolf a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie.

Website: www.thebugtrainer.com





Ora 19:30
HannaHannaH

Olanda, 2007 (77 minute)
Comedie romantică

Regia: Annemarie van de Mond
Scenariul: Rob Bloemkolk,
Annemarie van de Mond
Imaginea: Jan Vancaille
Montajul: Herman P. Koerts
Muzica: Jurre Haanstra
Cu: Maria Kraakman, Barry Atsma, Luciano Balestra, Kees Boot, John Buijsman, Eva Damen
Distribuit de: A-Film Distribution


Hannah are şase fraţi. Dintre toţi, ea este cea mai rebelă. Încearcă să se sustragă de la pregătirile pentru aniversarea căsătoriei părinţilor, dar, dintr-o încurcătură, ajunge la o reuniune de familie însoţită de noul ei iubit, Victor, care devine astfel imaginea ginerelui ideal. Hannah percepuse iniţial relaţia lor drept una pasageră, dar, în interacţiunea cu numeroasa ei familie, cunoaşte noi aspecte ale personalităţii lui Victor şi nu e sigură ce să facă.

Annemarie van de Mond a absolvit Şcoala de Teatru din Maastricht în 1989. După ce, timp de mai mulţi ani, a lucrat în teatru, şi-a început activitatea în cinematografie ca asistent de regie şi asistent de platou. A lucrat în Olanda, cu regizori precum Mike van Diem, Jean van de Velde, Willem van de Sande Bakhuyzen şi Dick Maas şi pe plan internaţional cu regizorul Wes Anderson. În 1999, a regizat primul său film, o dramă, iar în 2003 a realizat filmul de scurtmetraj Beet / Bite, care a fost propunerea Olandei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film de scurtmetraj.

Nominalizări: Golden Calf pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar (Barry Atsma) - Festivalul Olandez de Film, 2007; Premiul publicului - Festivalul de film de la Utrecht, 2007.





Ora 21:00
Il Papa di Giovanna / Tatăl Giovannei / Giovanna's Father

Italia, 2008 (104 minute)
Dramă, război

Regia: Pupi Avati
Scenariul: Antonio Avati, Pupi Avati
Imaginea: Pasquale Rachini
Montajul: Amedeo Salfa
Muzica: Riz Ortolani
Cu: Silvio Orlando, Francesca Neri,
Ezio Greggio, Alba Rohrwacher, Serena Grandi, Manuela Morabito
Distribuit de: Medusa Distribuzione

În 1938, în Bologna, Giovanna, o adolescentă cu probleme psihice, îşi ucide, din gelozie, cea mai bună prietenă. Ca urmare, ajunge într-un spital de psihiatrie. În această perioadă de izolare totală, singura persoană care se ocupă de ea este tatăl ei, Michele, cu care fata are o relaţie specială, din care mama Giovannei, Delia, este exclusă. În timp ce tatăl se mută la Regio Emilia, unde este spitalul psihiatric, mama decide să rămână în Bologna şi nu mai vrea să mai ştie nimic despre fiica ei. Peste toate aceste întâmplări personale se revarsă apoi războiul.

Pupi Avati s-a născut în Bologna, în 1938. A regizat primele filme la sfârşitul anilor '60: Balsamus, l'uomo di Satana / Blood Relations (1968), printre puţinele filme pentru care nu a scris şi scenariul, Thomas (1969), apoi Bordella (1975) care a şocat unele audienţe, un film horror: La casa dalle finestre che ridono / The House with Laughing Windows (1976). A urmat apoi o comedie neagră Tutti defunti... tranne i morti (1977). După acesta, a realizat filme de televiziune, între care Jazz band (1978) şi Cinema!!! (1979). Apoi s-a reîntors la cinema şi a realizat filme ca Dancing Paradise (1982), Noi tre (1984), despre o parte a vieţii lui Mozart, Regalo di Natale / Christmas Present (1986), Ultimo minuto / Ultimul minut (1987), Bix (1991), nominalizat pentru Palme d'Or, la Festivalul de Film de la Cannes. Alte două filme ale sale, Magnificat (1993) şi Il cuore altrove / The Heart is Elsewhere (2003), au fost nominalizate pentru acest premiu, iar filmul Il testimone dello sposo / The Best Man (1998) a fost nominalizat pentru premiul Ursul de aur, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Pentru premiul Leul de aur, la Festivalul de Film de la Veneţia, în afară de Il Papa di Giovanna, a mai fost nominalizat şi La seconda notte di nozze (2005), pe care l-au putut vedea şi spectatorii ediţiei din 2007 a Festivalului Filmului European.

Premii: Leul mic de aur, Premiul Pasinetti şi Cupa Volpi, ambele pentru
cel mai bun actor (Silvio Orlando) - Festivalul de Film de la Veneţia, 2008.














Descarcă programul Festivalului Filmului European 2009 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus