Cred că Tetro mă reprezintă foarte tare

Directorul de imagine Mihai Mălaimare Jr. a acordat un interviu în exclusivitate Agenţiei Mediafax cu o seară înainte de a părăsi Cannes-ul. Filmul la care a lucrat, Tetro, a doua colaborare cu Francis Ford Coppola după Youth Without Youth, a avut premiera mondială la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs şi va ieşi pe ecranele americane în 11 iunie 2009. Mihail Mălaimare Jr. este primul director de imagine roman nominalizat la un premiu prestigios în străinătate. Pentru imaginea la Youth Without Youth, el a fost nominalizat la Premiul Independent Spirit.

Iulia Blaga: Ai venit pentru prima oară cu un film la Cannes. Ai avut emoţii? Ţi-ai luat frac?
Mihai Mălaimare Jr.: Prima oară cu un film la care am semnat imaginea. Am mai fost de două ori la Cannes, trimis de Filmex (companie la care am fost angajat), cu filmul Marfa şi banii al lui Cristi Puiu şi cu Niki Ardelean, colonel în rezervă de Lucian Pintilie. A fost un cadou senzaţional pe care producătorul Titi Popescu mi l-a făcut într-o perioadă în care abia începeam să înţeleg partea cea mai frumoasă a unei producţii de film - şi anume premiera, lansarea, prezentarea într-un festival.

Emoţii am, ca la fiecare premieră a unui film la care am lucrat ca director de imagine. În general, fac o grămadă de teste înainte, iar în timpul filmului alerg de nebun între cabina de proiecţie şi sală. Nu mi-am luat frac, mi-am luat un costum elegant dar care să-mi permită să alerg.

I.B.: Visul fiecărui cineast e să ajungă la Cannes. Când erai student - aşa ai declarat într-un interviu, tu sperai să iei un premiu UCIN. Visai că vei ajunge la cel mai prestigios festival din lume cu un film care nu e românesc şi care, în plus, e semnat de Francis Ford Coppola?
M.M.: Cu siguranţă nu visam. În şcoală nici nu prea ştiam cum e să ai premiera cu un film la care ai lucrat. Aveam senzaţia că e un moment relaxant în care toată lumea se îmbracă frumos şi bea şampanie. Discutam cu colegii la o bere despre ce îşi imaginează fiecare în legătură cu filmul de debut. Regizorii se imaginau în sală, la premieră, la sfârşitul filmului, calculând câte secunde a aplaudat publicul. Monteurii se vedeau făcând ultima lipitură a filmului. Noi, operatorii, ne imaginam pe macara, cu un aparat cat mai mare cu putinţă, în timpul filmării. Nu ştiam să zicem dacă la început sau la mijloc sau chiar în ultima zi. Haios e că ne imaginam în plină producţie. E cel mai intens moment. Şi nici de ce ne vedeam pe macara nu ştiu. Poate pentru că era mecanismul suprem. Dacă închiriai în şcoală macara pentru un film nu prea îţi mai rămâneau bani de nimic. Dar de când am început să lucrez ca director de imagine, nu prea mai am timp să-mi imaginez.

I.B.: Eşti mulţumit de cum a ieşit Tetro? Te reprezintă?
M.M.: Da. Sunt foarte mulţumit şi cred că mă reprezintă foarte tare. Nu mi-am propus, dar instinctiv l-am copiat pe tata. Spectacolul care mi-a marcat copilăria din punct de vedere vizual a fost Mantaua lui Gogol şi în mare măsură datorită luminii. În toate secvenţele de exterior noapte am folosit spoturi venind de sus, uneori chiar la 90 de grade, o lumină extrem de teatrală.

I.B.: Tatăl tău a venit să te vadă la lucru în Argentina?
M.M.: Din păcate nu. E clar că obsesia asta pentru meserie de la el am moştenit-o. Lucrează enorm şi are o grămadă de proiecte. Cred că i-ar fi plăcut foarte tare Buenos Airesul, cu cele 100 de teatre de cartier de acolo.

I.B.: Te-a solicitat munca la film? Au fost amănunte tehnice care ţi-au pus probleme, au existat dificultăţi de altă natură, sau totul a mers ca pe unt?
M.M.: E ciudat. Încerc să-mi amintesc de probleme tehnice şi nu reuşesc să-mi aduc aminte de ceva ieşit din comun. În general, te loveşti de unele probleme la fiecare producţie, dar ele generează un soi de adrenalină care te face să-ţi iubeşti şi mai tare meseria.

I.B.: Cum ai defini filmul pe care l-ai făcut cu Francis Ford Coppola? Unde s-ar situa în peisajul cinematografic contemporan?
M.M.: Cred că e foarte greu de plasat în orice fel de peisaj cinematografic. Un alb negru cinemascop stil Kurosawa, cu contrast foarte ridicat gen Elia Kazan sau Antonioni, cu scene de flashback într-un fel de anscochrome şi cu secvenţe de balet reprezentând un omagiu adus lui Michael Powell.

I.B.: Ce va urma pentru tine acum? Te întorci în România? Pleci în SUA?
M.M.: Deocamdată mă întorc la Los Angeles unde pregătim premiera. Cred că prin iulie 2009 ajung acasă. Nu-mi place să-mi fac planuri în timp ce lucrez la un film.

I.B.: Dar vei mai lucra cu Francis Ford Coppola şi la următorul film?
M.M.: Cu siguranţă. Nu ştiu încă dacă vrea să înceapă un nou proiect imediat, dar dacă da, vom colabora în continuare.

I.B.: Te-a chemat vreun regizor roman să lucrezi cu el?
M.M.: Da. Cristi Puiu mi-a propus să colaboram la noul lui film, Aurora. Îmi pare nespus de rău că n-am putut să lucrez cu el. La o săptămână după ce am început să discutăm, am aflat că mixajul la Tetro era gata şi că urma să încep cât de curând etalonajul.

I.B.: Cat de des ai venit în România în ultimii doi ani?
M.M.: Am fost patru zile pentru prezentarea lui Youth Without Youth şi aproape o lună de Revelion.

I.B.: Care e cea mai frumoasă amintire a ta cu Francis Ford Coppola?
M.M.: Am o grămadă de amintiri frumoase. Dacă e să răspund repede, fără să mă gândesc prea mult, cred că momentul în care am făcut mici pentru petrecerea de ziua mea anul trecut, în 2008, pe terasa unei case din Buenos Aires. În general, gătim destul de mult în perioadele de pregătire sau postproducţie, dar momentul ăsta cu micii mi s-a întipărit în minte pentru că discutam despre bucătăria românească şi Francis mi-a zis: "Eu nu înţeleg cum un popor latin poate să aibă o impresie atât de greşită despre legume". Mi s-a părut foarte haioasă chestia asta şi foarte adevărată, pentru că le fierbem până nu mai rămâne nimic din ele.

I.B.: Cât ai stat la Cannes?
M.M.: Şase zile. Programul a fost destul de plin, mai ales cu vizionări si probe tehnice. Pentru că filmul a fost prezentat în format digital, am avut o grămadă de teste de făcut.

I.B.: Ce personalitate ai fi vrut să întâlneşti la o bere pe Croazetă?
M.M.: Pe Robbie Muller.