Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul filmului european 2009

Plimbări pe plaje - Festivalul Filmului European 2009


Dilema Veche, mai 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ediţia a XIII-a a Festivalului Filmului European a avut loc anul acesta în patru oraşe: Bucureşti (7-17 mai 2009), Braşov (15-17 mai 2009), Timişoara (21-24 mai 2009) şi Iaşi (28-31 mai 2009). Organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene, festivalul nu s-a mai concentrat pe o tematică anume, mizînd pe diversitate în toate formele ei - după cum a declarat consilierul pentru selecţie Alex Leo Şerban.

Sageata Gomorra - Italia

Cîştigătorul Premiului Juriului la Cannes a deschis ediţia din acest an a festivalului. Transpunere a romanului cu acelaşi nume, scris de Roberto Saviano, filmul regizat de Matteo Garrone e o incursiune în universul mafiot italian. Ce deosebeşte Gomorra de alte filme cu gangsteri (cele ale lui Scorsese, Coppola sau De Palma) e faptul că aici, orice mişcare a camerei e în primul rînd o chestiune ce ţine de moralitate, conform teoriei lui Godard. Singurul mod posibil de a prezenta Răul nu e să-l înfrumuseţezi şi să-l faci digerabil publicului, ci să-l priveşti fix în faţă, fără menajamente şi fără grija excesivă pentru estetic. Tocmai asta dă întreaga măreţie a filmului. Cele cinci poveşti din Napoli sînt poveştile unor oameni din lumea interlopă, care ucid sau sînt ucişi într-un mod stupid, brusc şi violent, fără explicaţii inutile, care înşală sau sînt înşelaţi, fără acel cod al onoarei omniprezent în filmele de gen. Personajele de aici nu mai apucă să-şi facă cruce înainte de a trage, ca-n Cidade de Deus. Apasă pe trăgaci şi au grijă să nu clipească.

Sageata Prevrteno / Cu susu-n jos - Macedonia

Filmul lui Igor Ivanov (încă o ecranizare) e un fel de Rebel fără cauză, varianta balcanică. În locul lui James Dean, avem un brunet pozînd drept un mare neînţeles într-o lume fără pic de iubire (evident). Îi place circul (cui nu-i place?), ştie un număr de acrobaţie cam de 2 lei (stă pe o scară, fără sprijin) şi se îndrăgosteşte de o fată, genul de zînă inaccesibilă. Deşi te prinzi de la începutul filmului că e un basm care se încheie prost, rămîi totuşi pironit în scaun, fermecat de ritmul alert şi de naturaleţea stîngace. Pentru amatorii de cinema de artă e cam puţin, dar pentru un clip muzical (cam lung, e drept - 120 de minute), nu e rău.

Sageata Karamazovi / Fraţii Karamazov - Rusia

Nimic altceva decît o piesă de teatru după romanul lui Dostoievski. Metafore grele, culori sumbre şi o nefericire vecină cu disperarea. Cu siguranţă admiratorii autorului rus vor fi încîntaţi de acurateţea punerii în scenă, numai că drumul spre peliculă nu implică doar o filmare făcută într-un spaţiu neconvenţional (o hală industrială) şi o interpretare plină de patos.

Sageata Il Papà di Giovanna / Tatăl Giovannei - Italia

Un film a cărui eleganţă nu vine din scenografia superbă sau măiestria cadrelor, ci din delicateţea cu care sînt prezentate suferinţa şi sacrificiul unui părinte (Silvio Orlando) rămas singur să-şi îngrijească fiica bolnavă psihic. Adevărul filmului lui Pupi Avati nu e unul care să-ţi sară în ochi şi să te bruscheze. E cel al unei inimi generoase, care bate discret.

Sageata Home / Acasă - Elveţia

Tot despre familie e şi Home, regizat de Ursula Meier. Deşi protagoniştii sînt toţi ţicniţi (a se citi nevrotici) sau în pragul ţicnelii, ceea ce pune capac nu sînt relaţiile lor disfuncţionale, ci o autostradă aflată fix lîngă curtea casei lor. Paradoxal, în loc să abdice şi să caute un loc mai liniştit (la propriu), eroii găsesc tot felul de soluţii ingenioase şi pline de umor pentru a se adapta situaţiei delicate de a nu-şi putea trăi viaţa privată. Dincolo de critica asumată la adresa societăţii ce ne invadează intimitatea, Acasă e în primul rînd un film despre supravieţuire. Din interiorul familiei şi din afara ei.

Sageata Les Plages d'Agnès / Plajele lui Agnès - Franţa

Prezent anul trecut la Festivalul de Film de la Veneţia, documentarul autobiografic al regizoarei Agnès Varda e o minunăţie. Preţ de o oră şi 50 de minute ne sînt prezentate amintirile din viaţa ei publică (fotograf, scenarist, cineast, artist plastic) şi privată. Contribuţia ei la istoria celei de-a şaptea arte e dată de numărul mare al filmelor iubite atît de public, cît şi de critică (Cleo de 5 à 7, La pointe courte, Sans toit ni loi, Le Bonheur). Mai presus de importanţa operei ei (incontestabilă) stă acel spirit ludic mereu în căutarea poeziei şi a tandreţii unei lumi pline de viaţă. Fiecare amintire îşi are logica ei, o logică ce nu ţine doar de construcţia unui film, ci mai ales de emoţia pe care autoarea vrea să ne-o transmită.

Există o secvenţă în care doi pescari, filmaţi în tinereţe de Agnès Varda, se văd la bătrîneţe pe un ecran mobil de cinema, purtat pe drumul unui sat. Nu e nimic facil sau demonstrativ în acea secvenţă. E pur şi simplu un omagiu splendid adus Cinematografiei, dar şi oamenilor, locurilor şi iubirilor ce au definit-o pe Agnès. Dacă în prima parte a filmului, asistăm la o rememorare jucăuşă a unei tinereţi puse în slujba creaţiei (expoziţii de fotografie, începuturile Noului Val francez, instalaţii de artă, întîlnirea şi lucrul cu artişti celebri - Deneuve, Godard, Jane Birkin, Depardieu, Jim Morrison), în cea de-a doua parte, în care moartea îşi face discret simţită prezenţa, eleganţa cu care aceasta e sugerată spectatorilor ţine de un rafinament desăvîrşit. Filmul nu are tonul unui testament, nu e plin de învăţăminte şi gînduri metafizice, e doar unul în care există un singur regret. Acela de a nu-şi termina călătoria împreună cu partenerul ei de-o viaţă, regizorul Jacques Démy (Les Demoiselles de Rochefort). Lui Agnès i-au rămas oglinzile de pe plajele pustii, în jurul cărora copiii şi nepoţii ei dansează balet.

Sageata Cea mai fericită fată din lume - România

Debutul în lungmetraj al regizorului Radu Jude e printre cele mai bune din România ultimilor ani. În ciuda unor momente în care acţiunea trenează, povestea unei tinere care cîştigă o maşină în urma unei campanii promoţionale la un suc e înduioşătoare. Delia (Andreea Boşneag) reuşeşte să te facă din primul moment să fii de partea ei în lupta pe care o duce cu părinţii dornici să-i sustragă premiul printr-un şantaj emoţional jenant (tradus prin "binele întregii familii").

Sageata Wolke 9 / În al nouălea cer - Germania

Cel mai provocator film din întreg festivalul, În al nouălea cer e povestea unui triunghi amoros la vîrsta a treia, în care regulile sînt încălcate cu bună ştiinţă. În locul unei pelteli plicticoase în care protagoniştii (doi bătrîni) s-ar fi plimbat romantic prin parcuri şi ar fi hrănit porumbeii, apariţia unui al treilea personaj (amantul) face ca trăirile tuturor să devină extrem de puternice. Neconvenţionalul filmului stă tocmai în felul radical în care soţia se vede nevoită să-şi părăsească soţul şi să intre într-o relaţie într-un mod complet dezinhibat, nespecific vîrstei. Atîta timp cît decizia ei implică un puternic sentiment de vină şi totodată pierderea unei iubiri de-o viaţă, adulterul ei nu e ceea ce am putea numi un capriciu extravagant.

Sageata Le Silence de Lorna / Tăcerea Lornei - Belgia

Fraţii Dardenne (Rosetta, L'Enfant) au fost mereu printre favoriţii criticilor şi ai regizorilor. Adepţii unui realism social, cei doi au făcut filme care stau mereu sub semnul interogaţiei morale. Ce-i deosebeşte de alţi regizori e felul firesc în care reuşesc mereu să te întoarcă la o realitate dură, unde prejudecăţile sau verdictele nu-şi au rostul. Lorna, o tînără albaneză nevoită să se mărite cu un junkist pentru a obţine cetăţenia belgiană, fiind prinsă apoi în jocurile mafiei, ajunge într-un punct în care înţelege că nu va primi niciodată bilet de voie din iadul în care trăieşte. Singura scăpare e fuga şi, deşi nu e o soluţie ingenioasă, e una perfect umană.

Sageata Il y a longtemps que je t'aimé / Te iubesc demult - Franţa

Dupa 15 ani de închisoare, Juliette (interpretată fabulos de Kristin Scott Thomas) reapare în familie. Încearcă să se adapteze şi să-şi cîştige demnitatea, ajutată de sora ei, Lea. Modul în care cele două femei relaţionează e extrem de fin: fiecare îmbrăţişare stingheră, fiecare schimb de priviri, fiecare gest trădează o iubire necondiţionată. Toată această reconstrucţie fragilă are graţia mersului pe sîrmă, iar regizorul filmului, scriitorul Philippe Claudel, ne face părtaşi la ea. Tocmai acest mers pe sîrmă e motivul pentru care avem impresia la final că am asistat la un miracol.

Sageata Üç maymun / Cele trei maimuţe - Turcia

Alt preferat al criticilor - Nuri Bilge Ceylan - e genul de regizor care oricît de bine intenţionat ar fi (imagini în sepia, cadre lungi cu oameni răvăşiţi emoţional privind în depărtare, subiecte majore ale omenirii) reuşeşte să te obosească teribil. Ultimul său film - Cele trei maimuţe - îţi dă senzaţia că te afli mai degrabă într-o vizită la o expoziţie cu fotografii splendide, date pe fast-forward, avînd ca principală temă suferinţa.


Sfîrşit: Pe lîngă diversitatea tematică a filmelor, acest Festival s-a bucurat şi de un alt fel de diversitate - cea a reacţiilor spectatorilor. Bucurie, indiferenţă, enervare sau plîns - cum a fost cel al unui bărbat rămas în sală singur, după terminarea proiecţiei filmului Te iubesc demult.

Descarcă programul Festivalului Filmului European 2009 aici.



 Toate articolele despre Festivalul filmului european 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristi Luca


Alte articole

 Festivalul Filmului European 2009 se îndreaptă către Timişoara şi Iaşi, Comunicat de presă
 Filmele Festivalului de Film European, ediţia 13: al treilea şi ultimul episod, Andrei Rus
 Ziua 11, 17 mai 2009, Muzeul Ţăranului Român - Festivalul Filmului European 2009, Comunicat de presă
 Ziua 11, 17 mai 2009, Cinema Studio - Festivalul Filmului European 2009, Comunicat de presă
 Ziua 10, 16 mai 2009, Cinema Studio - Festivalul Filmului European 2009, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul filmului european 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer